Live

Crescătorii francezi de păsări cer o vaccinare la nivel european pentru gripa aviară

Data publicării:
3,3 milioane de păsări au fost deja sacrificate în Franţa, de la 1 august, din cauza gripei aviare. Foto: Profimedia Images

Crescătorii francezi de păsări cer o "vaccinare în întreaga Uniune Europeană" împotriva gripei aviare, atunci când vaccinul va fi disponibil, în caz contrar existând pericolul apariţiei unor dezechilibre comerciale, informează Agerpres.

În Franţa, unde aproximativ 3,3 milioane de păsări au fost sacrificate după 1 august, Guvernul şi-a fixat ca obiectiv demararea primei campanii de vaccinare a păsărilor în toamna lui 2023.

Asociaţia Crescătorilor de Păsări din Franţa (ANVOL) a cerut statului francez să pună în practică o "diplomaţie sanitară" şi să acţioneze astfel încât "vaccinarea împotriva gripei aviare să fie adoptată în întreaga Uniune Europeană".

"Ar fi de neînţeles ca anumite state membre UE, importante crescătoare de păsări, să refuze cadrul european pentru vaccinare şi să utilizeze acest argument ca un avantaj comercial", subliniază ANVOL.

În acest moment, nu există un vaccin care să fie suficient de eficient împotriva gripei aviare şi care să dispună şi de autorizaţia necesară pentru a fi pus pe piaţă. O reglementare europeană care să autorizeze principiul vaccinării "ar trebui să intre în aplicare la finele lunii februarie", potrivit Guvernului de la Paris, în condiţiile în care în urmă cu doar un an "profesioniştii din sector şi părţile implicate erau ferm împotrivă".

Cinci state membre UE lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva gripei aviare. Franţa şi Ungaria lucrează la un vaccin pentru palmipede (raţe, gâşte), Ţările de Jos şi Belgia lucrează la un vaccin pentru găini şi Italia la unul pentru curcani.

În rândul importatorilor, rămâne riscul ca anumite ţări să refuze să cumpere păsări sau produse provenite de la păsările vaccinate, de teamă că vaccinul va masca prezenţa maladiei şi că virusul gripei aviare se va răspândi pe furiş şi la ei.

În contextul în care "crescătorii de păsări din Franţa realizează exporturi de peste un miliard de euro pe an", ANVOL a cerut garanţii pentru a păstra echilibrul economic al unui sector "ale cărui exporturi reprezintă peste 60% din cifra de afaceri".

"Închiderea pieţelor de export ale Franţei ar avea consecinţe dezastruoase pentru anumite zone în materie de locuri de muncă", potrivit ANVOL, care susţine că reprezintă un sector care asigură aproximativ 100.000 de locuri de muncă.

Franţa, al doilea crescător de păsări din Uniunea Europeană în 2021, ar urma să treacă pe locul patru, după Polonia, Spania şi Germania, cu o ofertă care este posibil să scadă cu aproape 10% în 2022, un an marcat de explozia gripei aviare, potrivit unei estimări publicate în luna septembrie de ANVOL.

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte şi la păsările de apă sălbatice. Virusurile gripei aviare sunt virusuri cu patogenitate ridicată sau scăzută (HPAI, respectiv LPAI) în funcţie de caracteristica moleculară a virusului şi de capacitatea acestuia de a provoca boli şi mortalitate la pui.

În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa. Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primul caz grav de gripă aviară la om, raportat în Statele Unite ale Americii

Gripa aviară a ucis zeci de tigri și lei în Vietnam. Temeri în legătură cu o posibilă transmitere de la om la om

Alertă sanitară în SUA. Autoritățile au confirmat primul caz de gripă aviară la om, fără contact cu animalele

Gripa aviară care s-a răspândit la vaci ar putea în curând să infecteze și oamenii. Noul virus este „periculos” și „greu de controlat”

Partenerii noștri