Live

Cele mai avansate bombardiere ale Rusiei au început să cadă din cer într-un ritm fără precedent. Cum a reușit Ucraina să le doboare

Data actualizării: Data publicării:
Su-34 este cel mai performant bombardier cu dublu rol (poate fi folosit și ca avion de vânătoare) pe care îl are la dispoziție Rusia. Foto: Profimedia Images

La două zile după ce trei dintre cele mai avansate bombardiere cu dublu rol ale forțelor aeriene rusești au fost doborâte într-o ambuscadă aeriană cu rachete la sud de Herson, armata ucraineană susține că a mai doborât un Su-34 – de data aceasta, ținta a fost lovită deasupra orașului ocupat Mariupol, scrie Forbes.

Rusia a pierdut așadar patru bombardiere Suhoi Su-34 în doar trei zile. Ritmul actual cu care forțele aeriene ruse pierd avioane este unul dintre cele mai rapide de când Putin a declanșat invazia Ucrainei acum 22 de luni.

Iar lucrurile s-ar putea să meargă din ce în ce mai prost pentru ruși. Forțele aeriene ucrainene urmează să devină și mai performante după ce vor primi 18 avioane de vânătoare F-16 din partea Olandei.

Ucrainenii au doborât cele trei bombardiere Su-34 vineri în jurul amiezii la sud de râul Nipru în regiunea Herson. Avioanele zburau la o altitudine foarte mare și se pregăteau să lanseze bombe ghidate cu planare asupra teritoriului recent cucerit de ucraineni de partea stânga a Niprului din jurul satului Krinki.

Nu este clar cum au doborât ucrainenii cele trei avioane Suhoi vineri, omorându-i pe toți membrii echipajelor aflate la bord. Este însă de remarcat faptul că Germania a livrat de curând un sistem de apărare antiaeriană Patriot – Ucraina are acum trei astfel de sisteme.

Rachetele lansate de Patriot pot lovi ținte aflate la 160 de kilometri distanță în cele mai bune condiții, fiind sistemul de apărare antiaeriană cel mai performant pe care îl deține Ucraina.

Rusia a pierdut patru bombardiere Suhoi Su-34 în doar trei zile. Captură foto: Twitter

Rusia a pierdut aproape o cincime din numărul total de avioane Su-34 de care dispune

Cele patru Su-34 recent doborâte ridică numărul de bombardiere pierdute de Rusia în Ucraina la 26 dintr-un total de ceva mai puțin de 150 de astfel de avioane pe care forțele aeriene ruse le dețineau înainte de începerea războiului.

Su-34 este cel mai bun bombardier cu dublu rol (poate fi folosit și ca avion de vânătoare) pe care îl are la dispoziție Rusia și singurul din arsenalul rusesc dotat cu o combinație de senzori, aparate electronice și armament sofisticat care îi permite să detecteze și să atace în foarte scurt timp ținte nou-apărute.

Forțele aeriene ruse „sunt aproape sigur nerăbdătoare să reducă cât mai mult pierderea a și mai multe dintre aceste avioane scumpe și complexe”, se menționa într-un raport din noiembrie 2022 al Royal United Services Institute (RUSI) de la Londra.

La vremea publicării raportului RUSI, rușii pierduseră doar 17 Su-34. Acum, au mai pierdut alte 9 astfel de bombardiere de 50 de milioane de dolari fiecare – aproape o cincime din numărul total.

Nu este o coincidență faptul că după ce ucrainenii au doborât cele trei avioane Suhoi, rușii au suspendat – cel puțin temporar – raidurile cu bombe cu planare asupra celei mai fierbinți zone din Herson în acest moment – Krinki.

Moscova nu poate să susțină un ritm de pierdere al Su-34 atât de accelerat întrucât producătorul avioanelor de acest tip, Uzina de avioane „Cikalov” din Novosibirsk, produce anual doar câteva bombardiere noi. Pierderile Rusiei ar putea deveni încă și mai mari odată cu intrarea iminentă în acțiune a avioanelor F-16.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serghei Polunin, dansatorul ucrainean cu portretul lui Putin tatuat pe piept, anunţă că părăseşte Rusia

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Partenerii noștri