Live

Donald Trump se declară susţinătorul copiilor nenăscuţi: Ei vor să mă înlăture pentru că eu lupt pentru voi

Data publicării:
Foto: GettyImages

Liderul american Donald Trump a devenit primul preşedinte în exerciţiu care a participat la marşul anual anti-avort de la Washington, declarându-se avocatul ferm al mişcării, într-un discurs presărat cu referinţe religioase, informează vineri dpa, citat de Agerpres.

„Copiii nenăscuţi nu au avut nicicând un susţinător mai puternic la Casa Albă”, a declarat Donald Trump în faţa miilor de oameni adunaţi în parcul Naţional Mall. „Fiecare copil este un dar preţios şi sacru de la Dumnezeu”, a afirmat el.

Marşul pentru Viaţă se organizează constant din anii 1970, însă până acum niciun preşedinte nu a participat vreodată la eveniment, care este centrat asupra uneia dintre problemele ce dezbină cel mai mult viaţa politică din SUA.

Această manifestaţie este în general organizată în jurul datei ce marchează o decizie emblematică a Curţii Supreme „Roe v. Wade”, care a legalizat întreruperea voluntară a sarcinii în SUA, la 22 ianuarie 1973.

Participarea lui Trump la acest marş survine în condiţiile în care el se pregăteşte pentru campania electorală şi caută sprijinul creştin-conservatorilor.

Trump a venit la marş, care s-a desfăşurat nu departe de Casa Albă şi Capitoliu, în timp ce Senatul a început dezbaterile de fond în procesul pentru destituirea sa.

„Ei vor să mă înlăture pentru că eu lupt pentru voi, iar noi luptăm pentru cei care nu au voce şi noi vom câştiga, pentru că noi ştim cum să câştigăm”, a declarat Trump în faţa mulţimii adunate.

După alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte, militanţi anti-avort au primit o importantă susţinere prin remanierea Curţii Supreme angajată de locatarul Casei Albe, candidat din nou în alegerile din noiembrie, care a numit doi judecători ce se opun avortului.

Mai multe state americane conservatoare au adoptat legi foarte restrictive cu privire la întreruperea voluntară a sarcinii şi speră că bătălia judiciară angajată le va duce până la cea mai înaltă instanţă juridică a ţării, oferindu-i astfel posibilitatea de a reveni asupra acestei decizii istorice. Primul test decisiv va avea loc în martie, când Curtea Supremă va examina o lege restrictivă a statului Louisiana.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri