Live

„Depindem unii de alţii”. Ungaria spune că „maghiarii sunt un atu pentru România, nu un risc”

Data publicării:
Ungaria spune că „maghiarii sunt un atu pentru România, nu un risc”. FOTO: Profimedia Images

Guvernul Ungariei îşi îndeplineşte obligaţia constituţională atunci când îi sprijină pe maghiarii ardeleni, care nu reprezintă un risc, ci un atu pentru România, a declarat secretarul ungar de stat, Janos Nagy, duminică, la Dej, unde biserica reformată şi şcoala elementară au fost renovate cu sprijinul statului maghiar, conform MTI, citată de News.ro.

În discursul susţinut în cadrul slujbei, care a avut loc cu ocazia inaugurării, secretarul de stat ungar şi-a exprimat convingerea că funcţionarea instituţiilor care servesc păstrării identităţii maghiarilor va aduce beneficii şi naţiunii majoritare.

În ceea ce priveşte rolul limbii în păstrarea identităţii, oficialul maghiar a subliniat importanţa educaţiei în limba maternă, fără de care o persoană este pierdută atât de către Biserica Reformată, cât şi de către naţiunea maghiară.

Janos Nagy a subliniat că, potrivit constituţiei maghiare adoptate în primăvara anului 2011, Ungaria poartă responsabilitate pentru soarta maghiarilor care trăiesc în afara graniţelor sale, promovează păstrarea identităţii acestor comunităţi şi sprijină eforturile lor de a se dezvolta. Respectând această obligaţie constituţională, din 2010 încoace, guvernul maghiar a mărit de zece ori subvenţiile transfrontaliere, anul acesta a crescut de cinci ori contribuţia acordată pentru educaţia în limba maghiară, şi, tot din acest motiv, a sprijinit şi grădiniţa şi şcoala maghiară din Dej, a enumerat secretarul de stat.

Janos Nagy a mulţumit şi în limba română primarului Costan Morar pentru că nu a împiedicat, ci a sprijinit crearea noii şcoli maghiare. Totodată, le-a urat maghiarilor transilvăneni cât mai multe „astfel de personalităţi publice române, care gândesc în termeni de cooperare şi respect reciproc”.

„Noi, maghiarii şi românii, depindem unii de alţii”

„Noi, maghiarii şi românii, depindem unii de alţii. Aşa cum o maree ridică toate navele aflate pe apa mării, şi dezvoltarea acestei şcoli ridică mai sus corabia comunităţii maghiare din Dej, dar şi cea a majorităţii locale româneşti”, a spus politicianul maghiar.

La slujba de mulţumire, episcopul Eparhiei Reformate a Ardealului, Bela Kato, a explicat că în ultimul an au avut loc evoluţii extraordinare în viaţa comunităţii maghiare din Dej, iar comunitatea îşi poate exprima recunoştinţa pentru grădiniţă, pentru restaurarea bisericii şi pentru noua şcoală elementară prin a-şi păstra credinţa şi limba maternă şi prin umplerea sălilor de clasă cu mulţi copii. Potrivit episcopului, renovarea bisericii cu sprijinul UE şi cu ajutorul guvernului maghiar are sens doar dacă alături de aceasta se păstrează şi şcoala, pentru că, aşa cum a arătat exemplul saşilor ardeleni, fără copii, bisericile devin nişte ruine.

După slujba de mulţumire, episcopul reformat Bela Kato, primarul Costan Morar, viceprimarul Annamaria Kovrig, secretarul de stat Janos Nagy şi protopopul Csaba Banyai au tăiat împreună planglica noii şcoli elementare. Guvernul Ungariei a sprijinit renovarea vechii clădiri a şcolii de fete reformate cu 560 de milioane de forinţi, a declarat pentru MTI Gabor Kiss, şeful de comunicare al Eparhiei Reformate din Ardeal.

Localitatea Dej din judeţul Cluj are o populaţie de 31.500 de locuitori, iar la ultimul recensământ, cel de anul trecut, 2.500 de oameni s-au declarat a fi maghiari, iar 2.300 au spus că sunt de religie reformată.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma

Guvernul a prelungit amnistia fiscală până pe 19 decembrie. Măsurile luate de Executiv privind acciza la băuturile alcoolice

Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze ca să protejăm cetăţenii vulnerabili

Guvernul aprobă un memorandum pentru lansarea proiectului „Drona Românească”. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Partenerii noștri