Galerie Foto Doi morţi şi 16 răniţi, după ce un tren a deraiat în Egipt. Imagini de la locul accidentului
Cel puţin doi oameni au murit și 16 au fost răniți într-un accident feroviar în provincia Qalioubiya, la nord de Cairo, a anunţat Ministerul egiptean al Sănătăţii.
Incidentul a avut loc, marți, în Qalyub, la nord de capitala Cairo.
Autoritatea naţională feroviară egipteană a declarat că accidentul a avut loc când un tren de pasageri care intra în staţia Qalyub a trecut de un semnal de oprire. Locomotiva și primul vagon au deraiat.
Imagini de la faţa locului au arătat primele echipaje de intervenţie îndreptându-se spre vagoane răsturnate, în spatele unui zid înalt într-o zonă construită.
Poliţia a format un perimetru pentru a ţine la distanţă mulţimea care venise să vadăc e s-a întâmplat. O macara a fost adusă ulterior pentru a ridica un vagon deraiat care părea să fie parţial zdrobit.
Accidentele feroviare egiptene au fost puse, în cea mai mare parte, pe seama infrastructurii şi a întreţinerii deficitare.
În aprilie 2021, ministrul Transporturilor, Kamel el-Wazir, l-a concediat pe şeful autorităţii feroviare, în urma unei revolte. Demiterea a avut loc la două zile după un accident care a dus la 23 de morți.
"Scopul acestor decizii nu este doar schimbarea conducerii autorităţii, ci sunt în concordanţă cu următoarea etapă, care necesită o modernizare completă a reţelei feroviare", a declarat atunci Ministerul Transporturilor.
În martie 2021, cel puţin 20 de persoane au murit şi aproape 200 au fost rănite într-un accident de tren în sudul Egiptului, potrivit unui bilanţ oficial pe care autorităţile l-au revizuit de mai multe ori. Ulterior, Parchetul a susţinut că mecanicul trenului egiptean care circula cu viteză şi asistentul său au părăsit amândoi cabina de conducere în momentul în care trenul s-a ciocnit cu un alt tren, care era staţionat.
Asistentul celui de-al doilea tren consumase canabis şi se afla sub influenţa analgezicului tramadol, la fel ca şi un agent de semnalizare a căii ferate, a mai susţinut procurorul.
Wazir, un fost general, a fost numit ministru al transporturilor după o coliziune de tren din 2019, pusă pe seama unei erori umane.
"Avem o problemă cu resursa umană", a declarat el, angajându-se să înfiinţeze o reţea automatizată până în 2024.
Preşedintele Abdel Fattah al-Sisi a promis că îi va trage la răspundere pe cei responsabili pentru accidentele mortale recurente de pe căile ferate egiptene din ultimii ani.
Unul dintre cele mai grave a avut loc în 2002, când un incendiu a distrus un tren aglomerat la sud de capitală, provocând moartea a 373 de persoane.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News