Live

Reuters: Taiwanul e ajutat, în secret, de 7 țări la producția flotei de submarine care ar putea fi folosite în cazul invaziei din China

Data actualizării: Data publicării:
Amenințat de invazia Chinei, Taiwanul a început să producă o flotă de submarine moderne, folosind tehnologie comandată de la companii din 7 state, fără a semnala la nivel guvernamental acordurile de colaborare. Foto: Profimedia Images

Taiwanul a adunat în secret expertiză și tehnologie din jurul lumii pentru a construi o flotă de submarine pe care Taipeiul o dorește ca apărare în fața unei eventuale invazii a Chinei. Companii din domeniul apărării și ingineri din cel puțin șapte țări riscă să provoace Beijingul, ajutând insula care este izolată din punct de vedere diplomatic, arată un material Reuters, care citează mai multe surse din domeniu.

Timp de mai bine de două decenii, Taiwanul a încercat să cumpere o flotă de submarine moderne convenționale pentru a se apăra de o amenințare existențială – invazia din China. Însă nu au existat ofertanți. SUA, principalul aliat al Taiwanului, are o flotă propulsată de energie nucleară și au trecut zeci de ani de când nu a mai construit submarine care folosesc diesel. Alte națiuni au refuzat, de teamă să nu înfurie Beijingul.

Acum, în contextul în care președintele chinez Xi Jinping folosește tot mai mult intimidarea militară în fața Taiwanului, mai mulți producători străini de tehnologie pentru submarine contribuie, cu aprobarea guvernelor, la un program secret de construcție de astfel de nave în Taiwan. Taipeiul a obținut pe ascuns tehnologie, componente și specialiști din cel puțin șapte state pentru a ajuta la construcția unei flote submarine care are potențialul de a face pagube importante asupra oricărui atac din partea Chinei, arată o investigație Reuters.

SUA, cel mai mare furnizor de arme pentru Taipei, a oferit tehnologie importantă, inclusiv componente pentru sisteme de luptă și sonare. Însă ajutoarele vin și din alte părți.

Și companiile din domeniul apărării din Marea Britanie, care, la fel ca America, operează o flotă de rachete balistice și submarine de atac cu propulsie nucleară, au oferit sprijin crucial.

De asemenea, Taipeiul a reușit să angajeze ingineri, tehnicieni și foști ofițeri navali din cel puțin cinci alte state: Australia, Coreea de Sud, India, Spania și Canada. Stabiliți la un șantier naval din portul orașului Kaohsiung, experții au consiliat marina taiwaneză și corporația susținută de stat CSBC Taiwan, care construiește noile submarine.

Rupert Hammond-Chambers, președintele Consiliului de Afaceri SUA-Taiwan, a declarat, pentru Reuters, că statul insular a căutat pe tot globul expertiza inginerilor de submarine.

Strategie cu vizibilitate scăzută în lupta cu un adversar mai puternic

„Este un puzzle”, a spus Hammond-Chambers. Taiwan a trebuit să caute pe piața internațională tehnologia și componentele pe care nu a putut să le obțină la nivel intern. Astfel, spune acesta, „a tăiat plăcinta în felii mai mici”, pentru a-și da seama ce lucrări necesită ajutor străin, precum contribuția la designul submarinelor.

Proiectul taiwanez, care oficial a început în 2017, este cunoscut la nivel formal drept programul Autohton pentru Submarine de Apărare. Numele de cod este Hai Chang, care înseamnă, în mandarină, „prosperitatea mării”. Constructorul de nave CSBC a început producția anul trecut și are ca obiectiv livrarea primelor opt vase până în 2025, potrivit guvernului taiwanez. Proiectul este estimat la o valoare de până la 16 miliarde de dolari, potrivit Institutului Internațional pentru Studii Strategice din Londra.

Informat despre conținutul articolului Reuters, un purtător de cuvânt al ministerului de Externe chinez a spus că „autoritățile (taiwaneze) complotează cu forțe externe” la acest program. Țările implicate, spune purtătorul de cuvânt într-un comunicat, ar trebui să se abțină de la a participa la acțiunea de construcție a submarinelor, „să stopeze legăturile militare cu Taiwan și să oprească sprijinirea forțelor secesioniste pentru «Taiwanul independent»”.

Aceste țări se „joacă cu focul, și cei care se joacă cu focul se vor arde”, a spus purtătorul de cuvânt.

Ministerul de Apărare al Taiwanului a precizat că noile submarine sunt cruciale pentru „războiul asimetric al forțelor naționale de apărare”, referindu-se la lupta dusă cu un adversar superior din punct de vedere militar. Instituția a adăugat că diversele provocări cu care se confruntă programul au fost „eliminate” iar acesta este „implementat conform planului”.

CSBC a refuzat să comenteze aceste informații.

Două persoane din Taiwan ce dețin informații direct din program au spus, pentru Reuters, că liderii de proiect au conceput o strategie cu vizibilitate publică mai mică pentru a limita abilitatea Beijingului de a pune presiune pe guverne și companii străine să nu lucreze cu administrația din Taipei. Echipa taiwaneză a abordat în mod direct companiile străine, fără a solicita mai întâi aprobarea guvernelor naționale, au afirmat cele două surse. Având comenzile, companiile au aplicat pentru permise de export de la conducerile de stat.

Aprobările de export au fost asigurate pentru toate componentele cheie, conform celor două persoane și unui comunicat al oficialilor din Taiwan. Multe dintre piese sunt legate de sistemul de luptă.

Frica de a nu provoca Beijingul 

Însă frica de represalii din partea Beijingului a gonit unele transferuri. O companie germană care a furnizat echipament vital a suspendat brusc un contract anul trecut, conform celor două surse citate de agenția de presă. Contactele au refuzat să numească firma sau tehnologia folosită. Managerii furnizorului au divulgat ulterior Taiwanului că vânzarea a fost blocată de compania mamă, care are interese de afaceri extinse în China.

Pentru a minimiza astfel de probleme, echipa taiwaneză a asigurat accesul la două sau trei surse pentru multe dintre tehnologiile importante, în cazul în care unul dintre furnizori se retrage.

Trei submarine în portul bazei navale Tsoying din orașul Kaohsiung, aflat în sudul Taiwanului (2017). Foto: Profimedia

Succesul Taiwanului în a asigura expertiza și tehnologia reflectă îngrijorarea tot mai mare a Occidentului privind forța militară expansionistă a Chinei și presiunea pe care Beijingul o exercită asupra insulei, spun diplomații străini.

Citește și Reacția Chinei după ce Biden a invitat Taiwanul la Summit-ul pentru Democrație: „SUA să nu-și facă vreo iluzie”

În septembrie, Marea Britanie și SUA au încheiat un acord cu Australia pentru a ajuta Canberra în construcția submarinelor propulsate cu energie nucleară. Astfel americanii și aliații lor vor să răspundă înarmării chineze. La două săptămâni după anunț, Marea Britanie a trimis, pentru prima dată din 2008, o navă de război prin Strâmtoarea Taiwan.

Ajutorul în cazul submarinelor este un moment de cotitură pentru Taiwanul izolat, statul nefiind recunoscut oficial de națiunile care au aprobat permisele de export în proiect.

Întrebat despre sprijinul britanic, un purtător de cuvânt al guvernului de la Londra a spus că „politica de lungă durată privind Taiwanul nu s-a schimbat: nu avem relații diplomatice cu  Taiwanul, ci o relație puternică, neoficială, bazată pe legături dinamice comerciale, educaționale și culturale”.

„SUA va continua să pună la dispoziție Taiwanului articolele și serviciile de apărare necesare pentru a permite Taiwanului să mențină o capacitate de autoapărare suficientă”, a răspuns un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA la o solicitare Reuters privind programul de înarmare. „Astfel crește stabilitatea atât în Strâmtoarea Taiwan cât și în regiune”.

Citește și Joe Biden a spus că nu promovează independența Taiwanului, după o declarație a sa care sugera că statul este independent

Beijingul insistă că Taiwanul este parte din China și a cerut în mod repetat unificarea pașnică, însă refuză să excludă folosirea forței pentru a controla insula.

Președintele taiwanez Tsai Ing-wen, pe un submarin Sea Tiger fabricat în Olanda, la baza navală Tsoying din Kaohsiung (2017). Foto: Profimedia

Președintele taiwanez Tsai Ing-wen spune că țara este independentă și se numește oficial Republica Chineză. Ea a jurat să apere libertatea și democrația statului.

Președintele taiwanez Tsai Ing-wen participă la ceremonia care marchează începerea producției de submarine de către statul insular (2020). Foto: Profimedia

În vreme ce șantierele navale din China produc vase de război care ar putea fi folosite pentru o invazie a Taiwanului, o flotă de submarine moderne ar fi o componentă semnificativă în puterea de luptă a micului stat insular.

Un nou model de submarin chinez, văzut în 2019. Foto: Profimedia

China are 58 de submarine, dintre care șase cu propulsie nucleară echipate cu rachete balistice, potrivit Pentagonului.

Marina Taiwanului are doar patru submarine. Două din ele sunt de pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial și folosite de Taiwan din 1974. Acestea sunt bune doar pentru antrenament. Celelalte două sunt mai moderne: două submarine din clasa Sea Dragon, construite în Olanda și comandate în 1987.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Partenerii noștri