Live

Erdogan ameninţă că va expulza ambasadorii a zece ţări care au îndemnat la eliberarea unui opozant: "Îi daţi cumva o lecţie Turciei?"

Data publicării:
Președintele Turciei Recep Erdogan. Foto: Getty Images

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ameninţat că va expulza ambasadorii a zece ţări, printre care Franţa, Germania şi SUA, după un apel în favoarea eliberării opozantului Osman Kavala lansat de aceste state, au informat joi mass-media turce, transmite AFP.

"I-am spus ministrului nostru al afacerilor externe că nu ne putem permite să-i găzduim în ţara noastră", a declarat Erdogan, potrivit declaraţiilor sale reproduse de mai multe mass-media turce.

Într-un comunicat publicat luni seara, Canada, Franţa, Finlanda, Danemarca, Germania, Ţările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia, Suedia şi SUA au îndemnat la o "soluţionare corectă şi rapidă a dosarului" Osman Kavala, editor şi mecena turc devenit ţintă a represaliilor regimului turc şi închis de patru ani fără un verdict.

"Îi daţi cumva o lecţie Turciei?", a reacţionat preşedintele turc, subliniind că justiţia turcă este "independentă", scrie Agerpres.

Turcia i-a convocat marţi pe ambasadorii acestor zece ţări, apreciind drept "inacceptabil" apelul lor în favoarea eliberării opozantului Osman Kavala.

Acest opozant de 64 de ani, figură marcantă a societăţii civile, este acuzat din 2013 de regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan că încearcă să destabilizeze Turcia.

El este luat în vizor în special pentru că a susţinut în 2013 manifestaţiile antiguvernamentale cunoscute sub numele de Mişcarea Gezi. De asemenea, el este acuzat că a încercat să "răstoarne guvernul" în timpul tentativei de lovitură de stat din 2016.

În decembrie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dispus "eliberarea imediată" a lui Osman Kavala, în van.

Osman Kavala va rămâne la închisoare până cel puţin pe 26 noiembrie, a decis la începutul lui octombrie un tribunal din Istanbul, în pofida ameninţărilor europene cu sancţiuni împotriva Ankarei.

Consiliul Europei a ameninţat recent Ankara cu sancţiuni, care ar putea fi adoptate în timpul viitoarei sale sesiuni (30 noiembrie-2 decembrie), dacă opozantul nu va fi eliberat până atunci.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

La o zi după deblocarea candidaturii la NATO, Turcia cere Finlandei şi Suediei extrădarea a 33 de persoane

Turcia expulzează zece ambasadori care au cerut eliberarea unui opozant. Ambasadorul american se numără printre ei

Erdogan a anunțat care va fi „cea mai mare luptă” a Turciei în perioada următoare

Cum răspunde Erdogan acuzațiilor că este un dictator

Partenerii noștri