Live

Analiză Ce vor face și, mai ales, ce nu vor putea să facă avioanele F-16 care vor intra în dotarea Ucrainei

Data actualizării: Data publicării:
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la bordul unui avion F-16. Foto: Profimedia Images

Avioanele de luptă F-16 furnizate de țările NATO Ucrainei sunt așteptate să intre în curând în luptă, cel mai probabil spre sfârșitul acestei veri. Experții militari sunt însă mai rezervați în ceea ce privește posibilitatea ca aceste aeronave să aibă un rol decisiv pe câmpul de luptă („game changer”, cum s-a crezut, de pildă, că vor fi sistemele Himars ori rachetele ATACMS). Deși varianta livrată Ucrainei de F-16 e tehnologic inferioară comparativ cu avioanele moderne ale Rusiei, folosite corect și cu tactici bine puse la punct, aceste avioane pot îndeplini mai multe misiuni de luptă care ar ajuta mult forțele ucrainene. În același timp, ucrainenii trebuie să realizeze care sunt limitările acestor avioane și - mai ales - tipul de misiuni pe care e riscant să le încerce în fața armatei ruse, se arată într-o analiză Kyiv Independent.

În primul rând, dotarea cu F-16 este deja un plus pentru aviația ucraineană, care în prezent e echipată cu aeronave din perioada sovietică (avioane de luptă MiG-29, Suhoi-27 sau avioane de atac la sol Suhoi-25). Ucrainenii au reușit inclusiv să adapteze avionica vechilor avioane sovietice pentru a putea lansa rachete occidentale (racheta SCALP aer-sol instalată pe Suhoi-25, de pildă, sau racheta HARM anti-radar lansată de pe Mig-29).

Conform generalului de brigadă în rezervă polonez, Jaroslaw Kraszewski, citat de Kyiv Independent, avioanele F-16, dotate cu muniții occidentale ar putea „schimba dramatic situația de pe câmpul de luptă”, fără însă a putea vorbi despre un „moment de cotitură” în acest război.

Care sunt cele mai potrivite misiuni pentru avioanele F-16 ucrainene

Experții militari arată că avioanele F-16 vor putea fi folosite de ucraineni pentru două tipuri de misiuni principale: în „defensivă” și în „atac”.

În primul rând, atacurile în valuri lansate de Rusia asupra Ucrainei în cei doi ani și jumătate de război, au arătat că apărarea antiaeriană poate fi făcută inclusiv cu avioanele de luptă, care pot lansa rachete antiaeriene din aer împotriva rachetelor ori dronelor rusești. Un exemplu similar a fost atacul masiv al Iranului împotriva Israelului din primăvară: o parte din dronele și rachetele iraniene au fost doborâte din aer de avioanele de luptă israeliene.

„Apărarea antiaeriană e foarte, foarte importantă”, a declarat Peter Layton, expert la Institutul pentru Studii Strategice de la Londra.

„Comandanții apărării antiaeriene ucrainene ar putea folosi tunurile cu rază scurtă de pe vehiculele antiaeriene Gepard să distrugă dronele Shahed, avioanele F-16 să doboare rachetele de croazieră, sistemele antiaeriene mai vechi să doboare rachete balistice și sistemele Patriot să doboare rachetele Kinjal”.

În rol „ofensiv”, ucrainenii ar putea folosi F-16-urile pentru a lansa bombe cu „kit de planare” - prin care bombelor obișnuite de aviație (unele până la 500 kg) li se atașează un set de aripioare: aceasta mărește semnificativ distanța de la care pot fi lansate (până la 60 km - în afara majorității razei de acțiune a majorității sistemelor antiaeriene). De asemeena, acestor bombe li se pot adăuga dispozitive GPS pentru a lovi precis țintele.

Rușii au folosit deja această tactică „cu efecte devastatoare” asupra apărătorilor ucraineni. Recent, rușii au folosit chiar o bombă de 3 tone în zona Harkov.

Șefii armatei ucrainene mai susțin că avioanele F-16 vor putea juca un rol decisiv în nord-vestul Mării Negre.

„F-16, cu armamentul potrivit, va putea alunga avioanele de luptă rusești. Nord-vestul Mării Negre, în special coridorul pentru rutele vaselor comerciale, va fi aproape 100% sigur”, a spus Oleksii Neijpapa, șeful Marinei ucrainene.

În ce misiuni nu e indicat pentru ucrainenii să folosească F-16

Expertul RUSI avertizează însă că F-16 are totuși o rază limitată, care nu-i permite să desfășoare acțiuni în toată zona Mării Negre. Avioanele ucrainene vor avea, mai mult ca sigur, nevoie de sprijinul avioanelor-radar suedeze, recent donate Kievului. Cu ajutorul acestor avioane-spion, F-16-urile ucrainene ar putea organiza „ambuscade” împotriva avioanelor de luptă rusești din zonă.

În primul rând, ucrainenii nu trebuie să creadă că avioanele F-16 vor fi un „game changer”. Acestea vor ajunge, în primul rând, în cantități reduse, în condițiile în care Pentagonul a dezvăluit că „cel puțin 12 piloți” se antrenează în prezent pe astfel de avioane.

„Să le folosești (avioanele F-16) în lupte aeriene directe cu avioanele rusești, ori în zone în care sistemele antiaeriene de la sol nu au fost încă distruse, înseamnă să îți asumi o mulțime de riscuri, în condițiile în care ești în criză atât de resurse cât și de piloți”, a spus Matthew Savill, expert RUSI.

„Bombardierele strategice rusești lansează rachete de croazieră de la distanțe mari, deseori chiar de deasupra teritoriului Federației Ruse. E extrem de dificil, în astfel de condiții, să trimiți un F-16 să le intercepteze și să ajungă la o distanță optimă pentru a lansa rachete împotriva avioanelor ruse”, a spus expertul RUSI.

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția Chișinăului după ce spionajul rus a acuzat-o pe Maia Sandu că pregătește cucerirea Transnistriei

Jumătate dintre ucraineni susțin aderarea la NATO, în contextul în care o parte din teritorii rămân ocupate de Rusia

Reacția furioasă a lui Zelenski după ce premierul slovac s-a dus în vizită la Putin: Vrea să-l ajute

Coreea de Nord se pregătește să trimită noi trupe și drone kamikaze în Rusia, susține armata sud-coreeană

Partenerii noștri