Live

Foto Cinci sicrie cu mesajul „soldaţi francezi din Ucraina” au fost găsite sub Turnul Eiffel. Suspecți sunt un minor și doi bărbați

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Doi bărbaţi și un minor, suspectaţi că au depus sub Turnul Eiffel din Paris sicrie inscripţionate cu mesajul „soldaţi francezi din Ucraina”, au fost prezentaţi luni unui judecător, ancheta urmând să se pronunţe asupra „unei eventuale ingerinţe străine”, informează AFP, preluată de Agerpres.

Cei trei suspecţi, faţă de care Parchetul francez a cerut inculparea pentru „violenţe cu premeditare”, sunt un bulgar în vârstă de 38 de ani, conducător al vehiculului care a transportat sicriele, un bărbat în vârstă de 25 de ani născut în Germania şi un altul în vârstă de 17 ani născut în Ucraina.

Ei au depus sâmbătă dimineaţă lângă un picior al Turnului Eiffel „cinci sicrie de mărimi reale acoperite cu drapelul francez, cu menţiunea «soldaţi francezi din Ucraina»”, sicriele fiind de fapt umplute cu ipsos, a declarat o sursă pentru AFP.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a sugerat de mai multe ori în ultimele luni posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită pe teritoriul ucrainean trupe pentru ca Rusia să nu câştige războiul pe care l-a declanşat prin invazia asupra Ucrainei în februarie 2022.

În acest timp, Parisul şi Kievul negociază trimiterea unor instructori militari francezi în Ucraina, un acord în acest sens fiind anunţat săptămâna trecută de comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, dar dezminţit ulterior de Ministerul ucrainean al Apărării.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comandanți ucraineni, acuzați de abuzuri asupra soldaților. Unul dintre ei a pus militarii să-i construiască locuința

Suma uriașă cu care au fost vândute mai multe documente și suvenire ale generalului Charles de Gaulle. Unde vor merge banii

Mai scump decât avionul, dar mai „verde”, primul tren de mare viteză care leagă Berlinul de Paris a intrat în funcțiune

„Ca şi cum o bombă atomică ar fi căzut pe Mayotte”. Mărturii după cel mai puternic ciclon din ultimul secol de pe teritoriul francez

Partenerii noștri