Live

Video&Foto Dronele navale ucrainene au mai scufundat o navă rusă în Marea Neagră. „Magura l-a distrus pe Cezar”

Data actualizării: Data publicării:
Ucrainenii au scufundat sau distrus 5 din cele 6 nave de desant „Ropucha” ale flotei ruse de la Marea Neagră. Foto: X/Twitter/Serviciile militare de informații ucrainene

Serviciile militare de informații ucrainene au anunțat scufundarea unei noi nave militare rusești în Marea Neagră. Nava este una de desant din clasa „Ropucha” și a fost scufundată de către drone navale ucrainene, într-un atac similar celui de la începutul lunii februarie, când a fost scufundată o navă purtătoare de rachete.

„Magura l-a distrus pe Cezar” a anunțat Direcția de Informații Militare a Ucrainei într-o postare publicată pe X/Twitter care conține și o înregistrare video a atacului.

„Magura” e numele dronelor kamikaze navale folosite de ucraineni, iar „Caesar” vine de la „Caesar Kunikov”/Cezar Kunikov, numele navei de desant scufundate.

Aceasta este a 21-a navă din flota rusă a Mării Negre care a fost scufundată/distrusă ori avariată de ucraineni în ultimii doi ani, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina. De asemenea, este a cincea navă de desant din clasa Ropucha scufundată sau avariată de ucraineni (3 scufundate, 2 avariate)- pierderi extrem de grele care fac imposibilă o viitoare debarcare de trupe rusești în regiune.

Totodată, e o lovitură importantă adusă logisticii și aprovizionării trupelor ruse - astfel de nave sunt folosit inclusiv pentru transportul de muniții și echipamente militare.

Înainte de război, flota rusă avea 6 (șase) astfel de nave de desant, conform Forbes.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dacă Ucraina e forțată să accepte „o pace nedreaptă”, SUA se vor confrunta cu „o amenințare teribilă”, avertizează șeful NATO

Franța și Marea Britanie iau în calcul trimiterea de trupe pe frontul din Ucraina. Dezvăluirile unui înalt oficial al NATO

Atacurile hibride ale Rusiei și războiul din Ucraina, pe agenda reuniunii miniștrilor de externe ai NATO

SUA anunță un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 725 de milioane de dolari

Partenerii noștri