Live

Crimă șocantă în Germania. O tânără și-a căutat pe Instagram o sosie și a ucis-o ca să își însceneze moartea

Data actualizării: Data publicării:
O tânără a căutat o femeie pe internet care să îi semene și a ucis-o pentru a-și înscena moartea. Foto: Profimedia Images

O tânără germano-irakiană de 23 de ani și-a pus în aplicare un plan diabolic din dorința de a-și înscena moartea. Femeia a căutat pe internet o tânără de aceeași vârstă cu ea și care să îi semene perfect. A ucis-o și, pentru un timp, a reușit să își păcălească familia, dar și pe autorități că ea este cea care a murit, scrie The Guardian. „Nu primești un caz ca acesta în fiecare zi, mai ales cu o întorsătură atât de spectaculoasă. În ziua în care am găsit cadavrul, nimic nu ne pregătea pentru această răsturnare de situație”, a declarat Andreas Aichele, purtător de cuvânt al poliției.

Când trupul plin de sânge al unei tinere a fost găsit în august anul trecut într-un Mercedes parcat în orașul Ingolstadt din sudul Germaniei, criminaliștii au identificat-o inițial pe Sharaban K, o cosmeticiană de 23 de ani din Munchen, de origine irakiană.

În ciuda faptului că rudele femeii au confirmat că ea este, un al doilea raport al autopsiei a ridicat câteva semne de întrebare cu privire la identitatea victimei.

După noi cercetări, s-a stabilit că victima este o altă tânără, Khadidja O., o bloggeriță frujmoasă de origine algeriană, în vârstă tot de 23 de ani.

Cu părul lung, negru, drept, un ten asemănător și un machiaj intens, cele două femei semănau „surprinzător de mult”, a spus poliția, ceea ce a determinat presa germană să numească aces cazul „crima unei sosii”.

"Investigațiile ne-au determinat să presupunem că acuzata dorea să se ascundă din cauza unui conflict din familie și și-a înscenat propria moarte în acest mod", a declarat Veronika Grieser, de la Parchetul din Ingolstadt.

Potrivit polițiștilor, în săptămâna de dinaintea crimei, Sharaban K. a contactat sub diferite pretexte, pe rețelele de socializare, mai multe femei care semănau cu ea. Acuzata le făcea diferite promisiuni pentru a le convinge să se întâlnească, dar încercările ei au eșuat, până la Khadidja O. Ea a acceptat, convinsă că va achiziționa anumite produse cosmetice.

În ziua crimei, cei doi au luat-o pe tânăra bloggeriță cu mașina, iar anchetatorii cred că cei doi au convins-o să meargă împreună cu ei într-o zonă împădurită unde au înjunghiat-o.

"Arma crimei nu a fost găsită, dar probele sunt copleșitoare. Victima a fost ucisă cu peste 50 de lovituri de cuțit, chipul a fost complet desfigurat", a declarat Andreas Aichele, purtător de cuvânt al poliției, pentru ziarul Bild.

Cadavrul bloggeriței a fost lăsat într-o zonă rezidențială liniștită de pe malul Dunării, unde a fost descoperită de părinții tinerei care pusese la cale omorul.

Procesul în care sunt judecați Sharaban K și prietenul ei, Sheqir K, este în desfășurare. Ei riscă închisoare pe viață.

 

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Partenerii noștri