Live

Diplomații ruși din Australia au primit amenzi de circulație de 90.000 de dolari și refuză să le plătească

Data publicării:
Mașină de poliție în Canberra. Foto: Profimedia

Diplomații ruși au refuzat să plătească sute de amenzi de circulație, unele vechi și de 15 ani, în valoare totală de 90.000 de dolari australieni (peste 55.000 de euro), iar tot ce pot face oficialii australieni este să-i roage politicos să respecte regulile, relatează The Guardian.

Documentele obținute de Guardian Australia arată că Departamentul pentru Afaceri Externe și Comerț (Dfat) are de recuperat 90.000 de dolari de la ambasada Rusiei pentru amenzi care datează din 2007, în ciuda solicitărilor repetate ale diplomaților să respecte legea.

Șeful de protocol al Dfat, Ian McConville, i-a scris ambasadorului rus, Alexei Pavlovski, la sfârșitul anului 2022, îndemnându-l politicos să plătească amenzile și avertizând că numărul de infracțiuni ar putea fi dezvăluit în curând public.

„După cum știți, siguranța rutieră este o preocupare semnificativă a comunității din Australia”, a spus Conville.

„Am aprecia, de asemenea, dacă ați reaminti personalului ambasadei și persoanelor aflate în întreținerea acestora responsabilitatea pe care o au în temeiul articolului 41.1 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice de a respecta legile și reglementările Australiei”, se mai arată în mesaj.

Oficialii străini au imunitate diplomatică în Australia și nu pot fi trimiși în judecată pentru infracțiuni rutiere și amenzi restante. Dar autoritățile rutiere pot emite puncte de penalizare și suspenda licențele, iar Dfat poate bloca transferul înmatriculărilor până la plata amenzilor.

Documentele arată că diplomații ruși au acum mai multe amenzi restante decât diplomații saudiți, care i-au înfuriat pe polițiștii din Canberra cu stilul lor de șofat periculos și agresiv, în ultimii ani.

Sute de amenzi restante emise diplomaților saudiți nu mai există, arată documentele. Acest lucru se poate datora faptului că au fost plătite sau că au fost anulate pentru că diplomații vizați au părăsit țara.

De asemenea, Conville le-a scris ambasadorilor din Cipru, China, Indonezia, Iran, Israel, Malaezia, Nepal, Nigeria, Pakistan, PNG, Iordania, România, Arabia Saudită, Spania, SUA, Vanuatu, Venezuela, Zimbabwe, Sudan, Taiwan, Tonga , Emiratele Arabe Unite, Afganistan, Algeria, Bhutan și Marea Britanie.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Partenerii noștri