Condamnarea la închisoare pentru agresiune sexuală a actorului Bill Cosby a fost anulată. El a fost eliberat
Celebrul actor american Bill Cosby a fost eliberat din închisoare, miercuri, după mai bine de doi ani, după ce Curtea Supremă din Pennsylvania a anulat condamnarea sa pentru agresiune sexuală, pe motiv că i-au fost încălcate drepturile unui proces echitabil, scrie CNN.
ACTUALIZARE: Bill Cosby a fost eliberat, miercuri, după ce instanța a hotărât că un acord încheiat anterior cu un fost procuror ar fi trebuit să îl protejeze de a fi acuzat.
Decizia Curții Supreme din Pennsylvania a venit după ce Cosby a executat mai mult de doi ani dintr-o posibilă pedeapsă de trei până la zece ani într-o închisoare de stat în urma condamnării sale din 2018.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Actorul Bill Cosby ar putea fi eliberat dintr-un penitenciar din Shippack, Pennsylvania, după ce Curtea Supremă a hotărât că un acord încheiat anterior cu un fost procuror ar fi trebuit să îl protejeze de a fi acuzat.
Actorul de comedie în vârstă de 83 de ani a fost cunoscut mai ales pentru rolul său de soț și tată iubitor în serialul de comedie din 1980 „The Cosby Show”, ce i-a adus porecla „America’s Dad”.
Cu toate acestea, zeci de femei l-au acuzat de-a lungul timpului de agresiune sexuală iar condamnarea sa a fost considerată drept prima din era #MeToo şi o victorie în lupta contra violenţelor sexuale la care au fost supuse femeile.
În decizia sa, Curtea Supremă aminteşte că primul procuror care s-a ocupat de caz a decis să nu-l urmărească penal, determinându-l să depună mărturie într-o procedură în civil intentată de reclamantă. Însă această mărturie a fost folosită împotriva sa în timpul procesului, când un nou procuror a decis relansarea cazului ani mai târziu, notează magistraţii.
Cosby a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a lui Andrea Constand, angajată a Universității Temple, în casa sa în 2004, după ce a drogat-o.
Editor : Ioana Coman
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News