Live

Coreea de Nord și-a avertizat cetățenii la rubrica meteo că „norul de praf galben venit din China” ar putea aduce coronavirusul

Data actualizării: Data publicării:
Coreea de Nord și-a avertizat cetățenii la rubrica meteo că „norul de praf galben venit din China” ar putea aduce coronavirusul FOTO: KCTV

Coreea de Nord și-a avertizat cetățenii să rămână în case din cauza „prafului galben” care vine dinspre China, care ar putea aduce cu el coronavirusul.

Străzile din capitala Phenian au rămas pustii joi, după avertisment. Coreea de Nord susține că nu are niciun caz de coronavirus, însă este în alertă maximă din ianuarie, când frontierele au fost închise și au fost instituite restricții de circulație.

Specialiștii nu au stabilit nicio legătură între norii sezonieri de praf și Covid-19, relatează BBC News. Cu toate acestea, Coreea de Nord nu este singura țară care sugerează că există, totuși, o legătură. Și Turkmenistanul a spus că praful este „încărcat cu noul virus”, acesta fiind motivul pentru care cetățenilor li s-a spus să poarte măști, nu pentru că s-ar fi descoperit un focar.

Televiziunea coreeană (KCTV), controlată de stat, a transmis miercuri rubrici speciale de meteo, în care și-a avertizat cetățenii că a doua zi deasupra țării urma să ajungă un nor de praf galben. Tot miercuri a anunțat că în toată țara vor fi interzise lucrările de construcții în aer liber.

Praful galben despre care vorbesc coreeni este, de fapt, nisip din deșerturile mongole și chineze, adus de vânt în anumite perioade ale anului în Coreea de Nord și de Sud. Nisipul este, însă, amestecat cu praf toxic, care de ani de zile a ridicat probleme privind sănătatea în ambele țări.

Joi, ziarul Rodong Sinmun, care publică mesajele guvernului, a scris că „toți muncitorii trebuie să cunoască foarte bine pericolul virusurilor” din norul de praf.

Ambasadele străine din Phenian au anunțat, de asemenea, că au primit avertismente legate de problemele norului de praf. Ambasada Rusiei la Phenian a postat pe pagina de Facebook un mesaj prin care spune că Ministerul de externe nord-coreean trimis avertismente la misiuni diplomatice și organizații internaționale cu privire la furtuna de praf, recomandând tuturor străinilor să rămână în case și să închidă ferestrele, în cursul zilei de joi.

Presa de stat din Coreea de Nord a afirmat că cercetările care leagă coronavirusul de transmisia prin aer sugerează clar că „afluxul de praf galben trebuie luat în serios”, potrivit site-ului NK News

Centrele pentru Controlul Bolilor din SUA au transmis că noul coronavirus poate rămâne în aer „ore întregi”, însă este puțin probabil ca o persoană să se infecteze în acest fel. Principala cale prin care oamenii se infectează este apropierea de un purtător care tușește, strănută sau vorbește, răspândind virusul prin picături.

Presa din Coreea de Sud a respins, de asemenea, sugestia că praful galben din China ar putea răspândi Covid-19.

Coreea de Nord spune că nu are cazuri de coronavirus, dar se teme de virus, iar Kim Jong-un a avut multe întâlniri la nivel înalt pentru a se asigura că restricțiile stricte rămân în vigoare. Analiștii spun, însă, că este puțin probabil ca acest stat să nu fi avut deloc cazuri de îmbolnăviri.

Norul de praful se îndepărtase vineri de peninsula coreeană.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Păstrează două gloanţe: unul pentru inamic şi unul pentru a te împuşca”. Cum sunt spălați pe creier militarii nord-coreeni din Kursk

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

La ce valoare se ridică furturile de criptomonede comise de hackerii nord-coreeni. Anul 2024 a înregistrat o creștere de 21%

Partenerii noștri