Live

Ecuador a intrat în alertă după ce 260 de vase de pescuit, majoritatea din China, au ajuns lângă Insulele Galapagos

Data publicării:
Vase de pescuit chinezești. Sursa foto: Profimedia Images

Autoritățile din Ecuador au intrat în alertă după ce o flotă uriașă de pescuit, compusă în principal din vase chinezești, a ajuns lângă Insulele Galapagos, informează BBC.

Garda de coastă încearcă să se asigure că flota alcătuită din aproximativ 260 de vase nu intră în ecosistemul delicat din ape internaționale.

Vasele de pescuit chinezești călătoresc în fiecare an în această zonă, în căutarea unor specii marine. În 2017, un vas chinezesc de pescuit a fost prins cu o încărcătură de 300 de tone, majoritatea rechini.

"Suntem în stare de alertă, efectuăm operațiuni de supraveghere și patrulare pentru a evita un incident precum cel din 2017", a spus ministrul Apărării din Ecuador, Oswaldo Jarrin.

Autoritățile chineze contactate de BBC nu au vrut să comenteze.

Fostul primar din Quito, Roque Sevilla, a declarat pentru The Guardian că "vasele chinezești care pescuiesc la marginea zonei protejate distrug eforturile Ecuadorului de a proteja viața marină în Galapagos".

Președintele Lenin Moreno a spus că țara sa va purta consultări cu celelalte state sud-americane care sunt mărginite de Oceanul Pacific - Columbia, Peru, Chile, Panama și Costa Rica - pentru a obține o poziție regională privind "amenințarea".

Rezervația din Insulele Galapagos găzduiește un număr mare de specii de rechin, inclusiv rechinul-balenă și rechinul-ciocan, specii aflate în pericol.

Insulele Galapagos fac parte din patrimoniul Unesco.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri