Live

Analiză „Statele arabe din Golf susțin Palestina, însă nu s-ar supăra să vadă Israelul confruntând Iranul”

Data actualizării: Data publicării:
Statele CCG ar vrea să profite de o slăbire a Iranului, dar nu vor nici ca Israelul să facă regulile în zonă. Foto: Profimedia

Liderii statelor arabe din Golf nu s-ar supăra să vadă Israelul înfruntând Iranul, măcar până la un punct, scrie The Guardian. Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea crea un vid periculos - sau o oportunitate - pentru mai multe state. The Guardian încearcă să stabilească modul în care statele din Golf vor reacționa în cazul în care Israelul își va continua planul de a se folosi de succesul său militar recent nu doar pentru a slăbi Iranul, ci și pentru a reorganiza Orientul Mijlociu.

Coaliția sunnită formată din șase monarhi din Golf (n.r. - Consiliul de Cooperare al Golfului format din Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman și Qatar) nu este în mod natural favorabilă Iranului sau vecinilor săi șiiți, iar în 2016 a etichetat Hezbollah drept organizație teroristă. Dar cei șase se opun, de asemenea, unei noi escaladări israeliene și consideră că, în cele din urmă, doar Washingtonul are mijloacele de a-l controla pe prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu.

Ei insistă că înființarea unui stat palestinian independent este singura cale către stabilitatea, integrarea și prosperitatea regională.

„Statalitatea palestiniană este o condiție prealabilă pentru pace, mai degrabă decât un produs secundar al acesteia”, a scris ministrul saudit de externe, prințul Faisal bin Farhan, în ediția de miercuri a Financial Times, fără a face nicio referire la conflictul israeliano-iranian sau la probabilitatea ca Joe Biden, aflat în ultimele luni de mandat și la o lună distanță de viitoarele alegeri pentru Casa albă, să pună bețe în roate Israelului.

Realitatea este că liderii statelor din Golf, în ciuda sprijinului popular acordat cauzei palestiniene în țările lor, este puțin probabil să își schimbe propria strategie colectivă din ultimul an, de a nu le oferi palestinienilor altceva decât ajutor umanitar și sprijin politic.

Conjuncturi

Evenimentele se pot schimba rapid, dar în prezent se confruntă cu perspectiva unui Israel mai puternic, hotărât să iasă din impasul din Gaza prin distrugerea conducerii militare a Hezbollah și prin slăbirea Iranului astfel încât acesta să nu mai poată ataca niciodată statul evreu.

Rapoartele conform cărora Israelul intenționează să lovească instalațiile petroliere ale Iranului, ca să nu mai vorbim de siturile sale nucleare, vor neliniști Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG). Un diplomat arab, care nu este prieten cu Iranul, a declarat că se teme de implicațiile morale ale unei „victorii totale” a Israelului. Aceasta ar lăsa Orientului Mijlociu o lecție sumbră - aceea că „dreptatea” poate fi obținută prin război total.

Argumentul CCG, prezidat de șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, prim-ministrul Qatarului, rămâne că o încetare a focului între Hamas și Israel este soluția la criză. Dar uciderea de către Israel a principalului interlocutor al Qatarului, Ismail Haniyeh, membru al biroului politic al Hamas, a fost o lovitură dură pentru speranțele pe care Doha le avea de a obține acest lucru.

De asemenea, pe al doilea front - Libanul - statele CCG, inclusiv Kuweit, Oman, Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite, au îndemnat deja Israelul să respecte suveranitatea țării și să accepte o încetare a focului. Dar, în același timp, niciunul nu a aprobat atacul Iranului asupra Israelului.

Dacă loviturile Israelului continuă, statele arabe și cele din Golf s-ar putea confrunta cu o dilemă. Pe de o parte, slăbirea pe termen lung a influenței iraniene ar putea crea un vid nedorit și destabilizator, un vid în care doar Cupola de Fier (Iron Dome, sistemul de apărare antiaeriană, n.r.) al Israelului să aibă influență în regiune. Pe de altă parte, ar putea reprezenta o oportunitate pentru statele regionale de a exploata slăbiciunea Iranului și de a respinge actorii nestatali susținuți de Iran.

Un Iran slăbit pare ceva convenabil sunniților

Multe state regionale au motive să dorească să vadă puterea Teheranului diminuată. Un Iran slăbit i-ar putea oferi președintelui Irakului, Mohammed Shia al-Sudani, mai mult spațiu pentru a ține în frâu facțiunile susținute de Iran. Președintele Siriei, Bashar al-Assad, vizibil tăcut cu privire la conflict, în ciuda sprijinului pe care i l-a acordat Hezbollah, și-ar putea recăpăta influența în Liban.

Iordania este condusă de Frontul Acțiunii Islamice, o ramură a Frăției Musulmane, care s-a clasat pe primul loc în recentele alegeri parlamentare, obținând 28% din voturi și devenind cel mai mare partid. Iordania a acuzat sporadic Iranul că încearcă să agite grupuri care îi sunt ostile.

Bahrain, care a normalizat relațiile cu Israelul în 2020, împreună cu Emiratele Arabe Unite, trebuie să se ferească de demonstrații pro-palestiniene regulate. LuaLua TV, televiziunea pro-iraniană, susține că au avut loc demonstrații ale șiiților în semn de doliu pentru moartea lui Hassan Nasrallah.

Kuweitul este implicat într-o lungă dispută cu Iranul pentru a extrage gaze dintr-un câmp de gaze naturale offshore disputat.

Dar relația critică pentru regiune este cea dintre Iran și Arabia Saudită, cele două țări având o mai bună cooperare în urma acordului de la Beijing de anul trecut. Arabia Saudită l-a găzduit pe președintele iranian pentru prima dată în 11 ani și a permis pelerinilor iranieni să călătorească în orașele sfinte Mecca și Medina. Riadul a restabilit relațiile cu Siria, susținută de Iran, și speră că a obținut sprijinul Iranului pentru a împiedica rebelii Houthi din Yemen să lanseze rachete peste granița cu Arabia Saudită.

De asemenea, Riadul a reiterat de nenumărate ori în public în fața SUA că pur și simplu nu este interesat de o normalizare a relației cu Israelul atât timp cât nu este inclusă o cale credibilă către o soluție cu două state. Discursul susținut săptămâna trecută la ONU de Netanyahu, care a îndemnat Arabia Saudită să urmeze EAU în normalizarea relațiilor cu Israelul, pur și simplu nu a ținut cont de acest lucru sau de obstacolul pe care el personal îl reprezintă în calea unui astfel de acord.

Într-un document tocmai publicat de Consiliul European pentru Relații Externe, autorii susțin că relația saudit-iraniană este esențială pentru menținerea păcii. „O abordare care urmărește să excludă complet Teheranul din arhitectura de securitate regională”, scriu ei, „nu se va bucura de sprijin regional și va fi, în cele din urmă, contraproductivă”.

Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele premierului Netanyahu și al fostului ministru al Apărării din Israel

Armata lui Putin a atacat orașul Dnipro cu rachete balistice. Un centru de reabilitare a fost distrus

Israelul vrea să aibă „libertate de acţiune” împotriva Hezbollah, în cazul unui acord de încetare a focului în Liban

SUA s-au opus, prin veto, adoptării unei rezoluții care cerea încetarea focului în Gaza, prezentată în Consiliul de Securitate al ONU

Partenerii noștri