Live

Două metropole din China relaxează restricțiile anti-Covid după extinderea protestelor

Data publicării:
Proteste în China din cauza restricțiilor anti-Covid.

Metropolele chineze Guangzhou și Chongqing au anunțat miercuri o relaxare a restricțiilor anti-COVID, la o zi după protestele în care locuitorii nemulțumiți de politica „Zero Covid” au aruncat cu obiecte în forțele de ordine. 

Oraşul Chongqing, din sud-vestul ţării, va permite contacţilor apropiaţi ai persoanelor cu COVID-19, care îndeplinesc anumite condiţii, să stea în carantină la domiciliu, a declarat un oficial al oraşului.

Guangzhou, care se află în apropiere de Hong Kong, a anunţat, de asemenea, o relaxare a restricţiilor, dar cartierul în care marţi au izbucnit violenţe a rămas sub control strict și există puține perspective de schimbare majoră a politicii „zero-COVID”, despre care Xi a spus că salvează vieți și a proclamat- o drept una dintre realizările sale politice, scrie Reuters.

Citește și Chinezii din Guangzhou au atacat forțele de ordine trimise să reprime protestele

Pe lângă relaxarea restricţiilor din Guangzhou şi Chongqing, oficialii din Zhengzhou, unde se află o mare fabrică Foxconn care produce iPhone-uri Apple şi care a fost scena unor proteste ale muncitorilor, au anunţat reluarea „ordonată” a activităţilor comerciale, inclusiv a supermarketurilor, a sălilor de sport şi a restaurantelor.

Însă, în timp ce relaxarea unor măsuri pare a fi o încercare de a liniști publicul, autoritățile au început să-i caute și pe cei care au fost la proteste.

„Poliția a venit la ușa mea să mă întrebe despre toate acestea și să mă determine să completez o înregistrare scrisă”, a declarat miercuri pentru Reuters un rezident din Beijing care a refuzat să fie identificat.

Un alt rezident a spus că unii prieteni care au postat videoclipuri cu proteste pe rețelele sociale au fost duși la o secție de poliție și au cerut să semneze o promisiune că „nu vor mai face asta”.

Într-o declarație care nu s-a referit la proteste, organul superior al Partidului Comunist responsabil de agențiile de aplicare a legii a declarat marți că China va reprima „activitățile de infiltrare și sabotare ale forțelor ostile”.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Exodul brandurilor occidentale de pe cea mai mare piață auto din lume. Evoluție catastrofală pentru producătorii străini în China

Casa Albă spune că Trump trebuie să mențină progresele făcute de Biden cu China în reducerea deceselor din cauza fentanilului în SUA

Obiectivele de modernizare a armatei chineze, sabotate de corupția din sistem, arată Pentagonul

Doi astronauți chinezi au bătut recordul SUA la plimbări spațiale. Câte ore a durat ieșirea lor în spațiu

Partenerii noștri