Live

Directorul CIA îl avertizează pe șeful spionajului rus că Moscova nu trebuie să folosească arme nucleare

Data actualizării: Data publicării:
Șeful CIA, William Burns, a făcut o vizită secretă la Kiev, zilele trecute. Foto: Profimedia

Directorul agenției americane de spionaj CIA, William Burns, urma să se întâlnească luni la Ankara cu omologul său rus Serghei Narîşkin, şeful serviciului de spionaj al Moscovei. Potrivit Casei Albe, oficialul american intenţionează să transmită Moscovei un avertisment împotriva oricărui atac nuclear.

ACTUALIZARE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a confirmat că au avut loc discuții la Ankara, la inițiativa părții americane. 

„Aceste negocieri au avut loc într-adevăr. A fost inițiativa părții americane”, a declarat Dmitri Peskov, potrivit TASS.

El nu a precizat ce s-a discutat în cadrul întâlnirii.

Știrea inițială

Jurnaliștii AFP nu au reuşit să confirme imediat dacă întâlnirea celor doi lideri ai serviciilor de informaţii externe a avut loc.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA a declarat că William Burns „nu poartă niciun fel de negocieri”, ci un mesaj privind „consecinţele utilizării armelor nucleare de către Rusia şi riscurile de escaladare a stabilităţii strategice”.

Directorul CIA ar mai urma să discute şi despre cazurile cetăţenilor americani deţinuţi „în mod injust” în Rusia. Printre aceştia se află baschetbalista Brittney Griner, condamnată la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri, deşi se afla în posesia unei cantităţi neînsemnate, şi fostul militar Paul Whelan.

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi-a exprimat săptămâna trecută speranţa că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va fi mai dispus să discute cu Washingtonul despre un schimb de deţinuţi, aşa cum s-a mai efectuat şi de alte dăţi.

France Presse menţionează că întâlniri la nivelul celei dintre Burns şi Narîşkin au fost foarte rare de la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie. SUA şi Rusia au menţinut însă canale de comunicare, în special prin ambasada americană la Moscova, pentru problemele bilaterale şi pentru mesaje legate de Ucraina.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

„Experimentul” propus NATO de Putin: „Alegeți o țintă în Kiev, concentrați acolo toate sistemele antiaeriene și noi tragem cu Oreșnik”

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Partenerii noștri