Live

Ce se știe despre "obiectul neidentificat", doborât de un avion american în nordul Canadei. Piloții americani au spus lucruri diferite

Data actualizării: Data publicării:
Obiectul misterios a fost doborât de un avion F-22, cel mai avansat din dotarea Statelor Unite. Foto: Facebook / F-22 Raptor Demo Team

Un nou obiect zburător misterios a fost doborât deasupra Americii de Nord, al doilea în aproximativ 24 de ore.  A fost vorba despre un obiect mic și cilindric, care zbura deasupra Canadei, a transmis ministrul Apărării de la Ottawa. Ordinul de doborâre a venit de la premierul Justin Trudeau, iar misiunea a fost îndeplinită de un avion F 22 Raptor al Aviației Statelor Unite. Obiectul misterios va fi recuperat și cercetat de armata canadiană. Piloții militari americani trimiși să examineze obiectul au oferit relatări contradictorii despre ceea ce au văzut, ceea ce reprezintă o parte din motivul pentru care Pentagonul a fost precaut în descrierea obiectului, potrivit unor surse citate de CNN.

Spaţiul aerian din statul american Montana a fost închis temporar sâmbătă seara din cauza prezenţei unui obiect pe cer, au declarat reprezentanţi ai autorităţii americane de reglementare a aviaţiei civile (FAA) şi un ales din Camera Reprezentanţilor. 

FAA a interzis temporar zborurile pe o suprafaţă de aproximativ 93 x 93 kilometri în jurul Havre, statul Montana, în apropierea graniţei cu Canada, potrivit Reuters.

"FAA a închis o parte din spaţiul aerian din Montana pentru a sprijini operaţiunile Departamentului Apărării. Spaţiul aerian a fost redeschis", a informat agenţia într-un comunicat, după ce reprezentantul statului Montana Matt Rosendale anunţase prezenţa unui "obiect care ar putea interfera cu traficul aerian comercial", iar Departamentul Apărării "îşi va continua eforturile de a observa şi neutraliza obiectul dimineaţa".

O "anomalie radar" detectată, dar niciun "obiect" identificat deasupra statului Montana, a informat ulterior Pentagonul.

Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD) a trimis avioane de luptă să investigheze, dar aeronava "nu a identificat niciun obiect care să se coreleze cu înregistrările radar". NORAD va continuă să monitorizeze situaţia, informează Reuters.

Informații contradictorii transmise de piloții militari americani

Piloții militari americani trimiși să examineze obiectul au transmis informații  contradictorii despre ceea ce au văzut, ceea ce reprezintă o parte din motivul pentru care Pentagonul a fost precaut în descrierea obiectului, scrie CNN, care citează surse.

Declarațiile piloților care s-au apropiat de obiect au fost diferite, potrivit CNN. Unii piloți au spus că obiectul "a interferat cu senzorii lor", dar alții piloți au spus că nu au experimentat asta.

Obiectul se deplasa la o altitudine de 40.000 de picioare.

Relatările contradictorii ale martorilor oculari sunt în parte motivul pentru care Pentagonul nu a reușit să explice pe deplin ce este obiectul, a declarat aceeași sursă.

Într-o declarație de sâmbătă, Comandamentul de Nord al SUA a declarat că nu are informații noi despre "capacitățile, scopul sau originea" obiectului, dar a precizat că eforturile de recuperare sunt afectate de condițiile meteorologice din Arctica, "inclusiv de vânt rece, zăpadă și lumină limitată".

Comunicatul a adăugat că avioanele de luptă au doborât vineri "obiectul aerian de mare altitudine" în urma unui ordin al lui Biden și a precizat că operațiunile de recuperare a resturilor obiectului continuă sâmbătă, în coordonare cu FBI și forțele de ordine locale.

Până în prezent, oficialii nu au dat niciun indiciu că obiectul ar avea vreo legătură cu balonul de supraveghere chinezesc doborât la sfârșitul săptămânii trecute, ale cărui resturi sunt încă recuperate de pe fundul Oceanului Atlantic.

Ce se știe până acum

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat sâmbătă că un "obiect neidentificat" a fost doborât în timp ce survola nord-vestul ţării, la o zi după ce Statele Unite au doborât un obiect care zbura deasupra statului Alaska, transmite AFP.

"Am ordonat punerea la pământ a unui obiect neidentificat care a încălcat spaţiul aerian canadian", a scris premierul Trudeau pe Twitter.

"Avioane din Canada şi Statele Unite au fost trimise la faţa locului, iar tirul provenind" de la un avion de vânătoare american F-22 "a lovit obiectul", a adăugat el.

Preşedintele american Joe Biden a autorizat avionul, una dintre aeronavele Comandamentului pentru Apărare Aerospaţială din America de Nord (NORAD) să "colaboreze cu Canada", a explicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder.

Forţele canadiene "vor recupera acum şi vor analiza resturile obiectului", a adăugat premierul canadian.

Obiectul zbura la o altitudine de 12.200 de metri, a declarat ministrul canadian al Apărării Naţionale, Anita Anand, într-o conferinţă de presă sâmbătă seara, şi a fost doborât "la aproximativ 160 de kilometri distanţă de frontiera canadiano-americană" în jurul orei 20:40 GMT.

Obiectul este un "dispozitiv cilindric" mai mic decât balonul distrus în Carolina de Nord săptămâna trecută, a precizat Anita Anand.

"Pentru moment continuăm analizele asupra obiectului, aşa că nu ar fi prudent din partea mea să speculez asupra originii sale", a adăugat ea, după care a mulţumit Pentagonului şi membrilor armatelor Canadei şi SUA pentru cooperare.

Ministrul Apărării Naţionale din Canada scrisese anterior pe Twitter că a discutat cu omologul său american, şeful Pentagonului, Lloyd Austin, reafirmând o "apărare comună" a suveranităţii lor.

Acesta este al doilea obiect zburător doborât de Statele Unite în aproximativ 24 de ore. Un obiect similar "de mărimea unei maşini mici" a fost distrus vineri deoarece reprezenta "o ameninţare la adresa siguranţei traficului aerian", potrivit lui John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.

Aceste incidente au loc la o săptămână după ce Washingtonul a doborât un balon de spionaj chinez în largul coastei sale atlantice, care survolase obiective militare sensibile, dar care a fost descris de Beijing drept o aeronavă "civilă folosită în scopuri de cercetare, în principal meteorologice".

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia afirmă că a avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei balistice

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Canada permite companiei lui Musk să testeze cipurile cerebrale. La ce ar putea ajuta persoanele paralizate tehnologia Neuralink

Ucraina scapă de o datorie de 4,7 miliarde de dolari față de SUA. „Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi"

Partenerii noștri