Live

China solicită turiștilor un test negativ de COVID-19 pentru a le permite intrarea pe teritoriul său

Data publicării:
Foto: GettyImages

Pasagerii zborurilor cu destinaţia China vor trebui să facă dovada unui rezultat negativ la testul pentru COVID-19 înainte de a se îmbarca, a declarat marţi autoritatea pentru aviaţie din China, în contextul în care guvernul urmăreşte să reducă şi mai mult riscul de noi cazuri de coronavirus pe fondul reluării zborurilor internaţionale, informează Reuters, citat de Agerpres.

Testele de acid nucleic trebuie realizate în termen de cinci zile înainte de data îmbarcării, a precizat pe site-ul său Administraţia Aviaţiei Civile din China (CAAC). Acestea trebuie efectuate în locaţii desemnate sau recunoscute de către ambasadele chineze din ţările gazdă, a completat autoritatea. Ambasadele vor evalua cu atenţie capacitatea de testare a ţărilor gazdă şi vor formula proceduri de călătorie când condiţiile de testare sunt îndeplinite, a declarat CAAC.

Anunţul vine în contextul în care unele ţări întâmpină probleme în ceea ce priveşte capacitatea şi viteza de testare.

În unele regiuni din Statele Unite, primirea rezultatelor testelor poate dura până la două săptămâni, în timp ce în alte ţări, testele de acid nucleic sunt rezervate persoanelor care au intrat în contact strâns cu pacienţii cu COVID-19 sau au simptome ale bolii potenţial fatale.

În ultima lună, CAAC a permis mai multor companii aeriene străine reluarea zborurilor în China şi adăugarea unor zboruri către aceasta în contextul relansării economiei. Spre exemplu, Deutsche Lufthansa AG a declarat vineri că va dubla numărul de zboruri către şi dinspre China continentală în săptămânile următoare, în timp ce Air France KLM a precizat că a primit aprobarea de a adăuga mai multe zboruri către şi dinspre China.

Zborurile mai multor companii aeriene fuseseră suspendate după ce un număr de cel puţin cinci pasageri au fost testaţi pozitivi pentru coronavirus la sosirea în China.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

Partenerii noștri