Live

Comisia Europeană recomandă înghețarea a peste 13 miliarde de euro din fondurile UE pentru Ungaria: „Nu a făcut progrese suficiente"

Data actualizării: Data publicării:
Oficialii europeni au criticat ritmul luptei anti-corupţie în Ungaria şi piedicile acestei ţări faţă de iniţiativele de sprijin a Ucrainei. Foto: Profimedia Images

ACTUALIZARE 13:30 Comisia Europeană a recomandat miercuri îngheţarea a 7,5 miliarde de euro din fondurile de coeziune destinate Ungariei şi a 5,8 miliarde din planul de relansare până când reformele în domeniul justiţiei şi al luptei împotriva corupţiei nu vor fi corect aplicate.

„Comisia Europeană a prezentat astăzi o evaluare în cadrul procedurii de condiționare a fondurilor europene de respectarea statului de drept de către Ungaria.

Comisia arată că, în ciuda pașilor făcuți, încă există un risc continuu pentru bugetul UE, având în vedere că măsurile de remediere care încă trebuie îndeplinite sunt de natură structurală și orizontală.

În vreme ce un număr de reforme au fost făcute sau sunt în curs de implementare, Ungaria a eșuat în a implementa adecvat aspecte centrale ale celor 17 măsuri remediale necesare care au fost agreate în cadrul mecanismului general de condiționalitate până la termenul limită de 19 noiembrie, așa cum s-a angajat statul. Acestea sunt legate în particular de eficiența nou înființatei Autorități de Integritate și de procedura pentru evaluarea judiciară a deciziilor de anchetare.

Comisia a concluzionat că rămân în vigoare condițiile pentru aplicarea reglementărilor și că va fi nevoie de pași esențiali suplimentari pentru a elimina riscurile la adresa bugetului UE în Ungaria. Drept rezultat, Comisia a decis să mențină propunerea inițială de pe 18 septembrie pentru a suspenda 65% din angajamentele pentru trei programe operaționale în cadrul politicii de coeziune, însumând 7,5 miliarde de euro. De asemenea, Comisia își menține propunerea de a nu se încheia niciun angajament juridic cu niciun fond de interes public”, arată un comunicat al Comisiei Europene.

Consiliul UE va trebui ca până pe 19 decembrie să voteze această chestiune, fiind nevoie de o majoritate calificată pentru ca suspendare fondurilor să intre în vigoare.

„Comisia, după ce s-a asigurat că sunt incluse jaloanele esențiale privind independența judiciară și protecția bugetului UE, a decis de asemenea astăzi să aprobe Planul Ungariei pentru Redresare și Reziliență (PNRR), condiționat de implementarea deplină a jaloanelor necesare. De fapt, în planul de redresare și reziliență, și cu o viziune de a rezolva neregulile care pun în pericol bugetul UE, Ungaria s-a angajat să implementeze cele 17 măsuri remediale, împreună cu alte reforme privind statul de drept care sunt legate de independența justiției, ca un set clar definit de 27 de «super jaloane». Aceasta înseamnă că nicio plată nu va fi făcută în cadrul PNRR până când Ungaria nu implementează pe deplin și corect cele 27 de «super jaloane»”, mai arată sursa citată.

--știre inițială--

Comisia Europeană se pregăteşte să recomande astăzi îngheţarea a peste 13 miliarde de euro din fondurile europene destinate Ungariei, ca răspuns la problemele de corupţie identificate în această ţară, comentează AFP, citată de Agerpres.

Budapesta este acuzată şi că a blocat mai multe dosare europene, precum planul comun de ajutor de 18 miliarde de euro pentru Ucraina sau impozitul minim pe profiturile multinaţionalelor.

Ungaria - care neagă orice legătură între aceste blocaje şi chestiunea fondurilor europene - se opune, de asemenea, unor noi sancţiuni împotriva Rusiei cu care menţine legături şi rămâne singura ţară din NATO alături de Turcia care nu a ratificat încă aderarea Suediei şi Finlandei la această alianţă.

Sub presiunea Parlamentului European, Comisia Europeană va propune statelor membre, care au până pe 19 decembrie pentru a se pronunţa, suspendarea a 7,5 miliarde de euro fonduri de coeziune care urmau să fie plătite Ungariei în cadrul bugetului 2021 -2027 al UE, potrivit unor surse europene.

În aprilie, împotriva acestei ţări a fost lansată o procedură destinată să protejeze bugetul european de încălcări ale statului de drept, o premieră pentru UE, în special din cauza "neregulilor sistematice în atribuirea contractelor publice", "deficienţelor" în domeniul urmăririi penale şi luptei împotriva corupţiei.

Perspectiva de a se vedea lipsită de fonduri a determinat Ungaria să angajeze 17 măsuri pentru a răspunde preocupărilor Bruxellesului, printre care înfiinţarea unei "autorităţi independente" destinate să controleze mai bine utilizarea fondurilor UE, suspectate că îmbogăţesc apropiaţi ai lui Viktor Orban.

Dar Comisia consideră că reformele nu au fost desfăşurate în mod satisfăcător până la data limită de 19 noiembrie. Executivul european fixase acest termen în septembrie pentru a oferi Ungariei o şansă de a scăpa de îngheţarea a 7,5 miliarde de euro (aproximativ 20% din fondurile europene pe care trebuie să le primească în perioada 2021-2027).

Pe de altă parte, executivul european a decis să valideze planul de redresare post-Covid al Ungariei (5,8 miliarde de euro), dar prin ataşarea a 27 de condiţii, care includ cele 17 măsuri anticorupţie, precum şi reforme pentru îmbunătăţirea independenţei justiţiei.

Nicio plată nu va fi făcută până la îndeplinirea acestor condiţii.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șefa Comisiei Europene, după acordul COP29: „UE va continua să îşi concentreze sprijinul asupra celor mai vulnerabili”

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Europa, în fața mandatului CPI pentru Netanyahu. Țările care îi pun cătușele și cele care îl primesc pe covorul roșu

Viktor Orban anunță că-l invită pe Benjamin Netanyahu în Ungaria, chiar dacă pe numele acestuia CPI a emis mandat de arestare

Partenerii noștri