Două rachete au fost trase spre o bază militară a coaliției internaționale, în Irak
Două rachete s-au prăbușit, sâmbătă, aproape de o bază militară din Irak care găzduieşte trupe din coaliţia internaţională antijihadistă, au transmis forțele de securitate irakiene. Nu au fost raportate victime sau pagube în urma bombardamentelor, acestea fiind revendicate, ulterior, de o organizație pro-iraniană.
„Două rachete au căzut în exteriorul bazei irakene Ain al-Assad” din vestul Irakului, se arată într-un comunicat al forţelor de securitate irakiene, relatează AFP, citat de Agerpres.
Baza Ain al-Assad se află sub controlul forţelor armate irakiene, dar găzduieşte trupe ale coaliţiei internaţionale, condusă de Statele Unite pentru a lupta împotriva jihadiştilor din gruparea Stat Islamic.
„Baza nu a fost lovită”, a declarat un oficial al coaliţiei internaţionale sub protecţia anonimatului. „Nu au fost răniţi în rândul personalului coaliţiei”, a continuat el.
„Se pare că o rachetă a căzut la câţiva kilometri la sud de bază”, a mai spus responsabilul. Potrivit unei surse de securitate din provincia Al-Anbar, „nu au fost înregistrate pierderi umane sau materiale”.
Atacul a fost revendicat de un grup, necunoscut până în prezent, numit „Rezistenţă internaţională”, pe un canal Telegram pro-Iran, foarte ostil prezenţei militare americane în Irak.
Baza Ain al-Assad este frecvent vizată de tiruri de rachete şi drone armate. Ultimul incident de acest gen datează a avut loc în 8 aprilie, dar drona capcană a fost doborâtă.
În general, în ultimele luni, tiruri de rachete sau atacuri cu drone capcană au vizat trupele şi interesele americane din Irak. De obicei, nu sunt revendicate, dar SUA le impută sistematic facţiunilor pro-Iran.
În 9 decembrie 2021, Irakul a anunţat „încheierea misiunii de luptă” a coaliţiei internaţionale care, până în prezent, îşi păstrează efectivele pe teritoriul irakian pentru a continua un rol de instruire şi consiliere. Aproximativ 2.500 de militari americani şi o mie de soldaţi din ţări membre ale coaliţiei sunt astăzi staţionaţi pe trei baze deţinute de forţele irakiene, printre care cea de la Ain al-Assad.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News