Live

Din cauza crizei alimentare, Sri Lanka le acordă bugetarilor o zi liberă pe săptămână să cultive fructe și legume

Data publicării:
Vânzător de legume într-o piață din Sri Lanka. Sursa foto: Profimedia Images

Sri Lanka va acorda angajaților la stat o zi liberă în plus pe săptămână pentru a-i încuraja să cultive recolte, în contextul temerilor privind o criză alimentară în statul insular, scrie BBC.

Insula din Oceanul Indian are peste un milion de angajați in sectorul public la o populație de 22 de milioane de oameni și se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimii 70 de ani.

Guvernul face eforturi pentru a plăti importurile de bunuri critice precum medicamente, alimente și carburanți, având un deficit grav de valută străină.

Luni, guvernul a aprobat o propunere prin care angajații din sectorul pbulic vor avea ziua de vineri liberă în următoarele trei luni. Potrivit autorităților, decizia are rolul de a-i ajuta pe angajații care au ajung greu la locul de muncă din cauza penuriei de combustibili, dar și pentru a-i încuraja pe aceștia să cultive fructe și legume ca să-și hrănească familiile.

"Pare normal să le acordăm angajaților la stat o zi liberă pe săptămână și să le oferim uneltele necesare pentru a practica activități agricole în curțile lor sau în altă parte, ca soluție la criza alimentară care este așteptată în viitor", a anunțat guvernul din Sri Lanka într-un comunicat de presă.

Luni, Statele Unite s-au declarat pregătite să-și ajute pe oamenii din Sri Lanka, secretarul de stat Anthony Blinken având o discuție telefonică cu premierul Ranil Wickremesinghe.

La începutul lunii, Wickremesinghe a declarat că Sri Lanka are nevoie de cel puțin 5 miliarde de dolari pentru a achita importurile esențiale.

Guvernul poartă negocieri cu FMI privind un pachet de salvare a economiei, o delegație a Fondului urmând să ajungă săptămâna viitoare în capitala Colombo.

Prețurile alimentelor au crescut puternic în aprilie în Sri Lanka, după devalorizarea rupiei și creșterea prețurilor bunurilor la nivel mondial.

La finalul lunii mai, ministrul Agriculturii, Mahinda Amaraweera, le-a cerut fermierilor să cultive mai mult orez, spunând că "este clar că situația alimentară se înrăutățește".

"Le cerem tuturor fermierilor să iasă pe câmpuri și să cultive orez în următoarele zile", a spus oficialul.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă de posibil atac terorist în zonele turistice din Sri Lanka. Israel și SUA le cer cetățenilor să plece

Iadul din paradis: Trei ani de groază pentru zeci de naufragiați blocați într-o bază militară secretă din mijlocul Oceanului Indian

Patru pescari au murit în Sri Lanka după ce au băut un lichid misterios din sticle găsite în ocean

Tragedie la o cursă de mașini. Cel puțin șapte oameni au murit după ce o mașină a lovit mulțimea

Partenerii noștri