Dilema lui Biden: Se va fotografia cu prințul saudit Mohammad bin Salman?
Călătoria lui Joe Biden în Arabia Saudită săptămâna aceasta este o provocare diplomatică care vine cu o dilemă, scrie Reuters. „Ar trebui să fie fotografiat președintele SUA întâlnindu-l sau chiar dând mâna cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman?”, se întreabă jurnaliștii.
Vizitele președintelui SUA, chiar și cele în care se întâlnește cei mai apropiați dintre aliați, sunt adesea chestiuni atent pregătite, care implică săptămâni de planificare privind aranjarea scaunelor, pozițiile camerelor și modul în care oficialii vor interacționa.
Biden, care a numit guvernul saudit „paria” pentru rolul său în uciderea din 2018 a jurnalistului și oponentului politic de la Washington Post Jamal Khashoggi, îl întâlnește fără tragere de inimă pe prințul moștenitor, despre care serviciile de informații americane cred că s-a aflat în spatele crimei.
Dar experții politici spun că oficialii de la Casa Albă înțeleg că nu pot evita o fotografie, și poate chiar o strângere de mână, fiind gesturi de protocol necesare deoarece Washingtonul încearcă să-și reseteze relația cu națiunea bogată în petrol și cu un tânăr prinț moștenitor destinat să conducă regatul pentru mulți ani de acum înainte.
„Cred că așteptările Casei Albe sunt că vor fi în aceeași cameră. Nu vor fi departe unul de altul. La un moment dat, prințul moștenitor este probabil să vină și să-și întindă mâna și va apărea o astfel de imagine”, a declarat Jon B. Alterman, fost oficial al Departamentului de Stat și vicepreședinte al Centrului pentru Studii Strategice Internaționale.
Când o va face, Biden se va confrunta cu siguranță cu critici din partea opoziției republicane, care susțin că președintele se întâlnește un aliat discutabil pentru a crește producția de petrol față de producătorii autohtoni, dar și cu critici din partea propriilor democrați, care l-au îndemnat pe Biden să amâne orice întâlnire din cauza preocupărilor legate de drepturile omului.
Oficialii saudiți nu au dezvăluit dacă prințul MbS, așa cum este cunoscut, sau regele Salman bin Abdulaziz Al Saud, care este bolnav, îl vor saluta pe Biden când va sosi la Jeddah. Alte detalii, cum ar fi dacă va avea loc o cină oficială, nu au fost făcute publice.
Casa Albă nu a răspuns întrebărilor despre detaliile călătoriei.
Însă, într-un articol de opinie publicat sâmbătă în Washington Post, Biden a scris: „Ştiu că mulţi nu sunt de acord cu decizia mea de a pleca în Arabia Saudită. Părerile mele despre drepturile omului sunt clare şi de durată, iar libertăţile fundamentale sunt mereu pe ordinea de zi atunci când călătoresc şi vor fi şi în timpul acestei călătorii”.
El a scris că, în calitate de președinte, sarcina lui este să mențină America puternică și în siguranță, să pună țara în cea mai bună poziție posibilă pentru a învinge China, a contracara agresiunea rusă și a lucra pentru o mai mare stabilitate globală.
„Pentru a face aceste lucruri, trebuie să ne angajăm direct cu țările care pot avea impact asupra acestor rezultate. Arabia Saudită este una dintre ele, iar când mă voi întâlni vineri cu liderii saudiți, scopul meu va fi să consolidez un parteneriat strategic în viitor, care se bazează pe interese și responsabilități reciproce, respectând totodată valorile fundamentale americane”, a scris Biden.
Consiliul de Securitate Națională de la Casa Albă a declarat că Biden va participa la o întâlnire bilaterală cu regele și prințul moștenitor, dar Biden a căutat să sublinieze întâlnirea cu un grup mai larg de lideri din Golf. De obicei, liderii ies din discuțiile bilaterale în conferințe de presă comune, dar nu este clar dacă acesta este planul.
Controverse ale întâlnirilor dintre președinți americani și lideri arabi
Arabia Saudită este un partener strategic al Statelor Unite, datorită politicii petroliere și regionale, iar de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, președinții SUA și regii saudiți s-au întâlnit de mai multe ori. Întâlnirile au inclus multe realizări notabile, dar au produs și câteva momente incomode.
O fotografie a președintelui George W. Bush ținându-se de mână cu regele saudit Abdullah, în timpul unei plimbări prin ferma președintelui din Texas, în 2005, a generat controverse în rândul americanilor.
În 2009, Barack Obama l-a salutat pe regele saudit cu ceea ce părea a fi o plecăciune, iar conservatorii și republicanii au fost critici. Casa Albă a spus că președintele „se aplecă” pentru a-l privi în ochi pe rege în timp ce îi strângea mâna.
În 2017, Donald Trump, care l-a criticat pe Obama pentru presupusa lui plecăciune, l-a salutat pe MbS cu o strângere de mână fermă, verticală, apoi a atras critici din partea democraților pentru că s-a înclinat în fața lui MbS atunci când a acceptat o medalie de la prințul moștenitor.
Biden va deveni vineri primul președinte care va zbura din Israel la Jeddah, Arabia Saudită. El a numit acest turneu ca fiind un simbol al „relațiilor și al pașilor către normalizare” dintre Israel și lumea arabă.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News