Exclusiv Cum a aflat George Simion în direct la Digi24 diferența între un acord de securitate și garanții de securitate
Președintele AUR, George Simion, a vorbit, marți seară, la Jurnalul de Seară de la Digi24, despre informațiile pe care le-a lansat în spațiul public cu privire la presupusele „garanții de securitate” pe care România le-ar fi oferit Ucrainei la Davos. Jurnalistul Cosmin Prelipceanu și invitații săi, Liliana Ruse, Valeriu Turcan, Emanuel Cernat și Claudiu Pîndaru, au încercat să-i clarifice șefului AUR confuzia și să afle dacă politicianul are vreo informație reală cu privire la presupusul acord de la Davos. În comunicatul publicat pe site-ul președinției ucrainene se menționează că delegația României de la Davos discută cu omologii ucraineni despre un acord bilateral de securitate între cele două țări, fără să menționeze termenul de „garanții” pentru Ucraina, pe care l-a folosit constant George Simion.
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Bolojan, despre fricile privind agenda de tip LGBT: Nu e a țării noastre. Ce spune liderul PNL despre stagiul militar obligatoriu
Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
Kievul vrea să recruteze încă 160.000 de soldaţi
George Simion: Nea Gigi mi-a spus tot, e iscoada perfectă. PSD-ul „frecventabil” e ca cel al lui Năstase și Dragnea, aceleași metehne
Gigi Becali spune că PNL și AUR au o înțelegere pentru turul doi al prezidențialelor
Elena Lasconi are o solicitare către Ciolacu cu privire la George Simion, „omul rușilor”
Ciolacu și Simion, în turul doi la prezidențiale (sondaj USR)
Cosmin Prelipceanu: Nu ne e foarte clar, George Simion, ce știți în legătură cu această discuție care a avut loc la Davos?
George Simion: Este suficient să luăm sursele publice de informații din ultimele două zile, inclusiv comunicatul ministerului de externe. Sunt site-uri care nu vorbesc deloc în termeni elogioși cu formațiunea noastră pe care ați numit-o mai devreme extremistă (...).
Cosmin Prelipceanu: Știm și noi știrile, sunt știrile de ieri. Ce nu înțelegem noi este cum ați sărit de la o discuție despre securitate la garanții de securitate, pentru că acestea, așa cum ne-a explicat Lili Ruse mai devreme, acestea sunt cele care ne duc cu gândul la cu totul altceva. De ce ați vorbit despre garanții de securitate, știți ceva?
George Simion: Nu am vorbit eu, vorbesc sursele publice, vorbește presa românească, eu nu-l bănuiesc cum îl bănuiește domnul Valeriu Turcan pe domnul Fota că nu ar fi un bun comunicator, cu siguranță domnul Fota nu este un simplu secretar de stat la MAE, cunoaștem ce funcții a avut și are domnul Iulian Fota în cadrul statului român. De aceea cred că ar fi mult mai benefic pentru aflarea adevărului, care ne interesează și pe noi în ciuda opiniilor exprimate de invitații dumneavoastră, ar fi să-l invitați direct pe secretarul de stat de la MAE, Iulian Fota, cu ce mandat a plecat acolo.
Liliana Ruse: Dar e simplu, domnule Simion, întrebarea este simplă – de unde această formulă: garanții de securitate – toate site-urile pe care le-ați citat, niciunul dintre ele nu folosește această formulă. Or dumneavoastră ca lider politic sunt convinsă că faceți diferența între acord de securitate și acord de oferire de garanții de securitate.
George Simion: Este o nuanță destul de subtilă.
Cosmin Prelipceanu: Dar importantă. Care face din toată povestea asta una gravă, cum ați prezentat-o dumneavoastră azi.
George Simion: Spuneți că propriii dumneavoastră colegi mint, că sunt conspiraționiști?
Cosmin Prelipceanu: Nu, nu am ajuns acolo.
George Simion: Vreau să vă spun că autoritățile din România au secretizat încă de la bun început tot ajutorul militar acordat Ucrainei de către țara noastră. Vă mai zic și că Ucraina și-a bătut joc de etnicii români din Bucovina de Nord...
Cosmin Prelipceanu: Ce legătură are?
George Simion: Are o legătură esențială în contextul în care oficialii americani au declarat în ultimele două zile că România rămâne cea mai importantă și principala rută alternativă prin care vor circula cerealele din Ucraina, nu cerealele ucrainenilor ci cerealele din Ucraina.
Cosmin Prelipceanu: Dumneavoastră faceți o legătură, George Simion, devine foarte interesant. Deci dumneavoastră faceți o legătură între acuzațiile pe care le-ați formulat astăzi și protestul din stradă?
George Simion: Sigur că facem. Pentru ce-au ieșit în stradă transportatorii, agricultorii? Nu pentru faptul că nu pot să intre în Schengen, nu pentru faptul că PNRR are niște prevederi care-s nocive pentru ei, nu pentru faptul că Portul Constanța, drumurile din România și piața cerealelor din România este afectată de acest război? În care, iată, noi ne implicăm. Vreau să vă zic că nu e doar România.
Cosmin Prelipceanu: Asta e altă acuzație și e foarte gravă. Cum ne implicăm noi în război. Știți că România e țară NATO, țară UE, nu se implică în război.
George Simion: Deloc. E poziția oficială a statului român, da?
Cosmin Prelipceanu: Să ne spuneți dumneavoastră dacă aveți alte informații că stăm de vorbă cu un politician. Aveți informații că România se implică în război?
George Simion: Aceste informații sunt secretizate încă de la bun început.
Cosmin Prelipceanu: Păi și dumneavoastră spuneți că dacă nu știți ceva, acel ceva există? În aceeași măsură poate să nu existe.
George Simion: Am informații că România a acordat ajutor militar Ucrainei.
Cosmin Prelipceanu: Această informație publică o știm cu toții.
George Simion: Mă bucur că recunoaștem acest lucru.
Claudiu Pîndaru: Ce este greșit că a oferit ajutor Ucrainei?
George Simion: Faptul că acest lucru a fost secretizat.
Claudiu Pîndaru: Eu v-am întrebat dacă e greșit. E greșit?
George Simion: Depinde, ar trebui să întrebăm.
Claudiu Pîndaru: Ce înseamnă „depinde”, spuneți-ne dacă ar depinde, de ce anume ar depinde și ar fi greșit, spre exemplu.
George Simion: De voința unei majorități reprezentative prin parlament, prin majoritatea partidelor politice sau majoritatea populației.
Claudiu Pîndaru: Și dumneavoastră dacă în Parlament s-ar vota ca România să ajute militar Ucraina cu muniție, armament, ați vota?
George Simion: Nu. Am vota contra!
Claudiu Pîndaru: De ce?
George Simion: Nu ni se pare normal să ajutăm un stat care nu face parte din NATO. Ni se pare că exact ceea ce facem prin aceste garanții de securitate despre care am pornit discuția...
Cosmin Prelipceanu: Dar despre care nu știți.
Liliana Ruse: Continuați să vorbiți despre ele deși am stabilit că ele nu există, că nu aveți nicio sursă pe baza căreia să afirmați.
George Simion: Îi contraziceți pe propriii dumneavoastră colegi.
Cosmin Prelipceanu: Nu, articolele despre care vorbiți, și am spus asta mai devreme, articolele la care faceți referire vorbesc despre un acord de securitate, nu de garanții de securitate.
George Simion: Bilateral. Vă mai citesc un articol, dacă nu ma credeți...
Cosmin Prelipceanu: George Simion, nu ne citiți pentru că asta facem în fiecare zi, noi am vrut să știm din dialogul cu dumneavoastră dacă aveți informații, cum politicienii ar trebui să aibă, mai bune, diferite, de cele vehiculate public. Aflăm acum că nu aveți.
George Simion: Am informația că aceste acorduri cu privire la garanții de securitate pentru Ucraina, sunt discute cu România și alte opt state, în total nouă state.
Liliana Ruse: Nu e despre garanții de securitate. Domnul Simion insistă cu această formulă. Domnule Simion, e posibil să nu fiți specialist în politică externă, nu trebuie să vă pricepeți la toate, dar aveți oameni în partid, poate cineva, totuși, să vă explice că e o diferență între un acord de securitate și un acord prin care oferi garanții de securitate. Garanții de securitate înseamnă că în momentul în care acel stat este atacat, tu, garantorul, intervii. Nu există așa ceva!
George Simion: Ar trebui să se ia o decizie la nivel NATO, cum s-a întâmplat înainte de Primul Război Mondial și înainte de Al Doilea Război Mondial. Nu suntem chiar atât de necitiți cum ne considerați dumneavoastră.
Liliana Ruse: Nu am zis în niciun fel așa ceva.
Cosmin Prelipceanu: Nu v-a acuzat de nimic, ci doar a spus că nu e vorba de toate informațiile pe care noi le avem și care apar în articolele despre care ați vorbit, se referă la acord de securitate, nu garanții de securitate.
Valeriu Turcan: După cum știți bine, România abia de vreo 2-3 ani începe să-și acopere din golurile de înzestrare la nivelul armatei României. Dumneavoastră chiar credeți că România ar putea să ofere garanții de securitate Ucrainei, într-un eventual conflict, chiar și mai extins decât cel actual din Ucraina, dintre această țară și Rusia. Chiar credeți că noi putem oferi așa ceva?
George Simion: După cum am și afirmat în spațiul public astăzi, asta se negociază la Davos, și eu cred că războaiele în lumea actuală se duc prin țări proxy. Vedem că până și Casa Albă își schimbă poziția față de Ucraina în zilele acestea, pentru că sunt multe probleme cu corupția în Ucraina, de exemplu.
Asta nu scuză și nu anulează statutul de stat agresor al Rusiei. Dar și în Ucraina sunt mari probleme, iar dacă există presiuni din partea unor state mai puternice asupra unor state mai slabe, de exemplu cum sunt SUA, Germania asupra României, să își asume o astfel de poziție, e de datoria mea ca președinte de partid să denunț public aceste anunțuri public făcute de MAE.
Liliana Ruse: Aveți vreo informație că SUA și Germania presează România să accepte un ajutor mai mult decât cel care vine dinspre Occident și dinspre NATO către Ucraina?
George Simion: Da!
Cosmin Prelipceanu: De unde? Și ce faceți cu ele?
George Simion: Informațiile pe care trebuie să le am ca președinte de partid.
Cosmin Prelipceanu: Și ce faceți cu aceste informații?
George Simion: Păi, le prezint în spațiul public, cum ați văzut astăzi.
Cosmin Prelipceanu: Păi, nu! Deja, e cu totul altceva. Dacă România ar fi presată să ofere garanții de securitate, știți care este următorul pas? Este că România, membră NATO, dacă oferă garanții de securitate și ajunge într-o situație de război, cum ne-ați spus dumneavoastră azi în declarații, atunci intră tot NATO într-o problemă. Iar România ar fi problema NATO, care nu ar lăsa niciodată o țară membră să facă așa ceva.
George Simion: Doamne ajută, să ne rugăm că așa va fi.
Cosmin Prelipceanu: Există în acest moment doar o discuție, George Simion. O discuție despre un acord de securitate, urmează ca Ministerul de Externe, sperăm ca în urma declarațiilor dumneavoastră să ne ofere toate explicațiile, să ne dea detaliile. Pentru că dumneavoastră ar fi bine să le spuneți telespectatorilor noștri, și simpatizanților dumneavoastră, știți foarte bine că nu este suficient ca doi oameni – un consilier al președintelui Zelenski și un secretar de stat de la MAE român să stea de vorbă pentru ca acordul să și existe. Ei doar s-au întâlnit ca să vorbească despre niște lucruri tehnice. Președinții celor două țări eventual și-ar angaja țările juridic într-un astfel de acord. Așa e?
George Simion: N-aș vrea ca domnul Iohannis să se angajeze în numele poporului român.
Cosmin Prelipceanu: Până una alta este președinte, președintele în funcție ale acestei țări.
George Simion: Pentru mai puțin de un an.
Cosmin Prelipceanu: Bun, deci nu aveți informații despre un acord cu garanții de securitate, am explicat, le aveți din spațiul public, dar nu sunt garanții de securitate.
George Simion: Știți dumneavoastră ce conține acel acord.
Cosmin Prelipceanu: V-am ascultat până acum, bineînțeles că nu știu, dar știți să fie un document, au semnat cei doi un document?
George Simion: Nu.
Cosmin Prelipceanu: Nu știți.
Emanuel Cernat: Voiam să fac o apreciere aici. În momentul în care MAE comunică are foarte mare își alege cu foarte mare atenție formulările. Și pentru că domnul Simion vorbea de acel comunicat de presă, el vine și menționează următorul lucru – întrevederea a marcat inițierea negocierilor diplomatice în vederea agreării unui cadru bilateral de cooperare în domeniul securității, în implementarea declarației comune G7 de spriijin pentru Ucraina, iar discuția s-a purtat în contextul procesului de ridicare a relației bilaterale la nivelul de parteneriat strategic. Deci în niciun moment MAE nu vine să spună că a fost vorba de un acord ci de inițierea unui dialog pentru o prospectivă încheiere a unui acord bilateral care nu vorbește în niciun caz de garanții de securitate, lucru pe care nu și l-a asumat nici măcar Marea Britanie, cu capacitățile sale militare să facă, să acorde Ucrainei garanții de securitate.
Valeriu Turcan: Dar nici NATO în ansamblul său nu a oferit astfel de garanții.
Cosmin Prelipceanu: Sigur că nu.
George Simion: Sunt mai multe țări, dacă-mi permiteți să intervin - Austria, Croația, Malta, Polonia, Slovacia, Ungaria și Turcia nu și-au asumat o declarație privind garanții de securitate pentru Ucraina. 7 țări din UE și NATO.
Cosmin Prelipceanu: E imposibil acum. E o situație pe care o cunoaștem cu toții, e imposibil în acest moment ca vreo țară, cu atât mai puțin cele membre NATO, să ofere garanții de securitate, cum să o facă România? Cum să fie România excepția? Și dumneavoastră vorbiți de un pericol.
George Simion: Nu e România excepția, mai ales că sunt mai multe state (...) Canalul Bîstroe (...)
Cosmin Prelipceanu: E cu totul altă situație, George Simion.
Claudiu Pîndaru: Domnule Simion, v-am auzit mai devreme, și eram aici martor la eforturile colegilor de platou și ale lui Cosmin de a vă explica cum stau lucrurile în mod real, dincolo de prăpăstiile pe care dumneavoastră încercați să le înălțați. Întrebarea mea este legată de parțial de tema discuției – sunteți deranjat în aceste zile de faptul că ați fost în două ocazii fluierat și huiduit la transportatori?
George Simion: Cât se poate de liniștit sunt. De altfel, în alte zece ocazii n-am fost huiduit, e normal ca un politician care coborară prin mulțime să fie și adulat și huiduit, nu văd de ce m-ar deranja acest lucru.
Claudiu Pîndaru: Credeam că această ieșire a dumneavoastră cu prăpastia asta e legată de acest eveniment și voiam să clarific.
George Simion: Noi avem aceeași poziție de doi ani, cum cunoașteți și cu canalul Bîstroe și cu cerealele care au inundat piața din România și cu alte chestiuni în care n-ar trebui să ne implicăm dacă nu primeam ceva la schimb.
Cosmin Prelipceanu: Dar știți ca cerealele din Ucraina să fi inundat România.
George Simion: Sigur că da.
Cosmin Prelipceanu: Aveți date?
George Simion: Sigur, am vorbit cu foarte foarte mulți agricultori români...
Cosmin Prelipceanu: Aici e foarte simplu, dacă chiar ați vrea să-i ajutați pe agricultorii din România, datele astea ar trebui să ajungă iute la organele de control care să oprească respectivele importuri ilegale. Ar fi vorba de importuri ilegale. Și oamenii pot fi ajutați dacă aceste importuri nu ar intra în România ci doar să meargă la Constanța, că asta-i treaba lor, să tranziteze teritoriul.
George Simion: În luna august, domnul Grindeanu, ministrul transporturilor a spus că se dublează cantitatea de cereale care tranzitează România. În luna octombrie spune ministrul agriculturii, domnul Barbu, nici cereale, nici alte alimente agro-alimentare din Ucraina nu mai rămân în România. Sursele noastre de pe teren spun altceva.
Cosmin Prelipceanu: De ce nu faceți un telefon al agricultorului, unde cei care văd un camion cu grâne din Ucraina care varsă în România să sune imediat să vină poliția să-i prindă în fapt.
George Simion: Mi-ați dat o idee foarte bună.
Cosmin Prelipceanu: Este o idee foarte bună și am vrea și noi astfel de informații. Astfel de întâmplări sunt cele care le fac probleme agricultorilor noștri, nu grâul care trece pe șoselele noastre către Constanța. Pentru că el merge acolo doar ca să plece mai departe, nu ca să intre în țară, ăsta e acordul pe care-l avem noi cu Ucraina și nimic mai mult.
George Simion: În momentul în care acel grâu are prioritate și transportatorii români trebuie să stea 10-15-20 de ore așteptând după cei cu prioritate, devine și problema românilor.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News