Live

„Blestemul” tabloului de Van Gogh furat, de care gangsterii s-au temut atât de mult, încât l-au adus înapoi

Data publicării:
Tabloul de Van Gogh de care au încercat să scape toți gangsterii. Foto: Profimedia

Un tablou de Van Gogh, în valoare de 3-6 milioane de euro, furat dintr-un muzeu olandez în urmă cu 3 ani, a fost pasat de la un interlop la altul ca un cartof fierbinte, spune detectivul de artă Arthur Brand, citat de The Guardian.

„Știam că pictura va trece dintr-o mână în alta în lumea criminală, dar că nimeni nu voia cu adevărat să o atingă, pentru că nu valorează nimic”, a spus Brand, care este cunoscut pentru recuperarea operelor de artă furate.

„Putea doar să provoace probleme. Așa că era puțin blestemat”, explică el.

Acesta a fost motivul pentru care, luni seara, un vizitator neobișnuit a bătut la ușa apartamentului său din Amsterdam. Avea în mână o sacoșă Ikea de culoare albastră. Brand a deschis sacoșa, a desfăcut cu grijă un tablou lung, împachetat în folie cu bule, în timp ce un coleg filma momentul, și a comparat spatele tabloului cu o imagine care îi fusese trimisă ca „dovadă” că tabloul de Van Gogh încă mai exista. Erau la fel.

„Vincent van Gogh s-a întors. Ce mai zi”, a fost reacția lui.

Era sfârșitul unei căutări care a durat trei ani și jumătate. Opera de artă fusese furată în timpul unui jaf nebunesc, la primele ore ale zilei de 30 martie 2020, din micul muzeu Singer Laren din Țările de Jos, care împrumutase tabloul și care la acel moment era închis din cauza pandemiei de coronavirus.

Hoțul care a plecat cu tabloul – numit de presa olandeză Nils M – și Peter Roy K, interlopul despre care procurorii cred că a ordonat furtul, au ajuns la închisoare. Dar opera lui Van Gogh era de negăsit.

Asta până când Brand, omul supranumit „Indiana Jones al lumii artei”, a intrat în scenă.

Brand, care a devenit faimos pentru că a recuperat statuile de bronz „Caii lui Hitler”, un tablou de Picasso și un inel care i-a aparținut cândva lui Oscar Wilde, a povestit pentru Guardian că tabloul celebru a devenit „o bătaie de cap” pentru lumea interlopă și că bărbatul care în cele din urmă l-a predat nu avea nicio legătură cu furtul.

„Furtul a fost la știri în toată lumea. Suntem olandezi, s-a întâmplat în Țările de Jos, așa că a fost un dezastru. Din fericire, poliția a reușit să-i aresteze pe toți cei implicați: hoțul care a primit opt ani de închisoare și o amendă de 8,7 milioane de euro, intermediarii au fost prinși, cumpărătorul a fost prins, toată lumea era în închisoare, dar tabloul nu era nicăieri”, povestește Brand.

„În cele din urmă, am fost contactat de cineva care a spus: „Domnule Brand, aș putea preda Van Gogh-ul, dar nu vreau să am probleme.” A trebuit să-i câștig încrederea, iar când am reușit acest lucru, am căzut de acord să mi-l livreze acasă”, adaugă el.

La colțul străzii, într-un bar, aștepta Andreas Blühm, directorul Muzeului Groninger, care deține tabloul, și care l-a autentificat rapid.

„Întotdeauna îți imaginezi acest moment. De multe ori am crezut că se apropie, dar acest lucru nu s-a întâmplat, așa că am fost destul de marcați de dezamăgiri. Așa că am fost foarte uşurat, și chiar mai fericit când l-am pus într-un spațiu sigur”, spune Blühm.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Concursul de frumusețe Miss Olanda a fost anulat. „Nu mai este de actualitate”, spun organizatorii

Olanda va bloca parcursul Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană

Olandezii care au scos din Dunăre epava ucraineană Rostock acum 20 de ani au cerut blocarea accesului României în OCDE

Parlamentul olandez a dat undă verde pentru aderarea deplină a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen

Partenerii noștri