Coreea de Nord a lansat două rachete balistice, în timp ce Kim Jong Un se întâlnea cu Putin în Rusia
Coreea de Nord a tras două rachete balistice în apele din largul coastei de est a Peninsulei Coreene, miercuri dimineaţă. Anunțul a fost făcut de autorităţile sud-coreene, în timp ce Kim Jong Un se întâlnea cu Vladimir Putin în Rusia, transmite CNN.
Potrivit Reuters, nu au fost publicate imediat detalii privind dimensiunea sau raza de acţiune a rachetei, dar, la aproximativ cinci minute după avertismentul de lansare, Paza de Coastă din Japonia a raportat că racheta a căzut. Nu a fost precizat locul unde a căzut această rachetă.
Nordul, înarmat nuclear, a efectuat lansări regulate de tot felul de rachete, de la rachete cu rază scurtă de acţiune şi rachete de croazieră până la masivele rachete balistice intercontinentale (ICBM) cu raza de acţiune pentru a lovi până în Statele Unite.
Toate activităţile Coreei de Nord în domeniul rachetelor balistice şi al armelor nucleare sunt interzise prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care au fost adoptate ultima dată cu sprijinul partenerilor Phenianului din China şi Rusia în 2017.
De atunci, Beijingul şi Moscova au cerut o relaxare a sancţiunilor impuse Nordului pentru a demara discuţiile diplomatice şi pentru a îmbunătăţi situaţia umanitară.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News