Live

Cine este Angela Rayner, noul vicepremier britanic. A crescut într-o locuință socială, a renunțat la școală și a devenit mamă la 16 ani

Data publicării:
Angela Rayner. Foto: Profimedia

Noul premier britanic Keir Starmer, numit în funcţie de regele Charles al III-lea vineri, în urma unei victorii zdrobitoare a Partidului Laburist în alegerile legislative de joi, a numit-o pe Angela Rayner, numărul 2 în partid, în funcţia de vicepremier, relatează News.ro.

Angela Rayner, în vârstă de 44 de ani, care a abandonat şcoala în adolescenţă şi nu are o diplomă, devine numărul doi în Guvern.

Ea a fost numită vineri vicepremier şi ministru însărcinat cu Locuinţele şi Reechilibrarea Teritorială.

Într-o ţară în care oamenii care ajung în funcții de conducere au absolvit în mare parte Oxford şi Cambridge, Rayner iese în evidenţă.

Ea a crescut la Stockport, în nordul Angliei, într-o locuinţă socială. Pe când era foarte tânără, a avut grijă de mama sa bipolară, analfabetă şi care nu muncea. Tatăl ei era cel mai adesea absent.

În copilărie făcea baie cu apă caldă numai duminica, la bunica ei, și adesea mergea în vizită la prieteni ca să mănânce.

Angie”, cum o numesc mulţi, a abandonat şcoala, iar la vârsta de 16 ani a devenit mamă. Câţiva ani mai târziu, a avut alt copil, născut prematur, aproape orb.

Am un doctorat în «viaţa reală». Aceste provocări nu m-au distrus. Ştiu ce pot”, a spus ea.

Începând din 2020, Rayner deţine locul doi în conducerea Partidului Laburist.

Victoria laburiştilor în legislative o propulsează drept numărul doi în Guvernul condus de către Keir Starmer.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri