Live

De ce a fost sicriul reginei Elisabeta căptușit cu plumb și câte kilograme cântărește

Data actualizării: Data publicării:
De ce a fost sicriul reginei Elisabeta căptușit cu plumb FOTO: Profimedia Images

Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată luni, 19 septembrie, la finalul unor funeralii de stat urmărite de milioane de oameni din toată lumea. Sicriul în care a fost înmormântată a fost realizat în urmă cu 3 decenii și are niște caracteristici speciale.

Sicriul reginei a fost făcut din stejar englezesc și a fost căptușit cu plumb care oprește intrarea aerului și a umidității. Experții spun că atunci când sicrierele sunt depuse în afara solului, așa cum s-a întâmplat în cazul Reginei Elisabeta, etanșeitatea sicriului este deosebit de importantă pentru conservarea rămășițelor.

Andrew Leverton, de la Leverton & Sons, o firmă de pompe funebre care colaborează cu casa regală, a declarat în urmă cu 4 ani pentru The Times că sicriile pentru familia regală sunt făcute din stejar englezesc și sunt căptușit cu plumb.

Se crede că sicriul Reginei Elisabeta a fost făcut în urmă cu aproximativ 30 de ani și tot atunci a fost realizat și cel al Ducelui de Edinburgh.

„Înțeleg că regina și toți membrii familiei regale au sicrie făcute încă din timpul vieții... deci, nu există nicio întârziere, sicriul este deja acolo”, a spus Matthew Lymn Rose, directorul general al A W Lymn, The Family Funeral Service, pentru inews.

Sicriele erau dublate cu plumb încă din epoca victoriană, dacă aceastea erau depuse deasupra solului.

Matthew Lymn Rose a spus: „Cei mai mulți oameni sunt îngropați în pământ. Dar dacă există o capelă sau o criptă iar sicriul rămâne afară, el este expus la factorii de mediu. De aceea, este foarte important să fie etanș”.

Sarah Hayes, managerul muzeului Coffin Works din Birmingham, a spus că sicriele căptușite cu plumb nu au fost rezervate doar familiei regale. „Winston Churchill a avut un sicriu căptușit cu plumb, așa că nu este doar pentru familia regală”.

Folosirea plumbului face ca un sicriu să fie foarte greu. Potrivit The Times, sicriul reginei a putut fi purtat de opt militari. S-a estimat că sicriul reginei cântărește între 250 kg și 317 kg.

Lymn Rose a spus că firma lui, care are sediul în Nottinghamshire și are 27 de filiale, primește cereri pentru sicrie etanșe, însă el le dublează cu zinc. „Procesul de căptușire cu zinc este mai simplu, mai puțin costisitor, iar sicriul nu este atât de greu”, a spus el.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Eric Trump îi atacă pe ducii de Sussex: Această oaie neagră, cu o soție nepopulară. Ce spune despre Prințul Harry

Un colier purtat la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, scos la licitație. Istoria controversată a diamantelor folosite

Cel mai bătrân bărbat din lume a împlinit 112 ani. Care este povestea lui John și ce sfat transmite el tinerilor

Cate Blanchett, amintire de la Palatul Buckingham: Prințul Philip i-a cerut să-i repare DVD player-ul. Cum a reacționat actrița

Partenerii noștri