Live

Cine este Lai Ching-te, noul președinte al Taiwanului

Data publicării:
Lai Ching-te (foto), doctorul devenit politician, a rupt„blestemul de opt ani” al politicii din Taiwan. Sursa foto: Profimedia Images

Lai Ching-te, un fost medic dintr-o familie săracă de mineri, a fost propulsat în politică de o criză militară din strâmtoarea Taiwan în urmă cu 27 de ani. Acum, veteranul politic are sarcina de a preveni o altă criză cu China, ca lider nou ales al insulei autonome, pe care Partidul Comunist din China a promis că o va încorpora într-o zi, notează CNN.

Sâmbătă, Lai, în vârstă de 64 de ani, actualul vicepreședinte al Partidului Democrat Progresist (DPP), de guvernământ, a câștigat alegerile pentru a deveni următorul președinte al Taiwanului.

Victoria sa a adus DPP un al treilea mandat consecutiv istoric, ca o răzbunare față de anii de amenințări crescânde din partea Chinei.

„Alegerile au arătat lumii angajamentul poporului taiwanez față de democrație, pe care sper că China îl poate înțelege”, a spus Lai miilor de susținători adunați la un miting după victoria sa.

Lai, care s-a confruntat de mult timp cu furia Beijingului pentru susținerea suveranității Taiwanului, a declarat în calitate de președinte că are „o responsabilitate importantă de a menține pacea și stabilitatea în strâmtoarea Taiwan”, angajându-se să continue dialogul cu China sub principiile demnității și parității.

„În același timp, suntem, de asemenea, hotărâți să protejăm Taiwanul de amenințările și intimidările continue din partea Chinei”, a spus el reporterilor înainte de discursul său după victorie.

Sub liderul Xi Jinping, cel mai asertiv lider al Chinei dintr-o generație, Beijingul a intensificat presiunea diplomatică, economică și militară asupra Taiwanului, pe care îl consideră ca fiind propriul său teritoriu care poate fi capturat cu forța dacă este necesar.

Tensiunile din strâmtoarea Taiwan sunt cele mai ridicate din 1996 încoace, când China a lansat rachete în apele de pe coasta Taiwanului pentru a intimida alegătorii înaintea primelor alegeri prezidențiale libere de pe insulă – după ce democrația în curs de dezvoltare a apărut după decenii de guvernare autoritaristă.

Pentru Lai, pe atunci un medic proaspăt la un spital universitar din orașul Tainan, din sud, acea criză militară a devenit „momentul lui definitoriu”.

„Am decis că am datoria să particip la democrația din Taiwan și să ajut la protejarea acestui experiment aflat la început, de cei care i-au dorit răul”, a scris el în The Wall Street Journal anul trecut.

Lai și-a agățat haina albă pentru a candida pentru o funcție – mai întâi devenind legislator, apoi un popular primar cu două mandate din Tainan, înainte de a servi ca premier și – din 2020 – vicepreședinte al președintelui în exercițiu Tsai Ing-wen.

Doctorul devenit politician a rupt acum „blestemul de opt ani” al politicii din Taiwan – un termen popular care indică faptul că, până la victoria lui Lai, niciun partid politic nu a rămas la putere mai mult de două mandate de când Taiwanul a devenit democrație.

„Călătorie neașteptată”

Lai a numit incursiunea sa în politică o „călătorie neașteptată”.

Crescut în sărăcie într-un sat minier de lângă coasta de nord a Taiwanului, Lai visase să devină medic încă din copilărie. Avea cinci frați, iar mama lui i-a crescut singură având mai multe slujbe deodată. Tatăl său, miner, a murit într-un accident de muncă când Lai era copil.

Lai era prea mic ca să-și amintească de tatăl său. „Dar într-o zi mi-am dat seama brusc că cel mai mare atu pe care mi l-a lăsat tatăl meu a fost că familia mea era săracă”, a spus el la un eveniment din martie anul trecut.

„Crescând într-o astfel de familie, devenim mai maturi, cu mai multă voință și cu mai mult curaj să depășim dificultățile” spunea Lai.

După ce a obținut o diplomă de licență în medicină și reabilitare fizică în Taipei, Lai a mers la Tainan pentru a urma o școală medicală.

Avea deja câțiva ani într-o carieră promițătoare ca medic în Tainan, când un oficial local DPP l-a abordat. El i-a cerut popularului doctor să ajute un politician DPP la campania pentru alegerile locale.

Era 1994, la mai puțin de un deceniu după ce DPP a apărut pentru prima dată din mișcarea pentru democrație din Taiwan împotriva guvernării autoritare a Kuomintang (KMT).

Înainte de a ridica legea marțială în 1987 și de a trece încet spre alegeri libere, KMT a condus Taiwanul cu o mână de fier timp de aproape patru decenii, după ce a fugit pe insulă din China continentală după ce a pierdut războiul civil în fața forțelor comuniste de acolo.

Zeci de mii de oponenți politici au fost uciși sau închiși în a ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „Teroarea Albă”, iar DPP a fost format de mulți veterani ai celor care făcuseră campanie pentru democrație.

În timp ce Lai era la facultate în Taipei, el și colegii săi de cameră urmăriseră îndeaproape știrile despre represiunea brutală a KMT împotriva protestatarilor pro-democrație.

„Am fost plin de îndoieli și preocupări pentru viitorul acestei țări”, a spus el într-un videoclip publicat în campania pentru alegerile prezidențiale.

Lai a fost de acord să ajute DPP cu alegerile locale, dar candidatul a pierdut în cele din urmă.

Un an mai târziu, unii activiști pentru democrație l-au invitat pe Lai să se alăture DPP pentru a candida pentru legislatură.

Inițial a respins ideea. „M-am născut și am crescut într-un loc rural, sărac și întotdeauna mi-am dorit să fiu medic. Acum, în sfârșit am ajuns atât de departe pentru a deveni medic șef”, a spus el în videoclipul campaniei.

Dar prietenii săi politici au refuzat să renunțe. Luni mai târziu, criza a izbucnit în strâmtoarea Taiwan în timp ce China a organizat exerciții militare și a tras rachete spre Taiwan, dându-i lui Lai un impuls de a acționa.

„În loc să critic guvernul de la acea vreme din clinica mea, nu ar fi mai bine să ies și să urmăresc avangarda mișcării democratice și să fac ceva pentru Taiwan?” a spus el în videoclip.

„M-am gândit, de asemenea, că în această viață, dacă aș putea găsi un proiect care să mă să mă pasioneze, ar fi o viață care merită trăită”, mai spunea Lai.

China nu a dorit ca Lai Ching-te să câștige alegerile prezidențiale

În perioada premergătoare alegerilor, China nu a ascuns dorința sa de a preveni o victorie a lui Lai.

Oficialii chinezi au încadrat în mod repetat votul drept o alegere între „pace și război” – citând un punct din discursul lui Hou Yu-ih de la KMT, candidatul preferat al Beijingului – în timp ce l-au criticat pe Lai pentru declanșarea „confruntării și conflictului în strâmtoare”.

Provenit dintr-o aripă mai radicală a DPP, Lai a fost cândva un susținător deschis al independenței Taiwanului – un punct fierbinte pentru Beijing.

Părerile i s-au temperat pe măsura ascensiunii sale. Dar China nu l-a iertat niciodată pentru comentariile lui de acum șase ani, în care s-a descris ca fiind un „lucrător practic pentru independența Taiwanului”.

Lai spune acum că este în favoarea actualului status quo, proclamând că „Taiwanul este deja o țară suverană independentă”, așa că nu există „nici un plan sau nevoie” de a declara independența.

Acea poziție nuanțată în mod deliberat o imită pe cea a predecesorului său Tsai, prima femeie președinte din Taiwan, care nu a putut să candideze pentru un nou mandat din cauza limitelor impuse de lege.

Beijingul a întrerupt comunicările oficiale cu Taipei după ce Tsai a preluat mandatul în 2016 și a intensificat campania de izolare a Taiwanului la nivel internațional, lucru care pare că va continua când Lai va prelua complet conducerea, în mai.

În multe privințe, retorica Beijingului față de Lai este chiar mai ostilă decât cea care a privit-o pe Tsai.

Guvernul și mass-media de stat din China îl mustră în mod regulat pe Lai, numindu-l separatist periculos, „făcător de probleme” și „făcător de război”, respingând în același timp ofertele sale repetate pentru discuții.

O astfel de ofertă a fost făcută liderului de vârf al Chinei, Xi.

În mai anul trecut, la o sesiune rapidă de întrebări și răspunsuri cu studenții de la Universitatea Națională din Taiwan Lai a spus că Xi este șeful de stat cu care și-ar dori cel mai mult să ia cina.

Dacă ar avea ocazia să ia masa cu Xi, a spus Lai, l-ar sfătui pe liderul chinez să „se relaxeze puțin”.

„Nu trebuie să fii atât de stresat”, a spus el.

Întrebat despre invitația lui Lai, Beijingul a spus că comentariile sale au fost „ciudate” și l-a acuzat pe Lai că „încearcă să-și îmbrace mantia bunăvoinței”, având în vedere că „natura sa de independență a Taiwanului” nu s-a schimbat.

Lai Ching-te (st) și Hsiao Bik-him (dr). Sursa foto: Profimedia Images

Colega lui Lai, Hsiao Bi-khim, care a fost aleasă vicepreședinte sâmbătă, a fost, de asemenea, detestată deschis de Beijing. Hsiao, care a fost recent reprezentantul principal al Taiwanului în Statele Unite, a fost sancționată de două ori de China pentru că este o „secesionistă înrăit”.

Ce spune opinia publică despre Lai Ching-te

Lai a obținut peste 40 la sută din voturile populare, în timp ce KMT a obținut 33 la sută, iar un nou partid de opoziție, Partidul Popular din Taiwan (TPP), a obținut 26 la sută.

DPP și-a pierdut majoritatea în legislatură, luând 51 din cele 113 locuri, ceea ce înseamnă că Lai s-ar putea găsi mai constrâns decât Tsai și trebuie să se bazeze pe alianțe politice pentru a adopta legislația.

La câteva ore după ce Lai a declarat victoria, China a respins rezultatul alegerilor din Taiwan, declarând că DPP „nu reprezintă opinia publică de masă” de pe insulă.

„Taiwanul este Taiwanul Chinei”, a transmis Biroul pentru Afaceri Taiwan din China într-o declarație sâmbătă seara.

„Aceste alegeri nu pot schimba speranța împărtășită a compatrioților de pe ambele maluri ale strâmtorii Taiwan de a se apropia din ce în ce mai mult, în plus nu pot opri destinul inevitabil că patria noastră va fi unită”, se mai spunea în declarație

Dar această afirmație este departe de opinia publică principală din Taiwan.

Tactica lui Xi i-a îndepărtat și mai mult pe oamenii din Taiwan de China. Mai puțin de 10% susțin acum o unificare și mai puțin de 3% se identifică în principal ca chinezi.

Majoritatea taiwanezilor doresc să mențină actualul status quo și nu arată nicio dorință de a fi conduși de Beijing.

„Suntem hărțuiți ani la rând. Pur și simplu nu suport să îngenunchez în fața cererilor lor și a amestecului lor în alegerile noastre. Vrem să ne păstrăm stilul de viață liber și democrația noastră”, a declarat Yang Wei-ting, un funcționar public în vârstă de 27 de ani, în mijlocul uralelor și sărbătorilor la mitingul lui Lai.

„Cred că cea mai importantă parte pentru noi este să lucrăm cu parteneri de pe tot globul cu gânduri similare și să îi spunem Chinei că nu suntem singuri și că nu ne este frică. Ne aflăm în fața unui regim autoritar, dar suntem susținuți de multe țări care au aceleași opinii”, a mai spus acesta.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Un crater de impact a fost descoperit pentru prima dată pe o creastă montană din China

Peisajul spectaculos care seamănă cu o pictură. Ce se vede, de fapt, în imagini

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Partenerii noștri