Live

Centrul chinez pentru controlul și prevenirea bolilor: Majoritatea bolnavilor de Covid 19 au simptome blânde, apoi se vindecă

Data publicării:
FOTO: Weibo

Majoritatea oamenilor care contractează noul coronavirus au simptome blânde, potrivit unui studiu efectuat de Centrul chinez pentru controlul și prevenirea bolilor, după analizarea primelor 72.314 cazuri diagnosticate cu Covid19, informează CNN.

Cercetarea efectuată de oamenii de știință din China arată că bărbații și femeile au aceleași șanse de a contracta virusul. După verificarea a 44.672 de cazuri s-a descoperit că la fiecare 106 bărbați diagnosticați au existat 100 de femei diagnosticate. Cu toate acestea, virusul pare să aibă impact mai mare asupra pacienților bărbați, cel puțin în cazul celor incluși în studiu. Rata mortalității în cazul bărbaților a fost de 2,8%, în timp ce în cazul femeilor a fost de 1,7%.

Peste 80% din cazurile din China au fost blânde

Cercetătorii au mai căutat să afle cât de gravă a fost boală pentru cei diagnosticați. Peste 80% dintre bolnavi au manifestat simptome ușoare. Aproape 14% au fost cazuri severe, iar aproape 5% din total au fost cazuri critice.

Totodată, cercetătorii au aflat că simptomele prezentate de copii au fost mai slabe decât cele ale adulților. Un studiu publicat în jurnalul Pediatrics a examinat 731 de cazuri confirmate și 1.412 cazuri suspecte de Covid 19 și arată că peste 90% dintre copii au fost asimptomatici, au prezentat forme ușoare sau obișnuite ale bolii. Din totalul cazurilor, 13% nu au prezentat simptome, iar 6% au fost grave. Un singur copil a murit din totalul celor 2.143 de cazuri analizate.

Epidemiologii spun că rata de vindecare pentru Covid19 va putea fi stabilită cu exactitate abia după ce epidemia ia sfârșit și pot fi analizate toate datele. Cu toate acestea, datele din China arată că majoritatea bolnavilor se vindecă.

Centrul chinez pentru controlul și prevenirea bolilor a anunțat joi că din cele 80.928 de cazuri raportate în China continentală, peste 70.000 dintre pacienți s-au vindecat și au fost externați din spital, iar 3.245 au murit. Restul sunt încă bolnavi.

Persoanele în vârstă sunt mai expuse

Primele informații obținute de cercetătorii chinezi arată că noul coronavirus este mai periculos în cazul pacienților bătrâni. Potrivit studiului, doar 0,2% dintre pacienții sub 49 de ani au murit, în timp ce rata mortalității s-a apropiat de 15% în cazul persoanelor peste 80 de ani.

Informațiile din Italia, țara europeană cea mai lovită de epidemie, arată un model similar. Potrivit Institutului Național de Sănătate din Italia, vârsta medie a victimelor este de 80,5 ani, iar vârsta medie a celor infectați este de 63 de ani. Din totalul victimelor, aproximativ 70% sunt bărbați și 30% femei.

Bolile preexistente sunt un factor de risc

Problemele de sănătate preexistente reprezintă un factor de risc, potrivit cercetătorilor chinezi. Această concluzie a fost confirmată și de guvernul italian, care a descoperit că majoritatea victimelor sufereau de două sau trei probleme de sănătate înainte să contracteze noul coroanvirus.

Editor web: V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 9.300 de cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore. Aproape 4.000 de pacienți internați, peste 600 sunt minori

Peste 12.000 de cazuri de COVID-19 în 24 de ore. Rafila: Săptămâna viitoare vom ajunge probabil la o medie de 10.000 de infectări pe zi

Crește numărul cazurilor de COVID-19. Doar în ultimele 24 de ore au fost peste 4.000 de infectări

China a depășit pentru prima dată pragul de 20.000 de cazuri noi de coronavirus pe zi de la începutul pandemiei

Partenerii noștri