Live

Foto Culisele operațiunii îndrăznețe a trupelor speciale ucrainene care au ridicat steagul țării pe Insula Șerpilor

Data actualizării: Data publicării:
Culisele operațiunii îndrăznețe a trupelor speciale ucrainene care au ridicat steagul țării pe Insula Șerpilor. Foto: @sof_au/ Instagram

Drapelul ucrainean a fost ridicat din nou pe Insula Șerpilor, de pe care rușii s-au retras în urma atacurilor susținute ale trupelor ucrainene. Ridicarea steagului este simbolică, iar imaginile au făcut înconjurul lumii. Dar abia acum apar detalii despre misiunea îndrăzneață prin care a fost dus steagul pe insulă, relatează Naval News.

În noaptea de 7 iulie 2022, militari din forțele speciale s-au apropiat de Insula Șerpilor cu vehicule subacvatice. Scafandrii au cercetat zona de coastă, căutând mine. După ce au stabilit o cale de trecere sigură, au dat semnalul bărcilor grupului principal, potrivit unei postări a Forțelor Speciale Ucrainene pe Instagram.

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

O postare distribuită de sof_ua (@sof_ua)



Centrul 73 al Forțelor Speciale Navale este unitatea de forțe speciale a infanteriei marine din Ucraina. Denumite adesea Spetsnaz, ele sunt echivalentul Navy SEAL din SUA sau SBS din Marea Britanie.

Nu s-a precizat ce fel de vehicule subacvatice au fost folosite. Unitatea operează anumite tipuri occidentale sofisticate de vehicule, dar dotările sale sunt învăluite în secret.

Primii care au ajuns pe insulă au fost inginerii, care au curățat zona de barierele de mine și alte capcane pentru a crea o trecere sigură pentru restul grupului. După ce a ajuns pe insulă, grupul a început să îndeplinească sarcinile stbilite: supravegherea zonei, culegerea de date privind echipamentul, armele și mijloacele materiale și tehnice aduse de ruși pe Insula Șerpilor.

Potrivit unor surse ucrainene, nave de război rusești au început să se apropie de insulă în timp ce trupele ucrainene erau încă acolo. După ce și-au îndeplinit misiunea, forțele ucrainene s-a retras. Rușii au lansat un atac cu rachete asupra insulei, care ar fi lovit debarcaderul.

Rusia susține că a ucis militari ucraineni în acest atac, dar partea ucraineană spune că trupele sale s-au întors la bază nevătămate.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri