Live

Cinci oameni au murit după ce un autocar a căzut într-un râu din Spania. Autorităţile încă mai caută supravieţuitori

Data publicării:
Autocarul a căzut de pe un pod şi a sfârşit într-un râu. Foto: Profimedia Images

Cinci oameni au murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Spania, după ce un autocar a căzut de pe un pod şi a ajuns într-un râu, iar la acest moment echipele de salvare încă mai caută eventuali supravieţuitori, informează Agerpres.

Şoferul şi una dintre pasagerele autocarului au scăpat cu viaţă. O persoană sau două sunt date dispărute. Cifra nu este cunoscută cu exactitate, deoarece șoferul nu a știut să spună numărul exact al pasagerilor după ce a fost salvat.

Accidentul s-a produs în apropiere de Cerdedo-Cotobabe, un orăşel din Galicia (nord-vestul Spaniei), situat nu departe de frontiera cu Portugalia.

Printre pasagerii autocarului se aflau persoane venite să-şi viziteze rude deţinute în centrul penitenciar de la Monterroso, în centrul Galiciei, cu ocazia Crăciunului, a precizat cotidianul regional La Voz de Galicia.

Potrivit autorităţilor locale, cele cinci persoane decedate sunt o tânără femeie de naţionalitate peruviană care locuia în Galicia şi era îngrijitoare a unei persoane vârstnice, şi patru spanioli care locuiau în regiune.

Un automobilist a dat primul alerta după ce a constatat că bariera de securitate de pe pod era distrusă la locul accidentului. Echipele de intervenţie au primit apoi un apel din autocar, ceea ce a permis localizarea epavei.

Operaţiunea de salvare a fost complicată de ploile torenţiale căzute în cursul nopţii care au făcut să crească brusc nivelul râului Lerez, în care a căzut autocarul, dar şi de relieful accidentat al zonei.

Sub pod există "o denivelare destul de importantă" de ordinul a "30 de metri", a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii Civile.

Aceste condiţii au obligat echipele de intervenţie să-şi suspende căutările timp de mai multe ore în cursul nopţii. Ele au fost reluate în zori cu mijloace importante, între care unităţi de salvamont, speologi şi un elicopter.

Potrivit autorităţilor, cauzele accidentului nu sunt cunoscute încă, dar intemperiile ar putea să fi jucat un rol important. Conform purtătorului de cuvânt al Gărzii Civile, şoferul autocarului nu consumase alcool sau stupefiante.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Autocar cu zeci de copii, implicat într-un grav accident în județul Vâlcea. Un tânăr de 22 de ani a murit

Scene incredibile în Spania. Pompierii s-au luat la bătaie cu polițiștii și au folosit un aruncător de flăcări

Mărturia unui supraviețuitor al tragediei din Veneția: „Am auzit un vuiet. M-am trezit în mijlocul trupurilor fără viață, al sângelui”

Eroii tragediei din Veneția. Doi tineri imigranți au intrat în foc pentru a scoate oamenii dintre fiare: Și eu am fost salvat din mare

Partenerii noștri