Live

Demiteri în lanț de generali ruși înaintea VOSTOK-2018, un exercițiu militar „fără precedent” de la Războiul Rece încoace

Data publicării:
Foto: Ministerul Apărării din Rusia

Cincisprezece generali ruși au fost demiși marți din ordinul președintelui Vladimir Putin. Aceștia sunt suspectați de corupție.

De multe ori, în armata rusă au loc demiteri în masă de cadre militare. În aprilie, alți 11 generali au fost concediați, invocându-se aceleași acuze de corupție, scrie Newsweek. Însă motivațiile ordinelor de demitere sunt mult mai diverse.

„Motivul pentru care generalii sunt concediați în ultimii ani variază: fie au pierdut o luptă birocratică, fie conducerea nu dorește ca un general să capete putere de fief în funcția pe care o ocupă, fie din divergențe politice, fie din corupție «neaprobată»”, spune Yuval Weber, expert al DMGS-Kennan Institute.

„Nimeni de la vârf nu este curat, însă în unele cazuri, unii dintre oficiali merg prea departe”, subliniază Weber.

Ultimele demiteri vin în contextul exercițiilor militare la scară largă Vostok-2018, care se vor desfășura în perioada 11-15 septembrie.

Cheltuielile pentru viitoarele exerciţii militare sunt justificate pentru a menţine capacitatea de apărare a Rusiei pe fondul situaţiei internaţionale tensionate, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează TASS, citată de Agerpres.

„Reţeaua de securitate socială şi sistemul de pensii sunt un element constant al politicii de stat şi o componentă foarte importantă. Însă, capabilitatea de apărare a ţării în actuala situaţie internaţională, care este adesea destul de agresivă şi neprietenoasă pentru ţara noastră, este justificată, necesară şi nu are alternativă", a declarat Peskov în faţa jurnaliştilor, ca răspuns la întrebarea dacă cheltuielile pentru exerciţiile militare strategice Vostok-2018 sunt oportune în actualele condiţii economice.

Exerciţiile Vostok-2018 vor avea loc cu implicare de personal şi echipament militar din Districtele Militare Central şi Estic şi din Flota Nordică ale Federaţiei Ruse.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat mai devreme marţi că aceste exerciţii vor fi fără precedent în ceea ce priveşte amploarea lor şi vor implica circa 300.000 de militari şi în jur de 1.000 de nave militare.

Peskov a mai subliniat că participarea Chinei la exerciţiile Vostok-2018 sugerează o cooperare mai strânsă între cele două ţări în toate domeniile. „Aceasta ilustrează extinderea interacţiunii dintre cei doi aliaţi în toate domeniile", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

A fost anunţat că forţe militare ale Chinei vor lua parte la exerciţiile strategice Vostok-2018 în poligonul Ţugol din regiunea Transbaikal din estul Siberiei.

Ministerul chinez al Apărării a subliniat că „exerciţiile sunt menite să consolideze cooperarea militară strategică ruso-chineză în vederea unui răspuns comun pentru diferite ameninţări la adresa securităţii şi pentru menţinerea păcii, stabilităţii şi securităţii în regiune".

China va trimite în jur de 3.200 de militari, circa 900 de piese de echipament militar, precum şi 30 de elicoptere şi aeronave pentru exerciţiile comune cu Rusia.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția furioasă a lui Zelenski după ce premierul slovac s-a dus în vizită la Putin: Vrea să-l ajute

Ce au discutat Robert Fico și dictatorul Vladimir Putin. Mesajul liderului de la Kremlin pentru premierul slovac

Coreea de Nord se pregătește să trimită noi trupe și drone kamikaze în Rusia, susține armata sud-coreeană

VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

Partenerii noștri