Live

Analiză Cum ar putea încerca Moscova să atace Ucraina. „Când rușii spun nu, deseori vor să spună da”

Data actualizării: Data publicării:
Starea de incertitudine accentuează neliniștea în rândul oficialilor și soldaților ucraineni. Foto: Profimedia Images

Tensiunile de la granița dintre Ucraina și Rusia se amplifică de la o zi la alta, iar Occidentul, reprezentat mai ales de NATO și SUA, încearcă să pregătească o eventuală ripostă, militară și economică la adresa Rusiei, în cazul în care aceasta va ataca Ucraina. Între timp, Vladimir Putin cere concesii clare din partea Occidentului pentru a nu demara o incursiune armată. Occidentul refuză însă să i le accepte, ceea ce a dus la suplimentarea militarilor și a armamentului la granița cu Ucraina. O analiză a cotidianului american The New York Times arată că nu este clar cum ar începe o incursiune militară a Rusiei în Ucraina, având în vedere tehnica Moscovei de a direcționa subiectele într-o direcție falsă. Acest lucru accentuează incertitudinea legată de noile evoluții ale situației în rândul soldaților ucraineni.

Soldații ucraineni așteaptă și privesc printr-un periscop din tranșeele săpate în estul Ucrainei către câmpul de luptă. Starea de nervozitate li s-a accentuat, pentru că nu știu când sau dacă va avea loc un atac din partea rușilor.

Guvernele occidentale au tras un semnal de alarmă privind faptul că Rusia este pregătită să atace Ucraina în orice moment. Administrația Biden ia în considerare mutarea de trupe, nave de război și artilerie în Europa de Est, iar NATO a anunțat luni că țările membre ale Alianței vor trimite mai multe nave și avioane de luptă în Europa de Est pentru a-și întări apărarea în regiune.

Starea de incertitudine accentuează neliniștea în rândul oficialilor și soldaților ucraineni

Dar cum ar putea începe, mai exact, acțiunea militară a Rusiei în Ucraina a devenit un joc neliniștit de ghicit atât pentru analiștii militari, pentru oficialii occidentali și ucraineni și nu în ultimul rând pentru soldații ucraineni, care probabil vor fi primii care vor afla.

„Aș prefera să fie pace, pentru că am doi copii acasă care mă așteaptă”, a spus Ihor, un sergent care este și bucătarul unității ucrainene de luptă din oraş Popasna, situat în regiunea Luhansk.

Dacă apare o incursiune, majoritatea analiștilor militari sunt de acord că nu va începe cu o demonstrație masivă de forță, adică cu tancuri care trec peste graniță și atacuri aeriene urmate de bombardamente masive. Mai degrabă, o incursiune a armatei ruse în Ucraina ar începe cu o acțiune mai ambiguă, limitată, pe care Moscova ar folosi-o ca justificare pentru o intervenție mai largă.

Citește și: Marile puteri avertizează cu privire la tactica Moscovei: Rusia duce o campanie de dezinformare pentru a justifica o invazie a Ucrainei

O astfel de acțiune, spun oficialii americani și ucraineni, ar putea avea multe forme diferite. Printre acestea se numără confiscarea de către separatiștii susținuți de ruși a unei centrale electrice. Spre exemplu, separatiștii susținuți de Kremlin ar putea să producă un accident la o fabrică de amoniac din această zonă, pentru ca apoi Rusia să trimită trupe sub pretextul de a readuce situația sub control. Un astfel de scenariu a fost vehiculat luna aceasta de către agenția militară de informații a Ucrainei.

Citește și: Ucraina a destructurat un grup ce pregătea atacuri la ordinul Moscovei. Marea Britanie avertizează că forțele ruse sunt deja în Ucraina

Ucraina estimează că Rusia are aproximativ 127.000 de militari în apropierea granițelor sale. „Acumularea unui număr atât de mare de soldați este suficient de vizibilă pentru a permite oamenilor să-și imagineze o serie de scenarii care s-ar putea întâmpla. În același timp, numărul este suficient de incert pentru a ascunde eventualele intenții strategice”, este de părere Dmitry Adamsky, expert în politica de securitate rusă la Universitatea Reichman din Israel.

Imagini din satelit care arată forțe rusești comasate la Elnia, în apropiere de granița cu Ucraina Foto: Profimedia Images

Rusia a negat în repetate rânduri în ultimele săptămâni că are intenții de a invada Ucraina, subliniind, pe de altă parte, că securitatea sa este amenințată de exercițiile NATO în apropierea granițelor sale și de transporturile de arme către Ucraina.

În plus, viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, a declarat săptămâna trecută că el nu crede că există riscul ca un război pe scară largă să înceapă în Europa sau în altă parte, dând asigurări că Moscova nu are planuri să atace, să lovească sau să invadeze Ucraina, în pofida concentrării importante de trupe în apropiere de frontiera ucraineană.

Când rușii spun nu, deseori vor să spună da

Analiştii spun că Rusia are un repertoriu bogat de trucuri care fac aproape imposibil de ghicit primă lor mişcare. Au demonstrat asta, odată cu prima incursiune în Ucraina, în 2014. La acea vreme, soldați mascați și misterioși au apărut în Crimeea, într-o intervenție militară pe care Rusia a negat-o inițial, dar pe care ulterior a recunoscut-o. Mai târziu în acel an, soldații ruși au sosit în estul Ucrainei, spunând că sunt „în vacanță”.

Trupele aflate sub comanda rusă coboară dintr-un camion militar la baza aeriană Belbek, pe care trupele ruse au ocupat-o în Crimeea pe 4 martie 2014. Foto: Getty Images

Când vine vorba de un angajament rusesc de a nu desfășura o invazie, ucrainenii sunt sceptici. „Când rușii spun nu, deseori vor să spună da”, a transmis Oksana Syroid, o fostă membră a Parlamentului ucrainean. 

La rândul său, Oleksandr Danylyuk, un fost consilier ucrainean pentru securitate națională, a ignorat promisiunea viceministrului rus de externe Serghei Riabkov, subliniind că „nu este atât de important ce spun rușii acum”.

„Ceea ce nu vreau să se întâmple este ca, după ceva timp, rușii să spună: Nu am intenționat să invadăm Ucraina, dar (....). Ei pot oricând să pună o virgulă după prima propoziție și să adauge imediat un - dar -”, a adăugat Oleksandr Danylyuk, precizând că „Kremlinul este foarte bun la asta”. 

De fapt, aproape fiecare intervenție militară sovietică și rusă din ultima jumătate de secol, de la Primăvara de la Praga la cea din Afganistan și până la războiul din Cecenia, a început cu o operațiune de deghizare sau direcționare falsă a situației, menită să creeze confuzie.

Citește și: Cine mai poate opri Rusia să invadeze Ucraina? Iulian Fota: Vacanța s-a terminat pentru toată lumea

O incursiune limitată ar putea servi, de asemenea, obiectivului Moscovei de a împărți aliații NATO, unele țări văzând acțiunea ca fiind o cauză insuficientă pentru a sancționa Rusia. Unul din liderii occidentali care au atenționat în privința acestei chestiuni a fost cancelarul german Olaf Scholz, care a cerut duminică Statelor Unite şi Uniunii Europene să reflecteze cu atenţie când iau în calcul sancţiuni împotriva Rusiei în cazul unei agresiuni a acesteia contra Ucrainei. Șeful guvernului de la Berlin a îndemnat la prudență, spunând că trebuie luate în considerare și consecințele sancțiunilor asupra occidentalilor.

Președintele american Joe Biden a declarat că există „unitate totală” între puterile occidentale în ce privește criza din Ucraina și conflictul cu Rusia. Liderul de la Casa Albă a făcut declarațiile după o întâlnire prin videoconferință avută luni cu lideri europeni și ai NATO. În același timp, Marea Britanie a avertizat că vor exista „sancțiuni fără precedent” împotriva Moscovei, dacă o invazie împotriva Ucrainei va fi lansată.

Președintele SUA discută din „Situation Room” cu aliații europeni despre situația de la granița dintre Rusia și Ucraina. Foto: Profimedia Images

Pentru soldații din Est, unde Ucraina se luptă cu separatiștii susținuți de ruși de aproape opt ani, lipsa de claritate în ceea ce privește evoluția ulterioară a evenimentelor a crescut stresul.

„Poate că incursiunea se va întâmpla aici. Poate că se va întâmpla la sud de aici”, a declarat locotenentul Serghei Goshko, care este responsabil pentru afacerile civile din această parte a liniei frontului. „Dar nu putem ști totul. Este un joc de șah în care nu poți vedea mișcările în avans. Cine va face ce și împreună cu cine? Nu știm nimic”, a adăugat acesta.

Volodimir Zelenski, vizită la trupele ucrainene din Donbas. Foto: President.gov.ua

„Numai câinii latră. Un lup mușcă”

Ambasadorul rus la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Konstantin Gavrilov, a declarat duminică că Moscova va răspunde dacă cetățenii săi sunt amenințați, semnalând unul din indicile privind modul în care Rusia ar putea justifica o invazie.

Rusia a acordat cetățenia a zeci de mii de oameni din partea separatistă a conflictului din estul Ucrainei. „Nu vom tolera niciun atac împotriva cetățenilor noștri”, a spus diplomatul rus. „Acesta nu este un alt avertisment”, a spus Konstantin Gavrilov, precizând că „numai câinii latră. Un lup mușcă”.

Citește și:  Rusia face exerciții cu tancuri la granița cu Ucraina. „Tobele războiului bat cu putere” - diplomat american

Experții consideră că Moscova vrea mai mult decât o nouă bucată din teritoriul țării vecine. Foto: Profimedia Images

Amoniacul, ingredientul care ar ajuta la desfășurarea unei operațiuni mascate a rușilor în Ucraina

Oficialii ucraineni și diplomații americani s-au concentrat asupra unei posibilități de incursiune armată învăluită în regiune: un accident la unul dintre cele mai periculoase amplasamente industriale din estul Ucrainei, o fabrică de gaz amoniac pe teritoriul separatist, care se află la câțiva kilometri de frontul ucrainean.

Amoniacul este o componentă a îngrășământului, dar poate fi letal în concentrații mari. O scurgere chimică care ar elibera un volum toxic este o primă posibilitate, care ar avea potențialul de a otrăvi soldații și civilii de ambele părți ale frontului. Aceasta ar putea justifica, de exemplu, desfășurarea de către Rusia a echipajelor de curățare de urgență cu o escortă de soldați.

În decembrie, ministrul rus al apărării, Serghei Shoigu, a declarat, fără a furniza dovezi, că mercenarii americani au adus substanțe chimice nespecificate în estul Ucrainei. Declarația a sugerat că Rusia ar putea pune bazele unui subiect pentru a da vina pe guvernul ucrainean susținut de Occident în eventualitatea în care se va întâmpla  o scurgere de gaz otrăvitor. 

Între timp, oficialii ucraineni au avertizat public că Rusia a expediat deja cantități mari de gaz la locul fabricii, pe care le-au adăugat la stocurile vaste deja existente acolo. Fabrica, care se află în stare de paragină, este acum pregătită pentru un accident, spun oficialii de la Kiev.

Întrucât Rusia și Ucraina vorbesc în prezent despre scurgeri de substanțe chimice în această zonă, autoritățile locale intenționează să sune o sirenă pentru a avertiza civilii, deși nu este clar cum s-ar putea proteja altfel decât prin închiderea ferestrelor.

Orașul Harkov, capitala regiunii cu același nume, este la circa 40 km de granița dintre Ucraina și Rusia. Foto: Profimedia

Războiul ar putea începe printr-o ciocnire navală în Marea Azov

Dar o scurgere de gaz este doar una din posibilități. Cauzele de escaladare a conflictului în estul Ucrainei de-a lungul frontului abundă, a spus Maria Zolkina, un analist politic ucrainean, inclusiv prin posibilitatea unui avans limitat al separatiștilor de a pune mâna pe instalațiile de apă sau centralele electrice mult disputate în ultimii ani.

Ostilitățile ar putea începe, de asemenea, cu o ciocnire navală în Marea Azov, unde navele ucrainene și rusești operează în imediata apropiere, sau printr-un așa-zis atac „sub steag fals”, care ar viza cetățenii vorbitori de limbă rusă din zonele separatiste. Analiştii spun că ar putea apărea şi un „casus belli” (termen din dreptul internațional, care se referă la motivația juridică a începerii unui război de către un stat împotriva unui alt stat). Acesta ar putea fi tradus prin afirmaţia Rusiei conform căreia ţările americane, britanice şi alte ţări NATO furnizează Ucrainei arme care prezintă un risc pentru securitatea Rusiei.

Citește și: Dacă Rusia invadează Ucraina. Cât de plauzibil e scenariul în care Vladimir Putin ar merge „all-in” pentru a atinge gurile Dunării

O acțiune limitată ar putea exercita presiuni politice asupra guvernului ucrainean pentru a adera la condițiile Moscovei pentru o înțelegere în estul Ucrainei, ceea ce ar necesita admiterea unor personalități din mișcarea separatistă susținută de Rusia în Parlamentul Ucrainei. De asemenea, o acțiune limitată a Federației Ruse în estul Ucrainei ar putea prezice o intervenție mai amplă, cunoscută sub numele de  „blitzkrieg (ofensivă militară generalizată, precedată de atacuri aeriene și bombardamente masive urmate de atacuri foarte rapide). 

În ceea ce privește poziția ucraineană pe această secțiune a frontului de est, peisajul din jur este format dintr-o stepă înzăpezită. Soldații continuă să urmărească infanteria sau tancurile.

Ținând cont de fabrica de amoniac aflată la câțiva kilometri distanță, soldații ucraineni țin la îndemână măști de gaze, deși nu le poartă în fiecare zi, a declarat un locotenent de pe font.

„O fază mai activă a războiului înseamnă mai multe morți. Mai mulți părinți fără copii, mai mulți copii fără părinți. Chiar nu vrem ca Rusia să invadeze”, a transmis Nikolai, un sergent care și-a oferit doar prenumele.

Citește și:  ANALIZĂ Mizele crizei din Ucraina. Confruntarea pe care nici Biden, nici Putin nu-și permit să o piardă

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pagini false pentru a induce în eroare alegătorii. Grupuri pentru Kamala cu sloganul lui Trump

Cine sunt femeile care susțin industria de apărare din Ucraina, în lipsa bărbaților trimiși pe front: „Armele asigură viața”

Putin a înaintat puternic în Ucraina. Cât teren au cucerit rușii după atacurile susținute din ultimele trei luni

Rusia a transferat 7.000 de soldați nord-coreeni în zonele limitrofe Ucrainei (GUR). Cât de bine înarmați sunt militarii Phenianului

Partenerii noștri