Live

Donald Trump este singurul președinte în viață al SUA ai cărui strămoși nu au fost stăpâni de sclavi

Data actualizării: Data publicării:
Fostul președinte al SUA, Donald Trump. Foto: Profimedia

Toți președinții SUA în viață au strămoși care au fost stăpâni de sclavi, cu excepția lui Donald Trump. Familia fostului lider de la Casa Albă a ajuns în SUA după ce sclavia a fost abolită. Chiar și Barack Obama provine dintr-o familie care, pe linie maternă, a deținut sclavi.

Pe lângă președinți, doi judecători ai Curții Supreme, 11 guvernatori și 100 de membri ai Congresului sunt descendenți direcți ai unor stăpâni de sclavi, transmite Reuters.

Printre aceștia se numără personalități din ambele partide, precum senatorii republicani Mitch McConnell și Lindsey Graham și senatorii democrați Elizabeth Warren și Tammy Duckworth.

Cine sunt președinții ai căror strămoși au fost proprietari de sclavi:

  • Joe Biden - Are un strămoș direct, la cinci generații distanță, care a fost proprietar de sclavi
  • Barack Obama - Are un strămoș direct, la șase generații distanță, care a deținut doi sclavi
  • George Bush - Are un strămoș direct, la șase generații distanță, care a deținut 25 de sclavi
  • Bill Clinton - Are un strămoș direct, la cinci generații distanță, care a deținut un sclav
  • Jimmy Carter - Are un strămoș direct, la patru generații distanță, care a deținut 54 de sclavi

De ce este Trump deosebit de toți ceilalți

Strămoșii lui Donald Trump au imigrat în SUA în 1865, după abolirea sclaviei. De fapt, niciunul dintre bunicii acestuia nu s-a născut în SUA. Bunicii paterni ai fostului președinte american s-au născut în Kallstadt, un orășel din sud-vestul Germaniei, și au emigrat în SUA la începutul anilor 1900, iar mama sa a fost născută în Scoția.

Reuters a mai descoperit că cel puțin 8% dintre democrații din precedentul Congres și 28% dintre republicani au astfel de strămoși. Predominanța republicanilor reflectă puterea partidului în Sud, unde sclavia era prezentă într-o mare proporție. Deși albii din statele nordice au fost proprietari de sclavi, până în ajunul Războiului Civil, sclavia era aproape în întregime o activitate sudistă.

Analiza Reuters relevă cât de strâns legată este în continuare America de instituția sclaviei, inclusiv prin intermediul " celor care fac legile", a declarat Henry Louis Gates Jr, profesor la Universitatea Harvard.

Gates a precizat că identificarea acestor legături familiale cu proprietarii de sclavi "nu este doar un alt capitol în procesul de învinovățire. Noi nu moștenim vina pentru acțiunile strămoșilor noștri".

"Este doar pentru a spune: Uitați-vă cât de strâns legați suntem de instituția sclaviei și cum aceasta a influențat viețile strămoșilor oamenilor care ne reprezintă astăzi în Congresul Statelor Unite", a întărit acesta.

"Este o situație din care fiecare individ are ce învăța. Este, de asemenea, o oportunitate de a învăța pentru alegători... și pentru poporul american în ansamblu".

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Neverosimil: ”au pus lacătul” pe ”bijuteria” de 10.000.000€ a Bucureștiului, la 6 luni de la inaugurare

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump insistă cu ideea „excelentă” de a face Canada al 51-lea stat al SUA, după anunțul demisiei premierului Justin Trudeau

Kamala Harris, cel mai umilitor moment din carieră. Ea a fost cea care a certificat victoria lui Donald Trump

Donald Trump l-a contactat deja pe Xi Jinping, care „este venerat în China”: „Ne vom înţelege foarte bine”

Papa Fracisc a numit un critic al lui Trump arhiepiscop de Washington, DC

Partenerii noștri