Live

Copiii unor spioni eliberați în urma schimbului istoric cu SUA au aflat în avion că sunt ruși. Nu știau cine e Putin

Data actualizării: Data publicării:
Putin, în întâmpinarea celor eliberați de americani în schimbul istoric cu Rusia. Foto/ Profimedia Images.jpg

Kremlinul oferă informații despre schimbul istoric de deținuți cu SUA, oferind inclusiv detalii despre serviciile secrete aflate la ”butoanele” reușitei. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a spus jurnaliştilor că schimbul de deţinuţi a fost negociat de FSB şi de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a SUA. În plus, Peskov a oferit detalii și despre copiii cuplului de spioni ruşi Artiom Dulţev şi Anna Dulţeva, eliberaţi de Slovenia în cadrul aceluiaşi schimb istoric de deţinuţi. Aceștia nu au ştiut până acum că sunt ruşi, a declarat Peskov. Au aflat acest detaliu din propria biografie abia în avion, în drum spre Rusia, scrie Reuters.

Cuplul Dulţev, ambii în vârstă de circa 40 de ani, a fost arestat la sfârşitul lui 2022 în Slovenia. Cei doi soţi şi-au recunoscut vinovăţia şi au fost condamnaţi de justiţia slovenă la peste un an şi jumătate de închisoare pentru "spionaj şi falsificare de documente".

Cei doi spioni au fost atât de bine acoperiți, încât nici copiilor nu le-au spus despre originile lor.

”Înainte de asta, nu au știut că sunt ruși și că ar avea de-a face cu țara noastră”, a spus Peskov. ”Și probabil ați observat că atunci când copiii au coborât din avion nu vorbeau rusa, iar președintele Vladimir Putin i-a întâmpinat și li s-a adresat în spaniolă. Le-a spus 'buenas noches'”, a mai spus Peskov.

Au ajuns în Slovenia în 2017, cu pașapoarte argentiniene

Potrivit informaţiilor furnizate de media, cei doi agenţi presupuşi ai serviciului de informaţii externe (SVR) au ajuns în Slovenia în 2017, cu paşapoarte argentiniene, şi trăiau în capitala Ljubljana înainte de arestarea lor, în decembrie 2022.

Copiii lor au fost daţi în plasament familial de serviciile sociale.

Peskov a declarat că, în timp ce cuplul a fost deținut în închisoare, soților li s-a permis doar un acces limitat la copiii lor și aceștia s-au temut că și-ar putea pierde drepturile părintești.

Cine era ”domnul” de pe aeroport

"Copiii și-au întrebat ieri părinții cine a fost cel care s-a întâlnit cu ei la Moscova. Ei nici măcar nu știau cine este Putin. Acesta este modul în care lucrează "ilegaliștii". Ei fac astfel de sacrificii din dedicare pentru munca lor", a declarat Peskov.

Peskov a mai spus că agențiile guvernamentale ruse lucrează la eliberarea altor ruși din străinătate. Schimbul a fost negociat de FSB și Agenția Centrală de Informații a SUA, a spus el.

Decizia lui Putin de a se întâlni cu ei pe pistă a fost "un omagiu adus oamenilor care își servesc țara și care, după încercări foarte dificile și datorită muncii asidue a multor oameni, au reușit să se întoarcă în patrie", a spus el.

Schimbul a implicat 24 de deținuți, dintre care 16 transferați din Rusia în Occident și opt deținuți în Occident trimiși înapoi în Rusia. Printre cei eliberați de Moscova se numără jurnalistul american Evan Gershkovich și disidentul rus Vladimir Kara-Murza, care deține și cetățenia britanică.

Deși Moscova a eliberat mai mulți deținuți decât a primit, acest lucru a fost prezentat de autoritățile ruse drept o victorie și a părut să fie bine primit pe străzile din Moscova.

Întrebat dacă schimbul de deținuți este un semn că Rusia ar putea fi pregătită să încheie un acord de compromis privind Ucraina, Peskov a declarat că sunt situații diferite și că lucrările privind o posibilă soluție diplomatică la ceea ce Rusia numește "operațiunea sa militară specială" în Ucraina se desfășoară pe "principii diferite".

 

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Partenerii noștri