Live

De ce crede șeful ONU că Vladimir Putin nu va invada Ucraina. Totuși, „lumea este într-o situație mai rea decât acum cinci ani”

Data actualizării: Data publicării:
Antonio Guterres: „Suntem în contact cu oficiali de top din Rusia, firește, dar ONU nu este implicată direct în criza din Ucraina.” Foto: Profimedia Images

Spre deosebire de președintele american Joe Biden, secretarul-general al ONU Antonio Guterres este de părere că Rusia nu va invada Ucraina. La începutul celui de-al doilea mandat al său, Guterres a spus că lumea este într-o situație mai rea decât acum cinci ani, când și-a început primul mandat, din cauza pandemiei de COVID-19, a crizei climatice și a tensiunilor geopolitice care au stârnit conflicte peste tot în lume.

Guterres a spus într-un interviu pentru Associated Press că apelul pe care l-a făcut în prima sa zi ca secretar-general al ONU rămâne neschimbat: rezolvarea conflictelor, inegalităților sociale, pandemiei și încălzirii globale.

„Secretarul-general nu are nicio putere”, a spus Guterres. „Putem influența. Pot să conving. Pot să mediez, dar nu am nicio putere.” Consiliul de Securitate al ONU, care nu are puterea de a păstra pacea internațională și securitatea, este divizat – în special, cei cinci membri permanenți care au drept de veto.

Rusia și China sunt de multe ori în conflict cu SUA, Marea Britanie și Franța pe teme esențiale, inclusiv în episodul recent când au discutat impunerea de noi sancțiuni Coreei de Nord.

Cât despre situația care îngrijorează pe toată lumea în acest moment, dacă Rusia cu ai ei 100.000 de soldați de la granița cu Ucraina va invada, Guterres a spus că nu crede că Putin va declanșa războiul, dar că speră să nu se înșele.

Citește și: S-a încheiat discuția de la Geneva. Lavrov: „Cine pe cine amenință și în ce se pot transforma aceste amenințări este o mare întrebare”

Războiul început de Rusia în Ucraina pe 24 februarie a făcut până acum un număr mare de morți, deși autoritățile ruse și cele ucrainene contestă numărul de trupe ucise de ambele părți. Foto: Profimedia Images

De ce crede șeful ONU că Vladimir Putin nu va trimite trupe în Ucraina?

„Deoarece nu cred că există o soluție militară pentru problemele care persistă și cred că cea mai rațională metodă de a rezolva aceste probleme este prin diplomație și prin discuții serioase”, a spus Guterres, adăugând că o invazie va avea „consecințe teribile”.

„Suntem în contact cu oficiali de top din Rusia, firește, dar ONU nu este implicată direct în criza din Ucraina.” Guterres va susține vineri un discurs în fața Adunării Generale, formată din cele 193 de state membre ONU, în care își va expune prioritățile pentru anul 2022.

Guterres a subliniat trei priorități imediate care „îl îngrijorează enorm”:

  • lipsa vaccinări în multe părți ale lumii, în special, în Africa;
  • nevoia de a reduce emisiile de gaze cu 45% în această decadă, pentru a atinge obiectivul internațional de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius;
  • situația financiară „extrem de injustă” a unei lumi care favorizează țările bogate.

Guterres a spus că multe țări aflate în curs de dezvoltare care au foarte puține resurse, datorii mari care continuă să crească și pentru care plătesc dobânzi mult mai mari decât în Europa și America de Nord, nu au acces la vaccinuri și suferă „în mod disproporționat efectele schimbărilor climatice”.

Criza umanitară de proporții în Afganistan. Foto: Profimedia Images

De asemenea, poporul afgan nu trebuie să fie pedepsit în mod colectiv pentru „lucrurile greșite pe care le fac talibanii”. Potrivit lui Guterres, este absolut esențial să fie sporite intens ajutoarele umanitare „pentru că afganii sunt într-o situație disperată și riscă să moară de foame” și de boală în timpul unei ierni aspre marcate de pandemia de COVID-19.

Secretarul general al ONU a spus că va fi prezent la Olimpiada de la Beijing în februarie. „Nu este o acțiune politică”, ci vrea să transmită un mesaj de pace cu ocazia în care toată lumea se adună pentru binele omenirii.

Citește și: Marea Britanie: O invazie a Ucrainei s-ar încheia ca Războiul Afgano-Sovietic și cel din Cecenia, cu o „pierdere teribilă de vieți”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comitet ONU: Metodele de război folosite de Israel în Fâşia Gaza „corespund caracteristicilor unui genocid”

Putin a confiscat câteva zeci de tancuri de la Studiourile Mosfilm. La ce vrea să le folosească

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: Avertismentul favoritului la funcția de cancelar al Germaniei

Putin speră să recucerească teritoriul pierdut înainte ca Trump să-și înceapă mandatul. Urmează  atacuri masive în regiunea Kursk

Partenerii noștri