Live

Cum speră autoritățile din Viena să învingă coronavirusul cu ajutorul curierilor pe biciclete care livrează pizza

Data publicării:
În Viena, curierii de pizza livrează acum teste pentru COVID-19. FOTO: Profimedia Images

Capitala Austriei, Viena, dispune de o nouă armă în lupta împotriva coronavirusului: livratorii pe biciclete care, în loc de pizza, aduc acum teste la o mie de locuitori pe zi.

"Suntem mai rapizi decât maşinile, putem să ne strecurăm prin trafic şi nu trebuie să căutăm locuri de parcare", a declarat pentru AFP, citată de Agerpres, Marcus Hanauld, un tânăr de 25 de ani care, în urmă cu doar trei săptămâni, livra mâncare pe bicicletă.

Echipaţi cu mască, ochelari şi mănuşi de protecţie, livratorii oferă un test care constă în clătirea gâtului cu o soluţie salină. Odată scuipat lichidul într-o eprubetă, el va ajunge, la sfârşitul misiunii de opt ore a livratorului, la un laborator care-l va prelucra.

O sută de astfel de curieri traversează capitala Austriei de la începutul lunii octombrie, cu scopul de a creşte numărul de teste efectuate şi de a urmări mai bine contactele persoanelor diagnosticate cu noul coronavirus, pe fondul criticilor legate de gestionarea celui de-al doilea val al epidemiei.

Toţi au beneficiat în prealabil de o pregătire pentru a administra corect testele, a le depozita în rucsacul lor special şi a învăţa gesturile pentru a se proteja de COVID-19.

La fel ca numeroase alte ţări din Europa, Austria se luptă să oprească propagarea bolii, în contextul în care ţara a înregistrat un număr record de cazuri noi, de peste o mie pe zi.

Până la sfârşitul lunii, oraşul doreşte să dubleze numărul livratorilor de teste pe biciclete şi să îşi consolideze întregul dispozitiv de combatere a COVID-19, maladie care de la începutul pandemiei a făcut 872 de victime în Austria, potrivit ultimele statistici oficiale.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Inundațiile fac ravagii în toată lumea, dar nu și în Viena. Ce soluție au găsit austriecii ca să evite un dezastru de proporții

Unul dintre ultimii mari consumatori de gaze rusești din Uniunea Europeană închide robinetul, pentru prima dată în ultimele decenii

Taylor Swift, prima reacție după anularea spectacolelor din Viena: „Sunt recunoscătoare pentru că am jelit concerte şi nu vieţi”

150 de kilometri de piste de biciclete principale și 400 secundare ar putea fi amenajate în următorii zece ani în București

Partenerii noștri