Live

Ce se întâmplă cu Putin zilele acestea. Armand Goșu: "Moartea nu e ceva ce mintea lui poate așeza ca să arate empatie"

Data publicării:
Vladimir Putin a dat declarații despre atacul terorist de la Moscova după 19 ore de la masacrul în care au fost uciși peste 130 de oameni. FOTO: Profimedia Images

Profesorul Armand Goșu a explicat la emisiunea Briefing de la Digi24 de ce Vladimir Putin a dat declarații despre atacul terorist de la Moscova după 19 ore de la masacrul în care au fost uciși peste 130 de oameni. "E un blocaj psihologic la el, e limitat cultural și emoțional, nu poate să apară în situații care nu sunt controlate integral", a spus profesorul. 

"E obișnuitul blocaj psihologic. Când s-a scufundat submarinul nuclear Kursk în august 2000, a lipsit zece zile din capitală. Când a avut întâlnirea cu soțiile și mamele ofițerilor care au murit pe submarin, i-au cerut socoteală de ce nu a venit mai repede și de ce nu a aceptat ajutorul străin. Abia după două zile de la tragedie s-a aflat ce s-a întâmplat și abia după alte cinci zile a acceptat să ceară ajutor străin să salveze marinarii. Ei muriseră deja.

În octombrie 2002, la atentatul de la Teatrul Dubrovka, a durat 20 de ore până să iasă cu o declarație. Nu apăruseră decât imagini filmate cu el vorbind despre securitatea Rusiei.

La atentatul din Beslan, a durat mai mult.

19 ore cât a durat acum e o performanță de-a dreptul ca să apară, să citească ceva, să prezinte situația.

E un blocaj psihologic la el, în acea noapte agențiile anunțau că Putin va avea un avea discurs către țară, apăruse și linkul unde putea fi urmărit discursul lui.

El e ofițer de informații ca educație, e limitat cultural și emoțional, nu poate să apară în situații care nu sunt controlate integral. Moartea, ceea ce s-a întâmplat la Moscova, nu e ceva ce mintea lui poate așeza ca să poată reacționa și să arate empatie. El nu are niciun pic de empatie în situații de-astea", a explicat Armand Goșu. 

Putin, cinic în fața tragediilor

Primul mandat de președinte al lui Vladimir Putin a fost marcat de trei dintre cele mai grave tragedii din istoria modernă a Rusiei - scufundarea submarinului Kursk, asediul de la teatrul Dubrovka din Moscova și luarea de ostatici de la școala din Beslan. În toate cele trei situații, autoritățile ruse au fost acuzate de incompetență, brutalitate și de agravarea situației. Iar Putin însuși a părut distant, rece și dezinteresat de soarta rușilor de rând. 

Submarinul nuclear Kursk s-a scufundat în timpul unui exercițiu în august 2000, la câteva luni după ce Putin a câștigat primul mandat de președinte. Toți cei 118 membri ai echipajului au murit.

Vladimir Putin a fost acuzat că a încercat să ascundă incidentul și nu a acceptat ajutor extern. Președintele era în concediu, la Soci.

Abia după cinci zile, a acceptat sprijin de la experți din Marea Britanie și Norvegia. Epava submarinului a fost adusă la suprafață după mai bine de un an, de o firmă olandeză.  

Larry King, jurnalist CNN: Ce s-a întâmplat? Spuneți-mi. Ce s-a întâmplat cu submarinul?

Vladimir Putin, președintele Rusiei: S-a scufundat.

În octombrie 2002, 40 de ceceni au luat ostatici 850 de oameni în Teatrul Dubrovka. Asediul a durat patru zile. Apoi, forțele ruse au împrăștiat gaze toxice și au ucis teroriștii, dar și ostaticii. Bilanțul final: 40 de ceceni și 132 de civili, morți. Putin ține și astăzi sub tăcere cele întâmplate la Teatrul Dubrovka.

Doi ani mai târziu, în 2004, peste 1.100 de oameni au fost luați ostatici tot de luptători ceceni într-o școală din Beslan. După 3 zile, trupele ruse au intrat în clădire, inclusiv cu blindate. 334 de ostatici au fost ucişi, printre care și 186 de copii. Putin a fost acuzat că a girat intervenția brutală în școală.
 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri