Cine ar putea fi succesorul lui Putin. Rădăcinile cazului Skripal coboară adânc în serviciile secrete ruse
Noi detalii apar în legăturile conexe ale cazului otrăvirii fostului agent Serghei Skripal.
Colonelul GRU Anatoli Cepiga, care ar fi activat în misiunea de asasinare a lui Skripal sub numele operativ de „Ruslan Boșirov”, s-ar numără printre agenții de informații care l-ar fi ajutat pe fostul președinte Ucrainean, Viktor Ianukovici, să fugă în Rusia după revoluția din 2014.
Informația apare într-o anchetă realizată de Dossier Center, organizația fondată de mogulul Mikhail Khodorkovsky, aflat în exil.
Potrivit Dossier Center, colonelul Cepiga ar fi primit distincția de Erou al Federației Ruse pentru rolul jucat în „misiunea de salvare” din Ucraina a fostului președinte Ianukovici, în februarie 2014.
Cepiga a primit distincția laolaltă cu fostul șef de securitate al administrației prezidențiale, Alexey Dyumin, care ar fi luat și el parte la „misiunea de salvare”.
În prezent, Dyumin ocupă fotoliul de guvernator al regiunii Tula. Dar povestea lui este mult mai interesantă: Serghei Kanev, reporter al Dossier Center, precizează că „toată lumea spune Dyumin va fi succesorul lui Putin”. Logică în care tranziția acestuia în 2016 din corpul de securitate al lui Vladimir Putin în funcția de guvernator nu ar fi decât „oficializarea indirectă” a viitorului său politic.
Potrivit aceluiași Kanev, Viktor Ianukovici ar fi fost ajutat să fugă din Ucraina de batalionul de mercenari Wagner. Compania de mercenariat ar aparține lui Evgheni Prigozin, supranumit „Bucătarul lui Putin”, deoarecele lanțul de restaurante pe care îl deține găzduiește de obicei cinele liderului de la Kremlin cu diverși demnitari străini.
Între timp, în cazul Serghei Skripal, Novaya Gazeta a vorbit cu câțiva dintre foștii camarazi ai lui Anatoli Cepiga dintr-un detașament al trupelor speciale ruse SPETSNAZ.
Unul dintre bărbații intervievați spune că ascensiunea lui Cepiga în ierarhia serviciilor secrete s-ar datora relațiilor sale cu un „ștab” din ținutul Habarovsk și al poziției de putere pe care acesta ar fi ocupat-o la începutul erei Putin într-o rețea de crimă organizată din Rusia cu rădăcini adânci în cercul președintelui rus.
Justiţia ucraineană a cerut în august 15 ani de închisoare pentru fostul preşedinte Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia şi care este inculpat în Ucraina pentru înaltă trădare, printre alte acuzaţii.
În cadrul procesului în care Ianukovici este judecat în lipsă, procurorii au cerut această pedeapsă pentru înaltă trădare, complicitate cu agresiunea militară împotriva Ucrainei şi atentat la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei. Procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko, l-a acuzat pe Ianukovici că i-ar fi scris preşedintelui rus Vladimir Putin să trimită trupe în Ucraina.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News