Live

Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care i-a indus în eroare pe medici

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Rana fatală a Prințesei Diana a fost „minusculă” și „incredibil de rară”, susține un medic legist care a analizat dovezile și a publicat concluziile într-o nouă carte, în care se afirmă, de asemenea, că moartea ei este un „exemplu clasic” al unui caz în care totul a mers rău. La 31 august se vor împlini 27 de ani de la tragicul accident.

Leziunea fatală a Prințesei Diana a fost minusculă, „în locul nepotrivit” și atât de unică încât un distins patolog legist nu a mai întâlnit niciodată una asemănătoare, potrivit unui volum scris de Dr. Richard Shepherd, scrie The Express.

Acesta susține că Prințesa de Wales, care a murit într-un accident de mașină la Paris în 1997, ar fi supraviețuit dacă ar fi purtat centura de siguranță.

Patologul sugerează că, dacă ar fi fost fixată pe bancheta din spate, mama prinților William și Harry ar fi apărut în public doar două zile mai târziu cu fracturi și vânătăi.

Dr. Shepherd, care a examinat dovezile în acest caz, a declarat că mica ruptură letală a unei vene din unul dintre plămânii Dianei a fost incredibil de neobișnuită - și a respins teoriile conspirației cu privire la moartea ei.

Foto: Profimedia

"Cauze nenaturale"

În cartea sa Unnatural Causes (Cauze nenaturale), care va fi disponibilă anul viitor în primăvară, patologul a scris: „Leziunea ei specifică este atât de rară încât în întreaga mea carieră nu cred că am mai văzut alta. A fost o rană foarte mică, în locul nepotrivit”.

Într-un fragment publicat în Mail on Sunday, Dr. Shepherd a descris moartea Prințesei de Wales drept un „exemplu clasic” de caz „dacă ar fi”. Dacă ar fi purtat centura de siguranță, dacă ar fi lovit scaunul din față la un unghi ușor diferit sau la o viteză mai mică și dacă ar fi fost plasată într-o ambulanță imediat după accidentul din tunelul Pont de l'Alma, a scris el, poate deznodământul ar fi fost altul.

Dr. Shepherd a dezvăluit în scrierile sale că cel mai semnificativ moment al tragicului accident din 31 august 1997 a fost legat de centura de siguranță. 

Foto: Profimedia

Pataologia morții

El a mai precizat: „Patologia morții sale este, cred eu, incontestabilă. Dar în jurul acelei mici și fatale rupturi într-o venă pulmonară sunt țesute multe alte fapte, dintre care unele sunt suficient de opace pentru a permite o multitudine de teorii să înflorească”.

Potrivit doctorului Shepherd, Diana nu a fost plasată imediat într-o ambulanță deoarece inițial părea stabilă și era capabilă să comunice, dar vena ruptă sângera treptat în piept.

Diana se afla în mașină împreună cu partenerul ei bogat, Dodi al Fayed, 42 de ani, șoferul lor, Henri Paul, 41 de ani, și garda de corp a dlui Fayed.

Singura persoană care a supraviețuit accidentului a fost garda de corp a lui Dodi al Fayed, Trevor Rees-Jones, care ocupa locul pasagerului din față și care avea centura pusă.

Conform dinamicii din interiorul mașinii, în timpul accidentului, șoferul s-a ciocnit de volan și, câteva microsecunde mai târziu, a fost lovit din spate de Dodi al Fayed, cu un impact comparabil unei viteze de peste 100 km/h.

În esență, șoferul a servit drept „airbag” pentru Fayed, dar ambii au fost uciși pe loc, a concluzionat el.

O anchetă de doi ani a poliției franceze, încheiată în 1999, a constatat că accidentul s-a produs ca urmare a faptului că șoferul a pierdut controlul mașinii din cauza vitezei excesive, în timp ce se afla sub influența alcoolului și a medicamentelor prescrise. Potrivit poliției franceze, acesta nu avea permis de conducere pentru a conduce pasageri în Mercedes S280 saloon, care se deplasa cu o viteză de 117 și 156 kmh pe oră în momentul accidentului.

Dr. Shepherd a analizat dovezile în cadrul unei anchete a poliției din 2004, condusă de Sir John Stevens, pe atunci șeful poliției metropolitane, pentru a investiga teoriile conspirației și pentru a determina dacă există vreun motiv să se îndoiască că au fost victime ale unui accident. Dr. Shepherd a fost de acord cu concluzia anchetei conform căreia a fost vorba despre un accident tragic.

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un șofer a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Suceava

O poliţistă în vârstă de 23 de ani a murit în urma unui accident rutier

Urmărire în trafic în Dâmbovița, după ce un șofer a lovit un pieton. Prietenul lui beat și fără permis s-a urcat apoi la volan

Partenerii noștri