Live

Coreea de Nord a făcut un documentar în care Kim Jong Un apare "înfruntând marile adversităţi" din 2021

Data publicării:
Kim Jong-un FOTO: Profimedia Images

Un documentar nord-coreean difuzat marţi îl arată pe liderul regimului de la Phenian, Kim Jong Un, înfruntând "cele mai mari adversităţi" prin care a trecut până acum această ţară, pe fondul pandemiei cu noul coronavirus şi al sancţiunilor privind programele nord-coreene de armament, relatează Reuters.

Documentarul intitulat "Marele an victorios, 2021" prezintă în 110 minute o serie de "realizări" obţinute de-a lungul anului în domenii ca dezvoltarea de rachete şi construcţiile, dar şi în eforturile de înfrângere a pandemiei.

Naratorul laudă în mod repetat astfel de proiecte ca semnalizând "victoriile" înregistrate sub conducerea lui Kim, în ton cu documentarele similare anterioare utilizate de media de stat pentru a întreţine în jurul acestuia un cult al personalităţii sale semidivine. Kim apare în film cu noul său look vizibil mai subţire, scrie Agerpres.

Documentarul nu se referă în detaliu la greutăţile prin care trece ţara, dar se ştie că, spre deosebire la vecina sa bogată şi democrată Coreea de Sud, Coreea de Nord se confruntă cu o criză alimentară ce continuă să se adâncească, în contextul sancţiunilor împotriva regimului, al secetei şi inundaţiilor, potrivit agenţiilor ONU.

Regimul nord-coreean continuă să-şi dezvolte sistemele de arme, în timp ce negocierile vizând desfiinţarea arsenalului său nuclear şi balistic în schimbul relaxării sancţiunilor impuse de ONU şi SUA stagnează.

În privinţa pandemiei, Coreea de Nord nu a confirmat niciun caz de COVID-19, dar şi-a închis graniţele.

La un moment dat în film, Kim este văzut coborând cu greu nişte scări improvizate, în cursul unei vizite pe un şantier pe timp de ploaie. "Acest video arată latura sa maternă, prin care îşi dedică total propriul trup realizării visurilor oamenilor", spune naratorul.

Documentarul nu se referă direct la pierderea în greutate a liderului, care apare de câteva luni din ce în ce mai slab în fotografiile din media oficiale. În iunie, media de stat au relatat că nord-coreenilor "le-a frânt inima" să-l vadă pe Kim "emaciat", după o absenţă de peste o lună din ochii publicului.

Presa internaţională, dar şi agenţiile de informaţii şi experţii străini îl urmăresc îndeaproape pe Kim Jong Un date fiind controlul său strict asupra puterii şi incertitudinea privind planurile de succesiune, notează Reuters.

Filmul îl mai arată privind un răsărit de soare singur pe o plajă, călare pe un cal alb, precum şi călărind împreună cu mai mulţi oficiali ai armatei, între care şeful statului major general Pak Jong Chon, după care sunt prezentate tancuri care fac exerciţii de tragere cu muniţie reală.

În documentar mai pot fi văzute imagini inedite cu un zgârie-nori nou construit cu 80 de etaje şi un mare ansamblu rezidenţial, precum şi clipuri de la expoziţia militară din octombrie anul trecut şi de la teste de rachetă anterioare.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Păstrează două gloanţe: unul pentru inamic şi unul pentru a te împuşca”. Cum sunt spălați pe creier militarii nord-coreeni din Kursk

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

La ce valoare se ridică furturile de criptomonede comise de hackerii nord-coreeni. Anul 2024 a înregistrat o creștere de 21%

Momentul în care Forțele speciale ucrainene resping un atac nord-coreean în regiunea Kursk. Mai mulți morți și răniți

Partenerii noștri