Live

China neagă că ar fi testat o rachetă nucleară hipersonică în spațiu: „Nu a fost o rachetă, a fost un vehicul spaţial”

Data publicării:
China a testat o rachetă nucleară hipersonică, folosind modelul de rachetă „Long March", cu care au zburat și astronauții chinezi în misiunea recentă Shenzhou-13. Foto: Kevin Frayer/ Getty Images

China a negat că ar fi testat în vară o rachetă hipersonică cu capacitate nucleară, afirmând că a fost vorba despre un vehicul spaţial, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Cotidianul Financial Times a scris sâmbătă, citând cinci persoane familiarizate cu subiectul, că Beijingul a testat o rachetă hipersonică cu capacitate nucleară, care a înconjurat Pământul înainte de a coborî către ţinta sa, ratată cu circa 38 de kilometri.

Cotidianul afirma că testul „a luat prin surprindere agenţiile americane de informaţii”.

„Nu a fost o rachetă, a fost un vehicul spaţial”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, într-un briefing de presă la Beijing, răspunzând unei întrebări. El a afirmat că a fost vorba despre un „test de rutină” vizând tehnologia de reutilizare a vehiculului.

Semnificaţia unui test de reutilizare este aceea că poate le 'oferi o metodă ieftină şi convenabilă oamenilor pentru a călători în şi înapoi din spaţiu', a spus Zhao, potrivit căruia multe companii au întreprins teste similare.

Ministerul de Externe a precizat că testul a avut loc în iulie, nu în august aşa cum a relatat Financial Times.

Programul chinez de modernizare a armatei este monitorizat îndeaproape de SUA pentru a evalua riscurile venite din partea competitorului strategic aflat în plină afirmare.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri