Live

După trei ani de restricții draconice, China reia eliberarea „vizelor de toate tipurile”

Data publicării:
După trei ani de restricții draconice, China reia eliberarea „vizelor de toate tipurile”. Foto: Profimedia Images

China va relua începând de miercuri eliberarea de „vize de toate tipurile”, inclusiv în scop turistic, după trei ani de restricţii draconice care au izolat această ţară de restul lumii din cauza pandemiei de COVID-19.

China, prima ţară lovită de ceea ce la acea dată era un virus misterios, şi-a închis în mod brutal, în martie 2020, frontierele pentru toţi deţinătorii de vize, inclusiv pentru titularii de permise de reşedinţă, de teama unui val de contaminări din străinătate.

În apogeul epidemiei, numeroşi „expaţi'” s-au trezit în imposibilitatea de a se întoarce după ce plecaseră din China, iar numărul de zboruri internaţionale fusese drastic redus de autorităţile chineze.

O relaxare a restricţiilor a fost aprobată ulterior, cu reluarea progresivă a vizelor de afaceri sau pentru reîntregirea familiilor.

Cu toate acestea, schimburile între China şi străinătate au rămas puternic limitate vreme de aproape trei ani, din cauza unei carantine obligatorii ce era impusă tuturor călătorilor sosiţi pe teritoriul chinez.

Această măsură emblematică a politicii sanitare a Beijingului supranumite „zero COVID” a fost ridicată în ianuarie, în favoarea unei reveniri progresive la o viaţă normală în China.

Suspendarea din 2020 a vizelor turistice rămânea ultimul element al acestei politici sanitare.

Potrivit unui aviz publicat de Ministerul Afacerilor Externe chinez, începând de miercuri China va reîncepe eliberarea de „vize de toate tipurile” pentru cetăţenii străini, scrie Agerpres, care citează AFP.

Ambasadele Chinei în SUA şi în Franţa au publicat online avize similare.

Vizele eliberate înainte de închiderea frontierelor pe 28 martie 2020 şi care încă nu au expirat vor redeveni valide pentru a pleca în China, precizează documentele.

De asemenea, China va restabili posibilităţile unor intrări fără viză, precum cele pe insula turistică Hainan (sud) sau cele permise pasagerilor de pe vase de croazieră ce fac escală la Shanghai.

Anunţul intervine la o zi după încheierea unei importante sesiuni anuale a Parlamentului chinez, care i-a acordat preşedintelui Xi Jinping un nou mandat de cinci ani - al treilea - în fruntea ţării şi care a desemnat un nou prim-ministru, Li Qiang.

Qiang a avertizat luni că va fi dificil pentru ţara sa să-şi atingă anul acesta obiectivul de creştere de „circa 5%”, deja unul dintre cele mai slabe din ultimele decenii.

Înainte de a se închide în faţa restului lumii, China primise în 2019 circa 65,7 milioane de vizitatori internaţionali, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Turismului a ONU.

Din ianuarie, cetăţenii chinezi pot din nou să plece din ţara lor pentru a face turism.

În timpul epidemiei, doar deplasările din motive urgente erau autorizate, în condiţiile în care autorităţile chineze suspendaseră eliberarea de paşapoarte.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri