Live

Cinci întâmplări care ar fi trebuit să-i încheie cariera politică lui Donald Trump

Data publicării:
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

De la dosare penale la un record de două puneri sub acuzare, cariera politică a fostului președinte Donald Trump a fost definită de episoade care, în cazul altor politicieni, ar fi putut însemna sfârșitul prezenței în viața politică. Cu toate acestea, cele mai recente rezultate ale sondajelor realizate de New York Times și Siena College arată că republicanul care candidează pentru un al doilea mandat deține un avans subțire în fața rivalei sale, conducând-o pe Kamala Harris cu 48% la 47%, și sunt o mărturie a rezistenței bazei electorale a lui Donald Trump, scrie Newsweek.

Capacitatea sa remarcabilă de a supraviețui scandalurilor i-a adus porecla de Teflon Don - căci nimic nu se lipește de el pentru prea mult timp -, iar rezistența sa politică ridică semne de întrebare cu privire la subiectele de care le pasă sau nu cu adevărat alegătorilor americani.

Potrivit lui Larry Sabato, fondator al Center for Politics și profesor la Universitatea din Virginia, Trump „a fost judecat de la început după un set de standarde diferite de cele ale politicienilor obișnuiți”.

„Chiar dacă și-a petrecut viața preprezidențială în New York, el beneficiază de «metrica de la Hollywood»”, a declarat Sabato pentru Newsweek. „Mai multe soții, aventuri sordide, etica de tipul «orice este acceptat» - majoritatea oamenilor presupun că aceasta este norma pentru starul din Ucenicul.”

Împrumutând tacticile aliatului său politic de lungă durată, Roger Stone, Trump a ales strategia „atacă, atacă, atacă -  nu te apăra niciodată” atunci când comentariile și acțiunile sale l-au adus în situații neplăcute.

Când, săptămâna trecută, oficiali ai armatei americane au acuzat angajați ai lui Trump că au dat „brusc” la o parte un oficial în timpul unei vizite de campanie la Cimitirul Arlington, Trump a refuzat să recunoască incidentul, susținând că aceasta a fost o altă „poveste inventată” de democrați.

„Acesta este «Trumpismul» clasic”, a declarat marți pentru CNN fostul consilier al lui Trump la Casa Albă, Alyssa Farah Griffin. „Trebuie doar să insiști, nu poți recunoaște vina”.

Cu toate acestea, deși niciunul dintre numeroasele scandaluri nu s-a dovedit încă fatal, acțiunile lui Trump i-au adus cariera aproape de limită de mai multe ori.

Înregistrarea în care spunea că le poate face orice femeilor / Grab them by the p...y

În octombrie 2016, cu doar o lună înainte de victoria sa în alegerile prezidențiale, a apărut o înregistrare audio despre care mulți au crezut că ar putea fi un argument decisiv pentru Hillary Clinton în ceea ce era deja o cursă axată pe gen.

În înregistrarea făcută în 2005, obținută de Washington Post, Trump poate fi auzit lăudându-se lui Billy Bush, prezentatorul Access Hollywood, cu succesele sale în ce privește seducția femeilor căsătorite.

Trump vorbea despre modul în care celebritățile sunt capabile să facă aproape orice, grație statutului lor. Iar el era o celebritate.

„Când ești vedetă, te lasă să faci orice. Poți face orice”, a spus Trump. „ Apucă-le de p...a. Poți face orice”.

Difuzarea înregistrării audio a dus la denunțuri din partea unor figuri importante din ambele partide, invitația lui Trump la un miting de campanie programat în Wisconsin a fost anulată, iar Comitetul Național Republican și-a întrerupt temporar programul „Victory” dedicat alegerii sale.

Cu toate acestea, Donbald  Trump a supraviețuit controversei și a trecut la atac cu o glumă la adresa soțului adversarei sale: „Aceasta a fost o glumă de vestiar, o conversație privată care a avut loc acum mulți ani. Bill Clinton mi-a spus lucruri mult mai rele pe terenul de golf”.

Batjocorirea unui reporter cu handicap

În noiembrie 2015, la câteva luni după începerea primei sale campanii, Trump a părut să își bată joc de handicapul unui reporter în timpul unui miting la Myrtle Beach, Carolina de Sud.

La un miting anterior, Trump a afirmat că a văzut „mii și mii” de musulmani sărbătorind în New Jersey după atacurile de la World Trade Center din 11 septembrie.

Pentru a-și susține afirmația contestată, campania lui Trump a făcut referire la un articol din Washington Post scris de Serge Kovaleski și Fredrick Kunkle, în care cei doi au scris: „Autoritățile de aplicare a legii au reținut și au interogat un număr de persoane care ar fi fost văzute sărbătorind atacurile și organizând petreceri pe acoperișuri, în timp ce priveau devastarea de pe cealaltă parte a râului”.

Kovaleski a declarat ulterior: „Cu siguranță nu-mi amintesc ca cineva să fi spus că mii sau chiar sute de oameni sărbătoreau. Nu a fost cazul, din câte îmi amintesc”.

Scandalul a urmat în timpul mitingului din noiembrie, când Trump și-a ridicat brațele cu încheieturile căzute și a încercat să-l imite pe Kovaleski.

„Trebuie să-l vedeți pe tipul ăsta: «Uhh, nu știu ce am spus. Uhh, nu-mi amintesc»,  zice că «Nu-mi amintesc. Poate că asta e ceea ce am spus»”.

Kovaleski are artrogripoză, o afecțiune congenitală care cauzează contractura articulațiilor brațului și mâinii drepte. Trump a fost condamnat pe scară largă pentru că și-a bătut joc de afecțiunea lui Kovaleski.

Incidentul a fost votat drept cea mai reprobabilă ofensă a sa într-un sondaj Bloomberg din august 2016, însă Trump a refuzat să prezinte scuze pentru acțiunile sale.

În schimb, el a insistat că nu știa nimic despre afecțiunea lui Kovaleski, susținând că a imitat „umilința” reporterului și că „nu ar ironiza niciodată” handicapul cuiva.

Comentariile „sângeroase” ale lui Megyn Kelly

Una dintre cele mai memorabile controverse ale lui Trump a venit după prima dezbatere primară republicană din 2015.

„Le spui femeilor pe care nu le placi «porci grași», «câini», «leneși» și «animale dezgustătoare»”, i-a spus Megyn Kelly de la Fox News lui Trump în preambulul unei întrebări referitoare la atracția sa îndoielnică față de electoratul feminin.

În timp ce răspunsul său, că folosește acei termeni „doar la adresa lui Rosie O'Donnell” a fost difuzat pe scară largă, adevăratul scandal a apărut din comentariile sale de după dezbatere.

„Ea a ieșit și a început să-mi pună tot felul de întrebări ridicole”, a declarat Trump pentru CNN. „Puteai vedea că îi curgea sânge din ochi, îi curgea sânge de peste tot. În opinia mea, a fost deplasată”.

Deși Trump a susținut ulterior că se referea la nasul lui Kelly și că nu a insinuat că întrebările dure ale jurnalistei erau rezultatul hormonilor ciclului menstrual, comentariul a fost criticat, reporterul BBC News Anthony Zurcher întrebând: „Ar putea fi acesta momentul în care Donald Trump a mers în sfârșit prea departe?”

Comentariul a dus, de asemenea, la anularea unei invitații a lui Trump de la o conferință din Atlanta găzduită de RedState, un forum politic conservator.

În timpul conferinței, Erick Erickson, gazda RedState, a spus: „Sunt cu soția mea aici, cu fiica mea, cu 800 de prieteni de-ai mei. Este un program pentru familii, iar dacă (Donald Trump, n.r.) nu are de gând să clarifice că nu asta a vrut să spună, nu cred că îl vreau la evenimentul meu”.

Insultarea familiei unui militar american mort în luptă

După ce a devenit candidatul republican oficial pentru alegerile din 2016, Trump a părut să încalce un tabu politic criticând o familie „Gold Star”, așa cum sunt numite familiile militarilor americani căzuți la datorie.

În timpul Convenției Naționale Democrate din 2016, doi invitați notabili au fost Khizr și Ghazala Khan, al căror fiu, Humayun Khan, a fost ucis de o mașină capcană în 2004, în timp ce era staționat în Irak ca ofițer al armatei Statelor Unite.

Discursul lui Khizr a criticat apelurile lui Trump pentru o interdicție a imigrației musulmane în SUA.

„Hillary Clinton a avut dreptate când l-a numit pe fiul meu cel mai bun din America”, a spus Khan. „Dacă ar fi fost după Donald Trump, el nu ar fi fost niciodată în America”.

În replică, Trump a deviat atenția asupra soției lui Khizr, care a stat în tăcere alături de soțul ei în timp ce îl acuza pe republican că „în mod constant murdărește caracterul musulmanilor”.

„Dacă vă uitați la soția lui, ea stătea acolo. Nu a avut nimic de spus”, a declarat Trump într-un interviu acordat ABC după convenție. „Poate că nu i s-a permis să aibă ceva de spus. Voi să-mi spuneți”.

Atât democrații, cât și republicanii au criticat remarcele lui Trump, guvernatorul din Ohio, John Kasich, scriind pe Twitter: „Există un singur mod de a vorbi despre părinții Gold Star: cu onoare și respect”.

„În ultimele zile, Donald Trump i-a denigrat pe părinții unui soldat căzut la datorie. El a sugerat că cei ca fiul lor nu ar trebui să aibă voie în Statele Unite - ca să nu mai vorbim de a-și servi țara. Nu pot sublinia îndeajuns cât de profund dezacord am cu declarația domnului Trump”, a scris senatorul de Arizona John McCain într-o lungă declarație după incident.

„Sper că americanii înțeleg că remarcile nu reprezintă punctul de vedere al Partidului Republican, al oficialilor sau al candidaților săi”.

A spus că ar putea împușca pe cineva și să scape nepedepsit

Într-o referire aparentă la capacitatea sa de a trece peste indiscrețiile care i-au definit cariera politică de la bun început, Trump a glumit spunând că susținătorii săi loiali ar rămâne alături de el chiar dacă ar comite o crimă pe o stradă aglomerată.

„Aș putea să stau în mijlocul Fifth Avenue și să împușc pe cineva și nu aș pierde niciun votant, bine?” a declarat Trump la un miting de campanie în timpul unui miting de campanie din ianuarie 2016. „Este de-a dreptul incredibil”.

Comentariile au venit într-un moment în care Trump deținea un avans covârșitor față de ceilalți candidați republicani la alegerile primare.

În aparentă confirmare a afirmației sale, râsetele au izbucnit în rândul mulțimii din Iowa după remarcă, un membru al publicului declarându-și cu voce tare dragostea pentru Trump.

„Și noi te iubim, omule”, a spus Trump.

E ceva ce ar putea să-i încheie carierea lui „Teflon Don”?

„Crimă în masă, poate. Mi-e greu să mă gândesc la altceva”, a declarat profesorul Sabato pentru Newsweek, când a fost întrebat de ce ar fi nevoie pentru ca alegătorii lui Trump să îl abandoneze. „Și chiar dacă ar avea în mână o pușcă de asalt AR-15 fumegând, tot ce ar trebui să facă Trump ar fi să nege sau să găsească o scuză, oricât de slabă. Fanii săi ar apela la social media pentru a spune că totul este o înscenare."

Sabato crede că cei peste opt ani în care Trump a fost implicat în scandaluri și, în cele din urmă, le-a depășit, au schimbat paradigma cu privire la ceea ce se așteaptă de la candidații la președinție și, în general, de la politicienii americani.

Această schimbare a fost atât de semnificativă, încât el crede că efectele lui Donald Trump vor dăinui mult timp după ce președintele și-a agățat pălăria în cui.

„Există mulți înlocuitori ai lui Trump, inclusiv membri ai familiei sale și JD Vance, care așteaptă în culise”, a spus el. „Ei vor cere aceeași toleranță și probabil că o vor obține”.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Moscova susține că „mai multe țări” vor să găzduiască o întâlnire Trump-Putin

Trump a sugerat că vrea să cumpere Groenlanda. ”Proprietatea şi controlul insulei de către SUA, o necesitate absolută”

Trump răspunde acuzațiilor că este subminat de Musk: „Sunt în siguranță, nu poate fi președinte”

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

Partenerii noștri