Live

Cererea de pastile cu iod a crescut masiv în Europa Centrală și de Est, după ce Putin a amenințat cu războiul nuclear

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Invazia rusească din Ucraina și comentariile lui Vladimir Putin care a amenințat cu războiul nuclear au produs un val de teamă în Europa Centrală, acolo unde oamenii au început să facă stocuri de pastile cu iod, acestea fiind considerate ca eficiente împotriva radiațiilor.

„În ultimele șase zile, farmaciile bulgare au vândut la fel de mult iod cât vând deobicei într-un an întreg. Unele farmacii au rămas deja fără stocuri. Am comandat cantități noi, dar mi-e teamă că nu ne vor ajunge prea mult timp”, spune Nikolai Kostov, șeful Uniunii Farmaciilor din Bulgaria, conform Reuters.

„E un pic de nebunie”, spune și reprezentanta unui lanț de farmacii în Cehia, acolo unde magazinele au rămas fără pastile de iod.

Iodul, administrat sub formă de pastile sau sirop, este considerat a fi capabil să protejeze organismul de cancerul de tiroidă provocat de expunerea la radiații.

Oficialii din regiune au recunoscut că există această cerere crescută de iod, însă spun că în acest moment nu este cazul de așa ceva și că iodul nu ar ajuta în cazul unui război nuclear.

În Polonia, numărul farmaciilor care vând iod a crescut de mai mult de două ori, conform unui site polonez care ajută pacienți să găsească cea mai apropiată farmacie care are în stoc medicamentul de care au nevoie.

„Datele ne arată că interesul pentru achiziționarea de iod a crescut de 50 de ori de joia trecută”, spune unul dintre fondatorii site-ului.

Informațiile de săptămâna trecută, când rușii au preluat controlul asupra centralei nucleare dezafectate de la Cernobîl, au produs nervozitate printre locuitorii Europei Centrale și de Est, în condițiile în care nivelul radiației a crescut la Cernobîl, în urma invaziei rusești.

Conform experților ONU, deși nivelul radiațiilor a crescut la Cernobîl, el nu reprezintă un pericol pentru locuitorii Europei.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Partenerii noștri