Live

News Alert Cipru interzice accesul turiștilor români pe teritoriul său

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Autoritățile cipriote au pus România pe „lista neagră” a statelor ai căror cetățeni nu pot intra în țară în scop turistic, informează un comunicat al Ministerului român de Externe, dat publicității sâmbătă seara. 

România a fost inclusă pe lista statelor din categoria C, alături de Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia și Suedia.

Cetățenii proveniți din statele încadrate la categoria C nu pot călători în scop turistic în Republica Cipru.

În ce condiții pot intra în Cipru cetățenii români

Conform noilor măsuri, accesul pe teritoriul Republicii Cipru este permis cetățenilor care vin din statele incluse în categoria C, după cum urmează:

  • cetățenii ciprioți și cetățenii străini cu rezidență legală în Cipru pot intra cu condiția prezentării documentelor care atestă rezidența, a autorizației de călătorie obținute prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării și testului molecular RT-PCR negativ pentru infecția cu COVID-19. Testul poate fi efectuat fie în România, într-un laborator acreditat, fie în aeroport, la sosire.
  • alte categorii de persoane (posesori de pașapoarte diplomatice aflați în misiune, oameni de afaceri sau de știință care trebuie să călătorească din motive profesionale, sportivi care au contracte încheiate la cluburi din Cipru, specialiști cu contracte de muncă, cazuri umanitare etc.) pot intra doar cu condiția obținerii unui permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot. Cererile, însoțite de documente doveditoare, vor fi transmise prin intermediul poștei electronice la e-mail-ul: covid19@crmd.moi.gov.cy. Pe lângă permisul special, la intrarea pe teritoriul Republicii Cipru trebuie prezentată autorizația de călătorie obținută prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării și un test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu COVID-19. Pentru cei cu permise speciale, testul poate fi efectuat doar în România cu maximum 72 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Republicii Cipru și atestat printr-un certificat redactat în limba engleză.

Conform informațiilor comunicate de autoritățile cipriote, necompletarea autorizației de călătorie pe portalul www.cyprusflightpass.gov.cy poate conduce la blocarea îmbarcării sau, la aterizarea în Cipru, la o amendă de 300 de euro. 

De asemenea, toate persoanele care sosesc în Republica Cipru din state incluse la categoria C trebuie să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.

Restricții pentru cetățenii români care se află în partea de nord a Ciprului

Totodată, MAE reamintește că, începând cu data de 17 iulie a.c,  autoritățile cipriote nu mai permit turiștilor să traverseze în partea de nord a insulei.

Cetățenii români care se află în partea de nord a insulei nu vor primi autorizația de trecere decât în cazuri umanitare (deces al unui membru de familie, situații medicale de urgență), deplasarea urmând a avea loc exclusiv prin punctul de trecere Metehan.

MAE reiterează, de asemenea, că lista statelor din care este permisă intrarea în Republica Cipru este actualizată săptămânal de către Ministerul cipriot al Sănătății, în funcție de datele epidemiologice din fiecare țară.

Citiți și:  Austria schimbă condițiile de intrare în țară pentru cetățenii români

Unde se poate cere ajutor consular

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Nicosia: 00357 22495333, 00357 22517333, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al ambasadei: 00357 97812277.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51906, http://nicosia.mae.rohttp://www.mae.ro/, https://www.pio.gov.cy/coronavirus/info.html, https://www.pio.gov.cy/coronavirus/en/press/22072020_2.pdf.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cipru și Turcia, luate în calcul pentru evacuarea a zeci de mii de cetățeni occidentali din Liban

Marea Britanie trimite trupe în Cipru și pregătește evacuarea cetățenilor săi din Liban. „Trebuie să plece acum”

Plaje de vis și cultură incredibilă: Insula din Mediterană care tocmai a doborât recordul turistic din toate timpurile

Alte 700 de bilete disponibile pentru fanii români la meciul din Cipru

Partenerii noștri