Live

Doi soți din India s-au decapitat cu o ghilotină improvizată acasă, într-un ritual de sacrificiu

Data actualizării: Data publicării:
Doi soți din India s-au decapitat cu o ghilotină improvizată acasă, într-un ritual de sacrificiu. Foto: Getty Images

Doi soți din India s-au sinucis în același timp cu ajutorul unei ghilotine improvizate acasă, astfel încât să-și poată oferi capetele într-un ritual de sacrificiu, scrie CBS News.  

Hemubhai Makwana, în vârstă de 38 de ani, și soția sa Hansaben, în vârstă de 35 de ani, au murit amândoi prin decapitare în casa lor din statul Gujarat, după ce au folosit o ghilotină improvizată.  

Poliția a declarat că ritualula fost realizat între sâmbătă noaptea și duminică după-amiaza, iar cuplul a lăsat un bilet de adio pentru cei doi copii ai lor, părinții și rudele care locuiesc în apropiere. 

Cuplul a pregătit mai întâi un altar de foc înainte de a-și pune capetele sub un mecanism asemănător ghilotinei, ținut de o frânghie”, a declarat Indrajeetsinh Jadeja, un subinspector de poliție, citat de instituțiile de știri indiene. „De îndată ce au eliberat frânghia, o lamă de fier a căzut peste ei, tăindu-le capetele, care s-au rostogolit în foc”, a mai precizat acesta.

Cadavrele au fost trimise pentru examinare post-mortem. Membrii familiei cuplului au spus că cei doi se rugau în casa lor în fiecare zi, începând de anul trecut. 

Focul este considerat sacru în tradiția hindusă și joacă un rol semnificativ în mai multe ritualuri de închinare. Se pare că cuplul a proiectat dispozitivul folosit la decapitarea lor în așa fel încât capetele lor să se rostogolească în altarul de foc, completând ritualul lor de sacrificiu. 

Sacrificiile umane ritualice nu sunt necunoscute în India, unde datele oficiale arată că au fost raportate peste 100 de cazuri între 2014 și 2021. Dar aproape toate cazurile cunoscute de sacrificii umane implică oameni care ucid pe alții pentru a le mulțumi zeilor, mai degrabă decât să recurgă la suicid.  

La începutul acestei luni, poliția indiană a arestat cinci bărbați pentru uciderea unei femei în 2019 în interiorul unui templu hindus din Guwahati, în ceea ce a spus că este un caz de sacrificiu uman de tip ritualic. 

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată viața în cel mai poluat oraș din lume: „Parcă ar fi chili în ochii mei”

Putin plănuiește prima vizită în India de la declanșarea războiului. Aceasta nu este membră a Curții Penale Internaționale

India a testat cu succes o rachetă hipersonică cu rază lungă de acțiune și se alătură marilor puteri care au această tehnologie

10 nou-născuţi au murit într-un incendiu într-un spital din India. Alți 16 sunt în stare critică

Partenerii noștri