Galerie Foto Cine este Alexander Stubb, noul președinte "selfie" al Finlandei
După două tururi de scrutin și o competiție foarte strânsă, Finlanda are un nou președinte. Alexander Stubb, fostul premier conservator al țării, l-a învins duminică pe ministrul de Externe Pekka Haavisto, un politician de stânga din Partidul Verde. Stubb, recunoscut drept politicianul "selfie", pentru că îi place să petreacă timp pe rețelele sociale, să facă fotografii cu admiratorii și să se bucure de atenția acestora, susține că vrea să fie liderul care va "unifica țara". Criticat pentru atitudinea arogantă afișată de-a lungul carierei sale și pasiunea pentru lumina reflectoarelor, noul președinte va trebui să fie ponderat și modest, dacă își dorește să se bucure de simpatia finlandezilor, așa cum s-a bucurat fostul șef de stat, Sauli Niinistö, transmite euronews.
5 lucruri pe care le știm despre Alex Stubb, noul președinte al Finlandei
1. Alex Stubb face parte din aripa de centru-dreapta a partidului Coaliția Națională. Este pro-european, internaționalist declarat și pledează în favoarea respectării egalității în căsătorie. A fost anterior lider de partid, prim-ministru și ministru de Externe, dar și europarlamentar. Vorbește fluent finlandeza, suedeza, engleza, franceza și germana. Stubb mai este și un sportiv pasionat, care și-a făcut studiile în SUA, obținând o bursă pentru sport.
Așa că, așteptați-vă să vedeți poze cu noul președinte finlandez în haine sport de lycra mulate, participând la triatlon sau pe schiuri, deși s-ar putea să aibă mai puțin timp pentru aceste activități odată ce se va instala în palatul prezidențial din Helsinki.
2. Stubb spune că vrea să fie un președinte care unifică țara. Nu este o sarcină ușoară, în condițiile în care partidul său, Kokoomus (Coaliția Națională), conduce guvernul de coaliție cu finlandezii de extremă-dreapta și în condițiile în care personalități controversate, cu declarații homofobe și politicieni cu condamnări pentru infracțiuni legate de rasism, l-au susținut în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale.
Un recent sondaj a arătat că 40% dintre susținătorii lui Stubb nu l-ar vota pe rivalul său Haavisto, pentru că acesta susține drepturile minorităților sexoale, iar un alt sondaj arată că 30% dintre alegătorii finlandezi au declarat că au luat în considerare orientarea sexuală a unui candidat atunci când au votat. Așadar, are o mulțime de «unificări» de făcut.
3. Alex Stubb nu s-a sfiit să folosească vreodată rețelele sociale și este recunoscut pentru plăcerea sa de a face selfie-uri cu admiratorii, mai ales cu cei celebri.
"Pentru mine, social media a fost întotdeauna un canal de comunicare spontană", a scris Stubb pe X, fostul Twitter, în octombrie 2021.
"Îmi administrez propriul cont. Sunt conștient de riscuri. M-am ars de multe ori".
El a spus că este mai bine să folosești social media pentru a comunica, în ciuda pericolelor, decât să nu comunici deloc.
4. Un tweet din 2018 în care Stubb apare alături de "vechiul său prieten și coleg" Serghei Lavrov îi dă bătăi de cap politicianului care iubește să fie popular - drept urmare, și-a cerut scuze pentru că a declarat că persoanele care au cerut blocarea investițiilor rusești într-o centrală nucleară finlandeză au fost acuzate de "rusofobie".
The world is a small place! Look who I bumped into in Minsk: my old friend and colleague, Sergey Lavrov. We might not agree on everything, but he is one of the most professional and experienced Foreign Ministers I have ever met. pic.twitter.com/4mZER5ww4U
— Alexander Stubb (@alexstubb) November 21, 2018
Însă Stubb va trebui să fie modest. Una dintre criticile pe care le-a primit în mod repetat în trecut este că are o atitudine arogantă și emite pretenții.
Totuși, de-a lungul campaniei la prezidențiale s-a străduit mult să se arate ponderat și să dea dovadă de colegialitate în relația cu adversarii politici, însă trebuie să mențină această abordare cel puțin 6 ani de mandat.
5. Stubb are o misiune importantă de îndeplinit întrucât îi va succeda președintelui Sauli Niinistö, care s-a bucurat în ultimele două mandate - 12 ani - de o apreciere foarte mare din partea finlandezilor. Nu există aproape nicio îndoială că Stubb a fost atras în cursa prezidențială de poziția pe care o are, mai nou, Finlanda, pe scena internațională, odată cu invazia Rusiei în Ucraina și accederea Finlandei la NATO.
O glumă în rândul presei din Helsinki este că cel mai periculos loc din Finlanda este între Alex Stubb și o cameră de filmare - poate că este adevărat, dar există și o mulțime de obligații prezidențiale foarte banale pe care Stubb va trebui să le îndeplinească departe de lumina reflectoarelor și trebuie să arate că este la fel de interesat să bea o cafea după-amiaza cu pensionarii sau să viziteze o fabrică și o garnizoană militară pe cât este de interesat să zâmbească larg la conferințele de presă internaționale.
La o reuniune a miniștrilor de Externe din țările nordice, care a avut loc în Danemarca în 2011, el a fost surprins - fără să realizeze că microfonul este deschis - că reuniunea a fost "de rahat", în timp ce vicepreședintele delegației l-a mustrat spunând că "prin limbajul trupului și prin cuvinte, ministrul nostru a transmis că subiectele de interes pentru țările nordice nu ocupă un loc important pe agenda sa".
Alex Stubb va trebui să abordeze lucrurile plictisitoare cu același entuziasm pe care îl acordă presei internaționale de a cărei atenție este încântat.
Editor : Andreea Smerea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News